În urmă cu două săptămâni, Gigi Becali a dezvăluit că i-a făcut plângere penală lui Florin Talpan pentru înşelăciune. Juristul CSA Steaua ar fi pus în executare de două ori o sumă pe care trebuia să o primească de la Becali, dar pe care apoi a trebuit să îi restituie.
Gigi Becali a declarat la FANATIK SUPERLIGA că a decis să-şi retragă plângerea la adresa lui Florin Talpan şi să îl ierte pe juristul celor de la CSA Steaua:
“Referitor la Talpan, am dat telefon ieri la avocat şi mi-am retras plângerea penală. Mi-am zis la cât greşesc eu, Dumnezeu mă iartă de atâta timp, de zeci de ani şi tot greşesc.
A greşit şi Talpan, eu de ce să nu-l iert? Zice şi Sfântul apostul Pavel: «Cel ce-ţi ia haina nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa». Şi am auzit asta. Banii o să îi cer, probabil îi iau într-un an.
Dar nu mai fac plângere penală. A greşit omul. Sau poate e bolnav. Are ceva la căpăţână. Ce fac? Îl bag la puşcărie pe om?”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Becali l-a acuzat de înşelăciune pe Florin Talpan. Juristul CSA Steaua a pierdut procesul de calomnie înaintat împotriva patronului de la FCSB în urma unor declaraţii făcute de latifundiar în urmă cu cinci ani. Iar juristul, în loc să restituie suma de 25.000 de euro, ar mai fi pus în executare alţi 5000 de euro:
„I-am făcut plângere penală, cred că scăpăm de el. Să vezi ce a făcut nenea Talpan. Nenea Talpan, la Curtea de Apel, i-a dat 30.000 de euro, calomnie, ce l-am calomniat. El a venit și a executat, prin executor 30.000 de euro.
Mă duc la Curtea Supremă, Curtea Supremă spune numai 5000 trebuie să-i dea. Anulează hotărârea de 30.000 și să îi dea doar 5000. Curtea Supremă nu s-a pronunțat și că a luat 30.000. S-a pronunțat doar pe 5000, cât trebuie să primească el.
Eu mă duc și cer să îmi dea 25.000 de euro înapoi, că a luat 30.000. El se duce cu hotărârea de la Curtea Supremă în care spune că trebuie să îi dea doar 5000, nu 30.000, și o pune în executare și p-aia ca și cum n-ar fi luat deloc.
Și vine executorul judecătoresc, îmi blochează mie conturile și când am vrut să fac o plată de 100.000 de mii de euro, cică nu pot că s-au blocat 5000 de euro. Am vorbit cu executorul judecătoresc și cică nenea Talpan a pus executare pe 5000. El în loc să dea 25.000, el a mai executat încă 5000. A pus executare de două ori.
E înșelăciune asta. I-am făcut plângere la parchetul militar. Acum scăpăm definitiv de el. O chestiune din asta nu poate să facă un om întreg la minte. Pentru mine nu contează 5000, dar ca gest. Cum să lași un om, jurist, la MApN, care face așa ceva. Înseamnă că trebuie să ne retragem ca țară, dacă avem un jurist din ăsta.
E plângere penală și în mod normal trebuie să îl condamne. E plângere penală. Eu l-am iertat de acum, dar vreau să scap de el. Nu se poate în instituțiile statului român să existe un asemenea om“, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA, cea mai tare emisiune sportivă din media românească, poate fi urmărită LIVE și EXCLUSIV pe site-ul FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30. În premieră, fiecare ediție a emisiunii rulează pe canalul de Youtube FANATIK.RO și pagina de facebook Horia Ivanovici, în fiecare luni, marți și vineri, ora 17:30.