News

Bomboana pe coliva energiei verzi. Țările G20 au subvenționat cu 1.300 miliarde de dolari industria combustibililor fosili

Summit-urile climatice devin vorbe goale. Anul trecut, țările G20 au acordat subvenții de 1.300 miliarde de dolari producătorilor de petrol, gaze și cărbune
22.11.2023 | 18:43
Bomboana pe coliva energiei verzi Tarile G20 au subventionat cu 1300 miliarde de dolari industria combustibililor fosili
Companiile de petrol și gaze nu dau deloc semne că vor să întoarcă spatele combustibililor fosili / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În 2022, țările G20 au acordat un nivel record de subvenții pentru combustibilii fosili, de peste două ori mai mult decât în 2021, potrivit unui raport BloombergNEF (BNEF) publicat marți, cu zece zile înainte de deschiderea summit-ului climatic COP28. Iar subvențiile vor continua să curgă, chiar dacă se așteaptă ca sumele să scadă. În acest context, viitoarele discuții de la COP28 privind eliminarea treptată a combustibililor fosili sunt deja sortite eșecului.

1.300 de miliarde de dolari pentru petrol, gaze și cărbune

Guvernele continuă să subvenționeze combustibilii fosili, și în proporții din ce în ce mai mari. Acestea sunt concluziile unui raport al grupului de experți BloombergNEF (BNEF) publicat marți,  care acoperă cele 19 țări G20. Pe fondul creșterii vertiginoase a prețurilor la energie, guvernele și companiile de stat din aceste țări și-au mai mult decât dublat, anul trecut, sprijinul acordat combustibililor fosili, ajungând la aproape 1.300 de miliarde de dolari.

ADVERTISEMENT

În 2021, aceste subvenții ajunseseră la 583 de miliarde de dolari, potrivit grupului de experți, care se bazează pe date furnizate, printre altele, de OCDE și de Agenția Internațională pentru Energie. În detaliu, aproximativ 830 de miliarde au fost alocate pentru susținerea prețurilor pentru consumatori. Restul a mers către producătorii de gaze, petrol și cărbune, „chiar dacă mulți dintre ei au înregistrat profituri record” (cu 84% mai mult în 2022), subliniază BNEF.

Deși ponderea sprijinului pentru cărbune a scăzut (2% din total), 21 de miliarde de dolari au mers tot către acest combustibil, care este cel mai nociv pentru climă, scrie La Tribune. Subvențiile din 2022 „ar fi putut finanța 1,9 terawați de centrale solare, adică de zece ori mai mult decât capacitatea instalată de G20 anul trecut”, a declarat pentru AFP Victoria Cuming, coautoare a raportului.

ADVERTISEMENT

Pentru această expertă, „este dificil de văzut cum toate acestea pot fi aliniate cu numeroasele angajamente luate de guverne în cadrul recentelor G7, G20 și COP”. Renunțarea la combustibilii fosili va fi unul dintre subiectele centrale la COP28, viitoarea conferință privind clima care va avea loc la Dubai începând cu 30 noiembrie.

Lupii, paznici la oi

Dar sunt și alte subiecte centrale: finanțarea tranziției energetice, împărțirea responsabilităților între țările dezvoltate, poluatori, și solidaritatea cu țările cele mai vulnerabile sunt subiecte aflate pe ordinea de zi, care fac obiectul unor dezacorduri puternice între țări. În orice caz, această reuniune trebuie să fie cea care să ducă la angajamente ferme în materie de climă.

ADVERTISEMENT

Acest lucru este esențial dacă se dorește reducerea emisiilor globale de CO2 și limitarea încălzirii globale la traiectoria stabilită în Acordul climatic de la Paris – și anume limitarea la sub 2°C și, dacă este posibil, la 1,5°C, comparativ cu era preindustrială.

Adevărul este că la COP, și aceasta nu ar trebui să facă excepție, printre vizitatori se numără mulți lobbyiști din domeniul combustibililor fosili. În ultimii douăzeci de ani, Programul ONU pentru climă a acordat cel puțin 7. 200 de acreditări unor persoane afiliate în mod deschis la industria combustibililor fosili, dintre care 945 au fost destinate direct angajaților companiilor petroliere, după cum a dezvăluit marți coaliția de ONG-uri „Kick big polluters out”.

ADVERTISEMENT

Subvenții și în 2023, chiar mai mari

Există totuși o mică „veste bună” pentru 2023: se așteaptă ca subvențiile pentru combustibili fosili acordate de membrii G20 să scadă ușor față de 2022, potrivit raportului BloombergNEF. În special, grupul de experți se așteaptă la o scădere a „subvențiilor pentru consumul de combustibili fosili pe cap de locuitor”. Totuși, acesta nu este un motiv de sărbătoare pentru ecologiști, deoarece se așteaptă ca pachetul total să rămână peste nivelul din anii precedenți.

„O serie de guverne și-au menținut sprijinul pentru criza energetică în 2023, ceea ce înseamnă că nivelurile de sprijin pentru combustibilii fosili vor rămâne probabil mai mari decât tendința medie de dinainte de 2022”, a explicat Victoria Cuming.

Mai multe proiecte

La rândul lor, producătorii de petrol și gaze naturale nu au nici o intenție de a întoarce spatele combustibililor fosili. La sfârșitul lunii septembrie, gigantul energetic francez TotalEnergies a anunțat că „își va crește producția de hidrocarburi cu 2% până la 3% pe an în următorii cinci ani”. Iar TotalEnergies nu este singura companie cu astfel de ambiții: aproximativ 96% dintre cele 700 de companii producătoare continuă să exploreze și să dezvolte noi rezerve de hidrocarburi, potrivit unui raport publicat la mijlocul lunii noiembrie de ONG-ul german Urgewald.

Potrivit Global Oil and Gas Exit List, cheltuielile pentru investiții ale industriei pentru explorarea de noi rezerve de petrol și gaze au „crescut cu peste 30%” din 2021. Companiile studiate au cheltuit în total „170,4 miliarde de dolari” pentru aceste proiecte în ultimii trei ani. Principalele companii evidențiate în raport sunt China National Petroleum Corporation (CNPC), CNOOC și Sinopec din China, Saudi Aramco din Arabia Saudită, Pemex din Mexic, Pioneer Natural Resources din Statele Unite și compania anglo-olandeză Shell.

Având în vedere dezvoltarea energiilor și tehnologiilor curate, „nu mai este nevoie să se investească în noi zăcăminte de cărbune, petrol și gaze naturale”, după cum a subliniat în septembrie Agenția Internațională pentru Energie (AIE) în ultima versiune a foii sale de parcurs pentru ca sectorul energetic să atingă neutralitatea în materie de carbon până în 2050. Companiile de petrol și gaze nu par să ia în considerare acest lucru.

ADVERTISEMENT