„Câinele supraviețuitor” Johnny Culina: „Dinamo este emoția sufletului meu”

„Supraviețuitorul” ar trebui să i se spună. „Câinele supraviețuitor” Johhny Culina. Cel mai vechi „câine” din „haită”. Ofițer de presă la Dinamo din februarie 2000. An cu event pentru Dinamo, sub conducerea lui Cornel Dinu, la 10 ani după precedentul „1,2,3,4, Cupa și campionatul!”…

„Câinele supraviețuitor” Johnny Culina: „Dinamo este emoția sufletului meu”

Da, Dinamo câștiga campionatul dintre milenii. Și bătea pe Universitatea Craiova, aia adevărată, urmașa Maximei, cu 2-0 în finala Cupei.  În campionat a ocupat locul 1 din etapa 3 până la final. Rapid, cu Mircea Lucescu antrenor și Steaua, cu Emeric Ienei, schimbat de Victor Pițurcă, au terminat la o distanță mare față de Dinamo, care a adunat 84 puncte, 12 peste Rapid (locul 2) și 27 mai multe decât Steaua (locul 3) și… Ceahlăul (locurile 4)! „Pinalti” își primea „dreptul său”…

Ei bine, atunci a devenit Johnny ofițer de presă la Dinamo, în acel sezon „pe val”. Cum, de ce, care momente din acești 24 de ani (mai mult de jumătate din cei 46 împliniți pe 22 august anul trecut!) l-au marcat, bucurii și tristeți, în interviul pe care l-a acordat în exclusivitate pentru revista FANATIK.

„Tata a avut grijă să mă învețe ce înseamnă acel «D» mare de mână”

Ionel, „Johnny” este numele tău „de joc”, de pe tricoul de joc, ca să zic așa… De unde până unde? Ionel îți mai spune cineva în afară de… cartea de identitate?

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

– La început am fost Ionel pentru toată lumea. La club mai era Augustin, antrenor la echipa secundă, apoi a venit și Dănciulescu de la Steaua. Augustin a rămas „Oneață”, nu era nimic de comentat, „Danciu” începuse să dea goluri, crainicul îi striga numele pe stadion, „Iooooneeel Dăăănciulescu!”, așa că eu am fost botezat „Johnny”, fiind și cel mai mic.

Ei bine, Johnny, cum a început povestea ta cu Dinamo?

– Povestea mea a început în… București. 😊 Am avut Dinamo în cap de mic copil pentru că tata a avut grijă să mă învețe ce înseamnă acel „D” mare de mână.

Mi-aduc aminte și acum primul meu meci văzut pe stadionul din Șoseaua „Ștefan cel Mare”, aveam 11 ani și jumătate, acel 1-1 cu Sampdoria, era 1 martie 1989, când a egalat Gianluca Vialli, Dumnezeu să-l odihnească, la poarta dinspre „Urgență”, la ultima fază. Golul care a calificat pe italieni în semifinale, erau sferturile Cupei Cupelor, a fost 0-0 în retur și Dinamo era eliminată fără să fie învinsă…

„Groapa” era arhiplină, Dinamo transmitea forță, avea o galerie formată în jurul lui nea Mihai Raportaru. Nu era simplu deloc în țară, comunismul ajunsese insuportabil pentru mulți, de la stadion puteai să ajungi „la canal” dacă deranjai pe cineva de „sus” cu repertoriul din tribune.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Nicio încercare măcar, la copii și juniori, nu te-a dus nimeni să joci la Dinamo?

– Îmi plăcea fotbalul, însă nu m-a dus nimeni spre Dinamo, spre zgura lui Piți Varga. De Steaua nu voiam să aud… 😊 În școală aveam meciurile mele cu „Cartof”, Alexandru Radu, acum unul dintre „secunzii” lui Edi Iordănescu la echipa națională.

El făcea junioratul la Steaua, echipa lui câștiga mai mereu în curtea școlii. El a făcut fotbal, eu am rămas cu ziarele, cu „Sportul” de pe vremuri. Eram pasionat de cronicile de meci, de note, de clasamente. Așa s-a născut în mine dorința de a fi ziarist.

„Am intrat în presă la «Tineretul liber» cu o scrisoare de recomandare după un concurs ratat la… TVR!”

Și cum ai ajuns în presă?

– Cum am ajuns în presă? (face o pauză, se gândește, parcă-i trece umbra amintirii peste față…) Televiziunea Română a scos la concurs, în ’96, după Campionatul European din Anglia, un post de reporter. M-am prezentat și eu la intrarea din Pangrati, eram vreo 200 la poartă. În redacție, în comisie, numai nume de legendă în TVR, Cristian Țopescu, Cornel Pumnea, Ioan Todan, Ionel Stoica.

Încă nu împlinisem 20 de ani, eram student, aveam zero experiență în presă! Mă rog, încercasem eu ceva pe la „Sport XXI”, dar nu mai mult de preluat scorul de la corespondenți și, eventual, de făcut un clasament la Divizia B, și asta doar sâmbăta…

Însă nu mi-a fost teamă, am crezut în mine. M-am oprit în semifinale la TVR. Mi-a tremurat un pic vocea când m-au pus la un prompter. Mi-aduc aminte, Ioan Todan a anunțat numele câștigătorului: Cosmin Cernat. Era foarte bun, avea pe cineva în Consiliul de Administrație, era și mai frumușel, acum a început să rămână fără păr în cap, ca și mine… 😊

Apoi a continuat Todan să ne spună că alegerea comisiei nu a fost ușoară, că toți suntem talentați. Ne-a zis că a obținut aprobarea să-l mai oprească pe unul dintre noi, cu jumătate de normă, pe alte sporturi. Atunci mi-au dat lacrimile, am știu că nu sunt eu, cu fotbalul meu. Era Narcis Șelaru. Este și-acum la TVR, un profesionist în volei, box.

Am plecat acasă, am crezut că e sfârșitul. A doua zi, m-au sunat de la TVR și m-au chemat să-mi dea o scrisoare, un fel de recomandare. Mi-a fost de mare ajutor. După două săptămâni eram angajat la „Tineretul liber”, sport și social un an de zile, apoi am ajuns la „Ziua”… pe roz… 😊 …celebrul supliment de sport editat de Sorin Roșca Stănescu pe hârtie de culoare roz, la fel ca „Gazzetta dello Sport”.

La „Ziua” munceam, ca să fac un joc de cuvinte, de dimineață până târziu în noapte. Am fost la Mondialul din Franța, în ’98, pentru meciurile echipei naționale. Iubeam ceea ce fac, scriam cu inocența unui tânăr fără interese în fotbal. Nu iertam niciun „blat” la Piatra Neamț, la Bistrița, oriunde… sau un proces cu președintele Federației, Mircea Sandu! 😊

„Am 24 de ani de Dinamo, în care am trăit momente unice, în care am învățat, zi de zi, ce înseamnă cu adevărat acest club”

Și, totuși, până la urmă, Dinamo…

– La Dinamo am venit la începutul anului 2000. Clubul își propunea să spargă barierele de marketing, de comunicare în fotbalul nostru. Dinamo era „echipa tuturor” și avea să domine fotbalul românesc de o manieră categorică, cu patru campionate în șapte ani… 2000, 2002, 2004 și 2007… plus alte trofee interne. Cupei României i se spunea Cupa Dinamo, uitați-vă în statistici!

Să revenim… La Dinamo se eliberase postul de ofițer de presă. Fostul purtător de cuvânt al clubului, regretatul Marcel Popescu, acceptase oferta de a fi președintele Clubului Sportiv Dinamo. La club am dat de altă comisie, din altă lume, de galactici. Nicolae Badea, Cristi Borcea, Cornel Dinu. Grei… Dar am avut mai puține emoții…

M-au anunțat după vreo lună, în februarie 2000, că eu sunt alesul. Am semnat imediat, am și uitat să vorbesc despre salariul meu. 😊 Am plecat de la 500 de dolari, cât aveam la „Ziua”, la un pic peste… 100 la Dinamo. La cursul zilei, firește!😊 De aici încolo sunt 24 de ani de Dinamo, în care am trăit momente unice, în care am învățat, zi de zi, ce înseamnă cu adevărat acest mare club. Dinamo este emoția sufletului meu, este povestea mereu frumoasă a fotbalului!

Cine l-a chemat să stea lângă el când a urcat prima dată în autocarul „câinilor”

Cum era în „haită”? Zi de zi alături de atâția jucători care au făcut istorie la Dinamo, nu mai zic de antrenori, ai „prins” atâția, ei au venit și-au plecat, tu ai rămas…

– Puțini știu că locul meu în autocarul lui Dinamo era lângă Cătălin Hîldan… Dumnezeu să-l odihnească… Știi cum e, ultimul venit în familia Dinamo, nu îndrăzneam să mă așez pe locul nimănui, în față era Mister, primul și cel autentic, să mă scuze epigonii, Mister Cornel Dinu și-atât, nu stătea nimeni lângă el. Apoi căpitanul Ionuț Lupescu, apoi staff-ul.

În spate, la canapea, nu mă calificam. Erau ăștia mai experimentați, Vali Năstase, Gică Mihali, Daniel Iftodi. Când m-a văzut că stăteam în picioare și nu știam unde să mă așez, Cătălin m-a chemat lângă el. Stătea la geam, al treilea rând pe dreapta. După un meci pierdut la Brașov, 3-4, plângeam amândoi de ciudă…

M-am atașat imediat de cei mai tineri, de-o seamă cu mine, Adi Mihalcea, Cătălin Hîldan, Florentin Petre, Marius Niculae, Giani Kiriță… Mai erau și cei veniți în același timp, la începutul lui 2000, Vlad Munteanu, Florin Cernat, Claudiu Drăgan. Așa s-a legat o mare prietenie cu Cătă, care a ținut până pe acel blestemat 5 octombrie 2000…

„Nimeni, dar absolut nimeni de la Dinamo nu are nimic în comun cu spiritul fenomenului Dinamo, în afară de Johnny Culina. Un profesionist dedicat, eficient, discret și un prieten adevărat. Știe ce face și face ce știe, nu întâmplător este singurul care a rezistat atâtor cutremure care au chinuit echipa în ultimii prea mulți ani” – Cornel Dinu

„Cel mai frumos moment pentru mine rămâne «Minunea de Liberec»”

Ai trăit multe momente de excepție la Dinamo, de la extaz la agonie, ca să spun așa… Cel mai frumos…

– Cel mai frumos moment pentru mine rămâne „Minunea de Liberec”. Campionatele cu Cornel Dinu, Ioan Andone și Mircea Rednic, derby-urile cu Steaua și Rapid rămân de povestit din generație în generație, însă Liberec a reprezentat un moment istoric pentru tot ce înseamnă Dinamo, pentru Google sau Wikipedia. Hai să vă povestesc ceva din culise…

Înaintea meciului tur, de la București, pregăteam detaliile și pentru deplasarea la Liberec. Acționarii noștri? Nu lipsea unul din celebrul „Top 300” făcut de „Capital”, clasamentul celor mai bogați români. Buget? Nelimitat! Charterul de 44 de locuri al lui Ion Țiriac, hotel de lux în centrul orașului, Tyson urma să plece cu autocarul clubului și să ne preia de la aeroport. Condiții de lux, cum îi plăcea lui Cristi Borcea. 😊

A venit meciul tur, 0-2 pe teren, au intrat suporterii pe pistă, 0-3 la „masa verde”. Cum a fost deplasarea? Am plecat cu un avion de linie până la Praga, apoi cu fel de „rată”, un autocar din ăla supraetajat, închiriat, până la Liberec, un hotel modest la marginea orașului… 😊

Dario Bonetti era „principal”, Costel Orac și Ion Marin, „secunzi”. Rezervele, în primul „11” pentru că urma la trei zile derby cu Steaua în Ghencea. Știe toată lumea ce a urmat, 3-0 pentru Dinamo în 90 de minute, prelungiri, apoi nu se mai termina seria de penalty-uri, meciul vieții pentru portarul Florin Matache și calificare! Ne-au așteptat suporterii pe Otopeni, au blocat aeroportul, a fost senzațional!

„Cum să uit echipa de la Liberec?!”

La Liberec era 1-0 în minutul 3, dar s-a făcut 3-0 abia în minutul 82… Mai ții minte cine a jucat atunci?

– Cum să uit echipa de la Liberec?! Sau data? Era 27 august 2009, cinci zile după ziua mea și o săptămână după dezastrul din „Ștefan cel Mare”… Am început meciul cu Matache în poartă, Diabate, Moți, Dragoș Grigore și Molinero în apărare, Adrian Cristea, Djakaridja Kone și Boștină în fața lor, Zicu în spatele lui Dănciulescu și Andrei Cristea.

Au marcat Andrei Cristea în minutul 3 și „Săgeată” Niculae în minutele 58 și 82, intrase după pauză în locul lui Danciu… Au mai jucat Gabi Torje, în locul lui Adi Cristea, și Claudiu Niculescu, în locul celuilalt Cristea, Andrei. La penalty-uri au marcat Niculae, Boștină, Torje, Niculescu, Moți, Grigore, Kone, Diabate și Molinero, a ratat Zicu, de la ei au ratat doi, s-a terminat 9-8 pentru noi.

„Cel mai greu moment? Au fost mai multe… prea multe…”

Și la polul opus, cel mai greu moment… că ai trăit destule…

– Cel mai greu moment? Da, au fost mai multe… prea multe… (oftează, tace câteva secunde) …Nu trebuie să uite nimeni că suntem singurul club din lume care a pierdut doi jucători pe teren! Pe Cătălin Hîldan, în amicalul ăla blestemat de la Oltenița, pe 5 octombrie 2000… Și pe Patrick Ekeng în „Ștefan cel Mare”, într-un meci de campionat cu Viitorul lui Gică Hagi, pe 6 mai 2016.

Înfrângerile pe teren, Liga Campionilor ca o Fata Morgana sau retrogradarea, nu au durut mai tare decât falimentul care bătea la ușă. Dinamo putea muri, Dinamo putea dispărea de pe harta fotbalului. Dinamo era între terapie intensivă și IML. Suporterii au salvat clubul și au reușit, cu noii acționari, cu RTZ-ul, să scoată clubul de la „Urgență”. Dinamo trăiește și are ce povesti generațiilor ce vin din urmă. Este, cu adevărat, cea mai frumoasă victorie în alb și roșu!

• „Suporterii au salvat clubul și au reușit, cu noii acționari, cu RTZ-ul, să scoată clubul de la «Urgență». Dinamo trăiește și are ce povesti generațiilor ce vin din urmă. Este, cu adevărat, cea mai frumoasă victorie în alb și roșu!”
• „La «Ziua» munceam, ca să fac un joc de cuvinte, de dimineață până târziu în noapte. Iubeam ceea ce fac, scriam cu inocența unui tânăr fără interese în fotbal. Nu iertam niciun «blat», la Piatra Neamț, la Bistrița, oriunde… sau un proces cu președintele federației, Mircea Sandu!”
• 24 de ani de „serviciu credincios” are Johnny Culina la Dinamo, cel mai longeviv ofițer de presă (Lucian Ionescu, celălalt „dinozaur” din aceeași categorie, a început munca în 1998, la Rapid, dar nu are continuitatea neîntreruptă a lui Johnny)
• 26 de antrenori, cu 49 de mandate, a „petrecut” Johnny Culina în cei 24 de ani de când este la Dinamo: Cornel Dinu (de 3 ori), Ion Marin (3), Ion Moldovan, Florin Marin (2), Ioan Andone (3), Esteban Vigo, Mircea Rednic (5), Walter Zenga, Cornel Țălnar (3), Dario Bonetti (3), Liviu Ciobotariu, Dorinel Munteanu, Gheorghe Mulțescu (4), Flavius Stoican (3), Ionel Dănciulescu, Mihai Teja, Cosmin Contra (2), Vasile Miriuță, Florin Bratu, Eugen Neagoe, Dusan Uhrin Jr (3), Adrian Mihalcea, Ionel Gane, Sorin Colceag, Ovidiu Burcă, Zeljko Kopic