Sezonul fabulos al echipelor româneşti în Liga Campionilor continuă. Rapid şi CSM Bucureşti au înregistrat o nouă dublă victorie în competiţie şi sunt excelent plasate înainte de fazele eliminatorii.
CSM Bucureşti este lider în grupa A cu 21 de puncte, două mai mult decât Vipers Kristiansand. “Tigroaicele” s-au impus în deplasarea de la Bietigheim, scor 25-27, Cristina Neagu reuşind în ultimele minute golul cu numărul 1000 în competiţie.
CLASAMENTUL DIN GRUPA A:
Rapid Bucureşti a învins Kastamonu şi la retur, scor 28-22. Echipa lui Carlos Viver este pe locul 4 în grupa B, cu 18 puncte, dar continuă cursa pentru locul doi, fiind la egalitate de puncte cu Gyor şi Esbjerg.
CLASAMENTUL DIN GRUPA B:
De ce este important un loc între primele două ale grupei? Primele două clasate din fiecare grupă merg direct în sferturile de finală, în timp ce echipele de pe locurile 3-6 joacă un play-off petru cele patru locuri rămase.
CSM Bucureşti este calificată matematic în sferturi, având 7 puncte avans faţă de locul trei, cu două etape rămase de disputat. “Tigroaicele” sunt favorite la primul loc, pe care îl vor ocupa matematic dacă scot trei puncte cu Brest şi Krim, în ultimele două etape.
Dincolo, calculele sunt mai complicate. Metz a câştigat în ultimele secunde meciul cu Gyor şi este favorită la primul loc. Pentru poziţia secundă se luptă: Gyor, Brest şi Rapid, toate cu câte 18 puncte. Rapid mai are de jucat cu Metz în deplasare şi Lokomotiva Zagreb.
Franţuzoaicele sunt favorite în etapa viitoare, dar Rapid are şi un atu. În ultima etapă, este meciul direct dintre Esbjerg şi Gyor. Dacă, la finalul grupelor, cele trei formaţii vor avea acelaşi număr de puncte, departajarea se va face la golaverajul din meciurile directe între cele trei formaţii.
Rapid nu poate pierde locul patru, însă pentru giuleştence ar fi important să obţină şi locul trei. Asta pentru a avea un adversar mai accesibil în faza următoare. În acest moment, Rapidul ar juca în play-off cu Brest, locul cinci din cealaltă grupă. Dar în ultimele două etape, multe lucruri se pot schimba.
Urmează o săptămână de pauză în EHF Champions League, iar ultimele două etape din faza grupelor se vor desfăşura în weekendurile 4-5 februarie, respectiv 11-12 februarie.