Sport

Când s-ar fi produs ”ruptura” dintre Simona Halep şi Darren Cahill! Două momente care prevesteau sfârşitul colaborării

Simona Halep și Darren Cahill au decis să pună capăt colaborării, dar ”ruptura” dintre cei doi s-ar fi produs la US Open.
22.09.2021 | 19:16
Cand sar fi produs ruptura dintre Simona Halep si Darren Cahill Doua momente care prevesteau sfarsitul colaborarii
ADVERTISEMENT

Fostul lider WTA nu a motivat decizia de a nu mai lucra cu renumitul antrenor, dar salariul uriaș al australianului ar putea reprezenta o justificare.

Cei doi au format un parteneriat de râvnit în circuitul WTA și nimic nu lăsa să se întrevadă această despărțire, astfel că un  motiv întemeiat pentru finalul colaborării să o reprezinte banii.

ADVERTISEMENT

Toni Iuruc, motivul despărțirii dintre Simona Halep și Darren Cahill?

Deși pare a fi o decizie de comun acord, sunt două momente cheie petrecute în ultima lună care arată foarte clar că despărțirea dintre Simona Halep și Darren Cahill era iminentă și în fiecare dintre acestea este prezent și Toni Iuruc, soțul sportivei.

Primul s-a petrecut în timpul turneului de Grand Slam de la US Open, acolo unde fostul lider WTA s-a oprit în optimile de finală, învinsă de Elina Svitolina. Toni Iuruc a fost alături de Halep la New York, dar a evitat să se afișeze alături de Cahill.

ADVERTISEMENT

La întâlnirea cu Svitolina, Toni Iuruc a preferat să nu stea în aceeași lojă cu Darren Cahill, așa cum s-a întâmplat la alte turnee din acest an, semn că încă de atunci existau probleme în tabăra campioanei noastre.

Cahill nu a venit la nunta lui Halep

Confirmarea a venit în urmă cu cîteva zile, când antrenorul australian nu a fost prezent la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc. Nu se știe dacă cei doi nu l-au invitat pe Cahill sau acesta a declinat oferta.

ADVERTISEMENT

În momentul în care sportiva noastră își lega oficial viitorul de omul de afaceri, Darren Cahill se afla la Las Vegas. Acesta a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care se vede că este prezent la un meci de fotbal american din NFL.

Australianul a felicitat-o pe Halep pe Twitter pentru căsătoria cu Toni Iuruc. În schimb, la petrecerea de cununie civilă a Simonei a fost prezent Adrian Marcu, despre care jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus că este cel mai în măsură să o pregătească pe campioana noastră.

ADVERTISEMENT

Halep și Cahill s-au mai despărțit și în 2018

Darren Cahill este unul dintre cei mai apreciați antrenori din tenis, iar colaborarea cu Simona Halep, începută în 2016, a venit după experiențele extraordinare cu Andre Agassi, Andy Murray, Fernando Verdasco și Lleyton Hewitt. Australianul a reușit să facă din Agassi cel mai vârstnic lider ATP din  istorie, iar din Hewitt cel mai tânăr lider mondial.

Simona Halep şi Darren Cahill au început să lucreze împreună în 2016, însă la finalul sezonului 2018 a intervenit prima ruptură dintre cei doi. Atunci, antrenorul australian era cel care făcea anunţul, pe contul personal de Instagram.

Imediat după ce a postat mesajul că nu va mai fi antrenată de Darren Cahill,  fanii au luat cu asalt secţiunea de comentarii de pe contul oficial de Facebook al Simonei Halep și și-au exprimat regretul, iar unii au prezis retragerea sportivei.

ADVERTISEMENT