Sport

Când se dă sentința pentru „marca Steaua”. Anunțul făcut de Curtea de Apel

Procesul dintre FCSB și CSA Steaua pentru ”marca Steaua” se mai prelungește cu încă două săptămâni. Curtea de Apel a amânat azi pronunțarea sentinței pentru 6 martie 2024
21.02.2024 | 20:31
Cand se da sentinta pentru marca Steaua Anuntul facut de Curtea de Apel
Patronul FCSB, Gigi Becali, și juristul CSA Steaua, Florin Talpan, se judecă pentru ”marca Steaua” FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Suspansul în privința sentinței pentru ”marca Steaua” se mai prelungește cu încă două săptămâni. La ședința de marți, 21 februarie, judecătorii de la Curtea de Apel au amânat încă o dată pronunțarea, pentru miercuri, 6 martie.

Sentința în procesul dintre FCSB și CSA Steaua pentru „marca Steaua”, amânată pentru 6 martie

În cazul de față este vorba despre dosarul care a fost trimis spre rejudecare după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul declarat de FCSB împotriva deciziei Curții de Apel București din 2019. Atunci, instanța a decis că CSA Steaua îi sunt ”decăzute patru mărci Steaua dintr-un portofoliu de 8 mărci cu aceeași denumire”.

ADVERTISEMENT

Sentința nu l-a mulțumit pe Gigi Becali, iar avocații acestuia au cerut anularea tuturor mărcilor deținute de Clubul Sportiv al Armatei. FCSB a contestat decizia la ÎCCJ, care a retrimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel.

Primul termen al recursului a avut loc pe 1 noiembrie 2023 și s-a soldat cu amânarea judecării pentru data de 7 februarie 2024. Magistrații nu au anunțat nici atunci sentința și au dat un nou termen la 21 februarie. Povestea s-a repetat și astăzi, pronunțarea fiind amânată din nou cu încă două săptămâni, până la 6 martie.

ADVERTISEMENT

La rejudecarea dosarului, Curtea de Apel va revizui întreg portofoliul de mărci Steaua, și ar trebui să clarifice controversele dintre FCSB și CSA Steaua. În primă instanță s-a stabilit că CSA Steaua, deși înregistrase mai multe mărci Steaua, nu le-a utilizat conform legii. Mai exact, în loc să foloseacă pentru activități comerciale, cum prevede  legea mărcilor, le-a folosit pentru evenimente restrânse.

Gigi Becali crede că CSA Steaua va pierde marca Steaua

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, este convins că CSA va pierde ”marca Steaua”.  ”O să vedeți cât de curând că CSA nu o să mai aibă voie să folosească numele la fotbal. Ei au înregistrat cu rea credință. A descoperit avocatul un act și trebuie să îl ceară instanța. După ce îl validează instanța putem să facem revizuire”, avertiza Gigi Becali, în iulie 2022.

ADVERTISEMENT

”Ei atunci au vrut să înregistreze marca, dar le-au respins-o pentru că li s-a zis că se creează confuzie cu noi, cu Steaua de atunci. Au făcut recurs și s-a anulat. 

După au revenit, așa ceva nu s-a văzut la OSIM. Nu, e hotărâre! Atunci ei au venit și au spus că ei nu fac fotbal, fac alte sporturi. Talpan a semnat. Apoi vine tot Talpan și face fotbal, înșelăciune.

ADVERTISEMENT

Cât de curând se va vedea și se va anula marca. Se va vedea că ei au făcut-o cu rea credință. Acum nici nu mai promovează pe merit sportiv, ai văzut? Nici în play-off nici nu intră, vai de capul lor. Așa face Domnul la mizerii”, a declarat Gigi Becali.

În mai 2018, ÎCCJ a decis că Fotbal Club Steaua Bucureşti (FCSB) nu mai are voie să folosească numele “Steaua” şi “Steaua Bucureşti” fără consimţământul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua.

Cum a fost împărțit palmaresul Stelei

În octombrie 2023, Curtea de Apel a soluționat disputa dintre CSA Steaua și FCSB pentru palmaresul istoric al câștigătoarei Cupei Campionilor Europeni. Palmaresul a fost divizat în trei părți:

  • Clubul de fotbal CSA Steaua a rămas cu palmaresul din perioada 1947 – 1998
  • palmaresul dintre 1998-2003 aparține AFC Steaua, care a fost deținută de Viorel Păunescu
  • din 2003 și până în prezent palmaresul este la actuala societate deţinută de Gigi Becali.
ADVERTISEMENT
1,62 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „1 solist și peste 1,5 goluri” la meciul FCSB - FC Botoșani