Fotbal intern

România, meci școală în cantonament, după anularea partidei cu Norvegia

16.11.2020 | 12:29
Romania meci scoala in cantonament dupa anularea partidei cu Norvegia
ADVERTISEMENT

Partida dintre România și Norvegia din Liga Națiunilor nu se va mai juca după ce autoritățile nordice nu le-au permis oaspeților să se ducă în București. După hotărârea UEFA, selecționerul naționalei noastre a regândit programul României. 

 

”Tricolorii” nu vor mai juca partida cu Norvegia, din Liga Națiunilor. Duelul a fost anulat de cei de la UEFA, care au luat hotărârea sâmbătă, aproape de ora 00:00.

ADVERTISEMENT

Pentru a compensa lipsa de activitate cauzată de anularea partidei cu Norvegia, Mirel Rădoi a luat decizia ca fotbaliștii români să joace între ei. Astfel, lotul a fost împărțit în două pentru un meci școală.

UPDATE, 15 noiembrie, ora 22:12 / Tricolorii au jucat în galben versus roșu, cu echipamentele cu care ar fi trebuit să lupte pentru revanșă cu Norvegia. Toți au purtat banderole negre iar tricourile vor ajunge la cei care donează pentru victimele incendiului de la Spitalul Piatra Neamț și familiile acestora.

ADVERTISEMENT

S-a jucat două reprize de câte 15 minute, la intensitate mare, cu intrări destul de dure, fluierate însă prompt de arbitru Florin Constantinovici. La “roșii” au evoluat printre alții Bălgrădean, Marin, Țîru, Nedelcearu și Băluță, iar la “galbenii” au jucat Tătărușanu, Albu, Camora, Maxim și secundul Dică.


Hotărârea selecționerului după anularea partidei României

Din acest motiv, selecționerul României a trebuit să modifice din mers programul naționalei noastre. Mirel Rădoi a organizat un joc-școală la Mogoșoaia, între jucătorii României, iar miza este locul de titular în ultimul joc din 2020, partida contra Irlandei de Nord care se va juca miercuri. Partida cu Norvegia nu e singura a României anulată în acest an.

ADVERTISEMENT

“Ca să menținem intensitatea, deși România-Norvegia nu se mai dispută, tricolorii au diseară un meci special fixat de Mirel Rădoi! La finalul antrenamentului, lotul împărțit în două echipe va disputa o partidă în echipamentul de joc și ritm de competiție. Iar miza e uriașă: titularizarea la Belfast, miercuri, cu Irlanda de Nord!”, este scris pe frf.ro.

Programul selecționatei lui Mirel Rădoi de duminică:

  • Testare COVID impusă de UEFA pentru meciul cu Irlanda de Nord
  • Plimbare în interiorul bazei sportive Mogoșoaia
  • Pregătire pentru antrenament
  • Ședință
  • Antrenament
  • Joc-școală
  • Refacere
  • Tratament medical
ADVERTISEMENT

În rest, programul de mâine nu se va modifica. Delegația României va  pleca luni, la ora 17:30 de pe Aeroportul Henri Coandă.

Austria e favorită la câștigarea grupei

Cel mai probabil, nordicii vor pierde partida cu 0-3. Pentru norvegieni, ar urma meciul cu Austria, de pe 18 noiembrie, tot pe teren străin. Chiar dacă nordicii ar vrea să ajungă la meci, e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. Ei trebuie să petreacă 10 zile în carantină, conform legilor locale, din capitala Norvegiei.

Dacă ”tricolorii” se vor impune cu 3-0, la ”masa verde”, vor face șapte puncte în Grupa 1, din Liga B a Ligii Națiunilor. Nordicii ar rămâne cu nouă puncte acumulate. Dacă Norvegia va pierde la fel cu Austria, naționala antrenată de Franco Foda ar câștiga grupa și ar merge în Liga A.

Dacă România va câștiga cu 3-0 partida clasamentul grupei va fi următorul:

1. Austria 9 puncte (cu două jocuri rămase)

2. Norvegia 9 puncte (un joc rămas)

3. România 7 puncte (un joc rămas)

4. Irlanda de Nord 1 punct (două jocuri rămase)

Pentru naționala antrenată de Mirel Rădoi va urma meciul contra Irlandei de Nord care se va disputa pe 18 noiembrie, de la ora 21:45. În partida tur cele două au remizat 1-1. Golul României a fost înscris de George Pușcaș.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,48 este cota pentru ”1x” la meciul Irlanda de Nord – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT