News

Ce facultate a terminat George Simion. Studiile președintelui AUR, conform CV-ului său

Liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a absolvit un liceu de top din București și are și o diplomă de master de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi
05.06.2022 | 15:04
Ce facultate a terminat George Simion Studiile presedintelui AUR conform CVului sau
George Simion a devenit președintele AUR după congresul din 27 martie. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

George Simion, președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor, este absolvent al Universității București, urmând apoi și un master la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi.

Ce studii are George Simion şi ce facultate a făcut

George Simion a reprezentat marea surpriză a ultimelor alegeri legislative din 2020, atunci când partidul pe care-l conducea, la acea dată, împreună cu Claudiu Târziu, a obținut un scor surprinzător de 9%. Între timp, Simion a fost ales președintele partidului la Congresul AUR din urmă cu câteva luni, însă dacă la finalul anului trecut AUR ajunsese la un scor de peste 20% în sondaje, în ultimele săptămâni, pe fondul războiului din Ucraina și a finalului pandemiei COVID, AUR a ajuns la circa 11%, fiind în continuă scădere.

ADVERTISEMENT

Surprinzător despre liderul AUR este că acesta este absolvent al unuia dintre cele mai bune licee din București, Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr’’, pe care l-a absolvit în anul 2005. Trei ani mai târziu termină și Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti, iar apoi urmează cursurile programului de master de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași cu o teză despre „Crimele Comunismului”.

În ciuda acestor studii, președintele AUR este cunoscut pentru activitatea sa ca suporter al echipei de fotbal a României, acesta fiind liderul grupului de suporteri ultras, „Uniți sub tricolor”, galerie alături de care a fost implicat într-o serie de acțiuni naționaliste, atât în tribune, cât și în afara lor. De altfel, Simion declara într-un interviu că adevărata educație a primit-o în tribune, alături de suporterii ultras.

ADVERTISEMENT

„Am învățat mai multe în peluză decât în toate școlile prin care am trecut. Principiile asociate vieții ultra’ sunt unele sănătoase și pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Sloganul ”Basarabia e Romania!” a fost conceput și popularizat de oameni crescuți în peluze. E nevoie, în continuare, de susținere pentru cauzele patriotice și naționale”, a spus George Simion într-un interviu acordat revistei Ultra.

Ce meserie a avut George Simion înainte să intre în politică

Potrivit CV-ului său, la doi ani după ce a absolvit cursurile de master de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, George Simion s-a angajat director de marketing la firma Ideal Proiect Arhitecture &Design, unde a lucrat până în anul 2020, când a devenit deputat în Parlamentul României. Firma Ideal Proiect Architecture&Engineering S.R.L. oferă servicii în domeniul construcţiilor precum obţinere autorizaţii de securitate la incendiu, proiectare construcţii şi obţinere autorizaţii de construire sau dirigenţie de şantier.

ADVERTISEMENT

Încă din perioada studiilor, Simion s-a implicat în activități civice cu caracter naționalist, primul episod fiind în 2006, atunci când a organizat la București un protest pentru susținerea elevilor români de la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău.

În 2012, a înființat organizații precum Acțiunea 2012, Alianța pentru Centenar și Marșul Centenarului, participând la mai multe proteste și demonstrații în care susținea moldovenii și drepturile acestora, acte care i-au adus interdicția de a mai intra până în 2023 în Republica Moldova.

ADVERTISEMENT

Simion are și o carieră publicistică, fiind autorul mai multor cărți, prima dintre ele fiind ,,Blocaţi în labirint”, o radiografie a Republicii Moldova. Cea de-a doua sa carte, Cum i-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Basescu si Ion Iliescu”, apărută în 2019 este o colecţie de eseuri realizate de către autor pe baza propriilor experienţe din ultimii zece ani.

Cum a format Simion partidul AUR

În acest context, în anul 2019, George Simion a candidat independent la alegerile europarlamentare, sub sloganul „România Mare în Europa”, obținând un scor de 1,21%. Imediat după acest eșec, Simion lansează la 1 decembrie 2019 partidul Alianța pentru Unirea Românilor, partid cu care reușește cu o agendă naționalistă și anti-europeană, dar printr-o puternică campanie în mediul online, să obțină un scor uriaș la alegerile din 2020.

Partidul AUR este înființat oficial la data de 19 septembrie 2019, de către omul de afaceri Marius-Dorin Lulea, iar Simion și Claudiu Târziu, aflat pentru o perioadă de timp în conducerea Coaliției pentru Familie și organizator al referendumului din octombrie 2018, devin co-președinții partidului.

AUR a profitat puternic în acea perioadă de contextul pandemiei COVID, fiind vocea celor care protestau față de restricțiile impuse de către autoritățile sanitare. Diana Șoșoacă, care a câștigat un loc în Senatul României, a fost avocata lui IPS Teodosie și împreună au criticat atât interdicțiile puse în 2019 la pelerinajul de la peștera Sf. Andrei cât și restricțiile puse pentru slujbele de Înviere din acel an, atunci când la Constanța aceste slujbe au fost reprogramate de către Teodosie.

 

ADVERTISEMENT