Imediat după înfrângerea rușinoasă din meciul cu FC Botoșani, patronul Neluțu Varga a decis să-l demită pe tehnicianul italian. În locul acestuia, la formația din Gruia va ajunge Adrian Mutu.
CFR Cluj a avut multe sincope anul trecut, iar 2024 a început cum nu se poate mai prost cu eșecul suferit pe terenul ultimei clasate. Astfel, înlăturarea italianului nu este o veste deloc surprinzătoare.
Deși de câteva luni bune se tot vehiculează varianta demiterii sale, FANATIK a aflat că Andrea Mandorlini a fost extrem de abătut după ce a aflat că a fost demis de la CFR Cluj și tot drumul de întoarcere de la Botoșani a stat singur în autocar.
Din informațiile FANATIK, tehnicianul nu a vorbit cu nimeni timp de 6 ore cât a durat drumul de la Botoșani la Cluj și nu i-a anunțat pe jucători de decizia pe care o pregătește conducerea.
Fotbaliștii au aflat de îndepărtarea lui Mandorlini și iminenta numire a lui Adi Mutu din presă. Până la noi ordine din partea conducerii sau a viitorului antrenor, jucătorii de la CFR Cluj au liber.
FANATIK a aflat că Adrian Mutu și staff-ul său vor încasa lunar la Cluj 35.000 de euro în total. În comparație, la Rapid, ultima echipă antrenată în România, fostul atacant al naționalei câștiga 12.000 de euro pe lună.
Mutu va semna un contract pe doi ani și jumătate și va avea ca obiectiv să prindă unul dintre primele două locuri. Finanțatorul Neluțu Varga i-a trasat misiunea de a califica echipa sezonul viitor în grupele Europa League.
“Briliantul”, în vârstă de 45 de ani, și-a intrat imediat în rol. Din informațiile FANATIK, a ajuns deja la Cluj și a făcut programul echipei pentru meciul cu FC Voluntari, din etapa a 23-a a SuperLigii.
Adrian Mutu s-a despărțit recent de Neftchi Baku, echipă pe care o preluase în iulie 2023, dar la care rezultatele au întârziat să apară. În Azerbaidjan, tehnicianul avea un salariu de aproximativ 55.000 de euro pe lună.