Transferul de senzație reușit de Radu Drăgușin (22 de ani), de la Genoa la Tottenham, continuă să aibă ecouri în Italia. Chiar dacă ”grifonii” au primit 26 de milioane de euro pentru stoperul român, iar cu tot cu bonusurile stipulate în contract prețul poate crește până la 30 de milioane de euro, Radu Drăgușin este regretat deja de conducerea grupării italiene.
CEO clubului Genoa, Andres Blazquez, a vorbit despre transferul lui Radu Drăgușin la Totthenham. ”El a primit o ofertă foarte importantă la nivel personal și, pentru noi, la nivel corporativ. Am încercat să obținem cât mai mult posibil din vânzarea lui, știind că această poziție era acoperită cât mai bine posibil.
Suntem fericiți cu această mutare. Desigur, ne va lipsi Radu atât la nivel personal, cât și sportiv. Este un profesionist extraordinar. Dar este și un prestigiu să vinzi la un club ca Tottenham având oferte și de la Bayern Munchen. Asta spune mult despre munca pe care au făcut-o Spurs”, a precizat Blazquez, pentru Tuttomercatoweb.
Genoa a făcut o afacere imensă cu Radu Dragușin, devenit cel mai scump fotbalist român din istorie. L-a cumpărat de la Juventus Torino cu 5 milioane de euro, când formația roș-albastră era în Serie B. Fundașul central român a devenit repede om de bază în echipa lui Gilardino și a contribuit la promovarea în Serie A.
Tottenham s-a luptat până în ultima clipă cu colosul Bayern Munchen pentru semnătura lui Radu Drăgușin. Impresarul ”tricolorului”, Florin Manea, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că bavarezii erau dispuși să-i ofere un contract fabulos pentru a-l atrage în Bundesliga.
Chiar dacă ar fi putut să câștige 10 milioane de euro pe sezon, cu anumite bonusuri de performanță, Radu Drăgușin a ales Tottenham și și-a împlinit astfel visul de a juca în Premier League, considerat cel mai tare campionat din lume.
Radu Drăgușin consideră că a luat decizia corectă, când a ales Tottenham în detrimentul lui Bayern Munchen:
”Da, a fost alegerea justă. Am semnat cu Tottenham pentru că am simțit că era pasul potrivit pentru mine și am avut o discuție bună și cu antrenorul. Am aflat că mă doreau de mai multă vreme și nu s-au gândit la mine doar cu o lună înaintea deschiderii ferestrei de mercato.
Am crezut cu adevărat în această echipă și am impresia că este mediul ideal să îmi continui cariera și să progresez pe acest stadion incredibil și lângă colegi minunați. Mă gândesc că echipa și băieții de aici sunt pe o traiectorie bună.
Simt că alăturându-mă lor mă va ajuta foarte mult. Doar cerul e limita. Sperăm să ajungem cât mai sus în campionat.
„Iubesc jocul fizic, cu mare intensitate, viteză și agresivitate din Premier League. Am crezut în mine de când am început să joc și am vrut să-mi fac un viitor în fotbal.
Am înțeles că este nevoie de mari sacrificii și de foarte multe zile de antrenament și dezvoltare, dar acesta este visul meu și nu mă voi opri până când nu voi atinge cel mai înalt nivel al carierei mele”, a declarat Radu Drăgușin, potrivit AFP, citat de The Independent.
De la transferul la Tottenham, Drăgușin a jucat doar opt minute în cele trei meciuri disputate de ”Spurs” în Premier League: 5 minute, la debutul cu Manchester United (2-2), două minute cu Brentford (3-2) și un minut cu Everton (2-2).