Sport

CFR Cluj nu preia modelul lui Gigi Becali pentru vânzarea de jucători: „Nu e suficient să îi laudăm în presă!”

Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre tactica prin care Gigi Becali, patronul FCSB-ului, încearcă să-și vândă jucătorii, pe bani mulți, în străinătate.
05.04.2022 | 19:04
CFR Cluj nu preia modelul lui Gigi Becali pentru vanzarea de jucatori Nu e suficient sa ii laudam in presa
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre tactica prin care Gigi Becali, patronul FCSB-ului, încearcă să-și vândă jucătorii, pe bani mulți, în străinătate
ADVERTISEMENT

Gigi Becali (63 de ani) este recunoscut pentru faptul că, în spațiul public, își laudă excesiv jucătorii, în vederea unor viitoare transferuri, pe bani mulți, în fotbalul din străinătate.

CFR Cluj nu preia modelul lui Gigi Becali pentru vânzarea de jucători

Cristi Balaj (50 de ani) susține că nu este de acord cu tactica lui Gigi Becali. Ba, mai mult, oficialul din Gruia atrage atenția la faptul că laudele excesive ar putea să le dăuneze jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Totodată, Balaj este de părere că impresarii contează foarte mult, când vine vorba despre realizarea transferurilor.

„Noi considerăm că nu așa merg lucrurile. (n.r. cele mai multe transferuri afară le face FCSB) Nu pentru că laudă jucătorii în presă. Nu e suficient să faci asta și nu știu dacă neapărat ajută. Trebuie să sprijini jucătorii sub altă formă, nicidecum prin laudele în mass-media.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase, de care mie îmi place foarte mult, a fost lăudat constant și din păcate pentru el a ratat un eventual transfer. Moruțan nu prea a fost lăudat, dimpotrivă.

Impresarii contează foarte mult. Giovanni și cu Victor au contat foarte mult. Important e să avem jucători care evoluează bine la echipele de club.

ADVERTISEMENT

Sperăm ca Petrila să evolueze mai mult decât o făcea înainte, doar că antrenorul e cel care decide. Sprijinim și antrenorul și îl încurajăm să ia deciziile pe care le crede de cuviință. Ieri (n.r. în CFR Cluj – FC Argeș 2-0), a intrat la pauză și a făcut diferența”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport.

Până în acest moment, cel mai scump transfer realizat de o echipă din România este cel al lui Dennis Man, pe care FCSB l-a vândut italienilor de la Parma pentru 13 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

În prezent, CFR Cluj se află pe primul loc din Casa Pariurilor Liga 1, cu 45 de puncte. De cealaltă parte, FCSB ocupă locul secund, cu 37 de puncte.

  • 32.53 milioane de euro este cota lotului celor de la CFR Cluj

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Voluntari: 1,60 este cota pentru ”sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT