Patronul oltenilor a explodat după eșecul din Giulești, venit după ce în minutul 75 echipa conducea cu 3-1, a decretat că tehnicianul este cel care a pierdut jocul și a anunțat că așteaptă demisia acestuia.
Chiar dacă Adrian Mititelu și-a mai îndulcit tonul într-un mesaj postat în timpul nopții pe rețelele de socializare, Giovanni Constantino a ținut să-i dea un răspuns. Chiar dacă a fost unul elegant, el tot l-a atins pe patronul lui FC U Craiova.
”Aplauzele de la final ale fanilor noștri, în ciuda eșecului, demonstrează foarte clar că această echipă este apreciată nu numai de minunații noștri suporteri, ci de toți cei care iubesc cu adevărat fotbalul.
Din prima zi în care am sosit aici alături de staff am muncit pentru a crea o mentalitate, aceea de a juca cel mai bun fotbal posibil. Am mers în Giulești să câștigăm, nu să evităm eșecul.
Am jucat având identitate, curaj, mentalitate, dăruire, ne-am sacrificat, ceea ce facem împotriva fiecărui adversar și pe fiecare stadion din România. Suntem o echipă tânără, avem mult entuziasm, multă pasiune. Uneori apare și imprudența, ceea ce este un defect, dar și o calitate a noastră. Lucrăm pentru a ne îmbunătăți.
O înfrângere cu siguranță nu va diminua dorința, ambiția, forța și entuziasmul, elemente care ne-au făcut să devenim una dintre cele mai frumoase de urmărit echipe din România. Mândru de voi, băieți. Hai, Craiova, Haide!”, a scris italianul, pe contul de Instagram.
Imediat după încheierea meciului pierdut în deplasare cu Rapid, Giovanni Costantino a vorbit fără prea mari emoții despre riscul de a fi dat afară de la FC U Craiova de patronul Adrian Mititelu.
”De ce mă întrebați de schimbare? Sunt antrenorul lui FC U Craiova. Dacă a spus patronul că mă schimbă, asta e. Eu zic că echipa a avut o evoluție bună la ultimele meciuri. Și azi am avut 3-1, dar cred că de la golul de 2-3 am căzut psihic și Giuleștiul i-a împins de la spate pe adversari.
Ăsta e rolul meu, să fac echipa să joace mai bine. L-am schimbat pe Baeten pentru că a avut o problemă. Pe Bauza l-am schimbat pentru că aveam nevoie de un atacant rapid”, a explicat antrenorul italian.