Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cornel Dinu, atac dur la jucătorii FCSB: ”Sunt umflați cu pompa!”. Video exclusiv

Cornel Dinu a avut o reacție acidă la adresa jucătorilor de la FCSB după înfrângerea din partida cu Universitatea Cluj, dar nu i-a iertat nici pe oficiali sau pe Nicolae Dică.
02.11.2022 | 15:54
Cornel Dinu atac dur la jucatorii FCSB Sunt umflati cu pompa Video exclusiv
Cornel Dinu a avut o reacție acidă la adresa jucătorilor de la FCSB după înfrângerea din partida cu Universitatea Cluj, dar nu i-a iertat nici pe oficiali sau pe Nicolae Dică. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Anterior, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Andrei Vochin i-a atacat virulent pe fotbaliștii vicecampioanei României.

Jucătorii de la FCSB, puși la zid de Cornel Dinu

Intrat prin telefon la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, fostul mare antrenor Cornel Dinu a comentat în stilul caracterisc prestația jucătorilor de la FCSB și a făcut o analiză mai amplă a ceea ce se întâmplă în curtea ”roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

”Problema că sunt umflați cu pompa este clară, dar nefastul este că sunt aduși jucători care au 2-3 meciuri bune la unele echipe de prin provincie, probabil că au și un serviciu de scounting care se uită prin străinătate.

Cei care aleg și care decid venirea acestor jucători nu au capacitatea de a înțelege dacă aceștia sunt niște jucători care intră în eventuala concepție de joc și concepția generală a echipei în timp”, a declarat Dinu.

ADVERTISEMENT

Dawa și Tamm, luați la țintă de ”Procuror”

Cornel Dinu s-a arătat dezamăgit de modul cum sun aduși fotbaliștii la FCSB și i-a dat ca exemplu pe fundașii centrali Joyskim Dawa și Joonas Tamm, pe care îi consideră jucători fără calități de apărători.

”Ca exemplu o să-i dau pe apărătorii centrali de la FCSB. Au avut până acum Miron și Cristea, care din punctul de vedere al calitățilori pure îi consider niște dezastre. Acum au venit cu doi jucători care au avut câteva evoluții bune, mă refer la Dawa și Tamm.

ADVERTISEMENT

Dar este foarte interesant faptul că au fost mai eficienți în careul advers decât acolo unde au fost aduși, în apărare, acolo unde trebuie să dea dovadă de mobilitate, de calități cum sunt deposedarea, marcajul, poziționarea în teren, jocul aerian.

Este realmente de râsul curcilor calitățile după care sunt aduși acești jucători. Fac 2-3 meciuri bune undeva în provincie, apar discuții la Palat și Gigi imediat îi ia. Tamm și Dawa sunt buni pentru o colonie care nu-și propune rezultate.

ADVERTISEMENT

Creșterea și aducerea de jucători este o problemă foarte delicată, presupune o judecată profundă dacă acei jucători au valoare internațională, dacă se pot integra în concepția de joc a acelei echipe”, a spus Dinu, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

VEZI VIDEO MAI JOS

Povestea transferului lui Răducioiu la Bari

”Procurorul” a marjat pe ideea că toate marile cluburi au oameni specializați pe zona de scounting și a povestit cât de mult a fost urmărit Florin Răducioiu de cei de la Bari până s-a realizat transferul.

”Vedeți că în toată lumea există acei director tehnici, care nu fac imediat transferurile la cerința patronilor, președinților. La ora actuală sunt foarte puțini conducători care se implică direct în această operațiune.

Sunt niște oameni care au probat în timp că au această capacitate de a discerne care este jucătorul ce trebuie luat și care au concordanță cu ce are nevoie echipa unde îl aduci.

Regretatul Franko Jannich, care era căutător de talente la Bari, a venit de opt ori în România să-l vadă pe Răducioiu. Apoi au mers și l-au văzut la Mondial și abia apoi l-au transferat. Și nu a intrat imediat titular, mai întâi l-au pregătit pentru concepția fotbalului de acolo. În perioada aia erau 8-10 inși care veneau în România și urmăreau de maniera asta jucătorii”, a povestit Dinu.

Dinu l-a făcut praf pe Dică

În încheierea intervenției la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Cornel Dinu a mărturisit că Nicolae Dică, despre care FANATIK a anunțat în exclusivitate că și-a dat demisia, nu a depășit stadiul de speranță ca antrenor.

”Dică își merită soarta într-un fel, pentru că nimeni nu te ține fără rezultate, dar problema e că el a rămas și ca antrenor la nivel de mare speranță, așa cum a fost și ca jucător”, a concluzionat Cornel Dinu.

ADVERTISEMENT