Sport

Cronica meciului FCSB – Anderlecht 0-0. Mai mult decât nimic, dar cineva numără până la 166.000 la miezul nopții

FCSB şi Anderlecht au încheiat la egalitate, 0-0, în a doua etapă din Conference League. Roş-albaştrii au dominat, dar au ratat victoria la ocazia uriaşă a lui Cordea.
16.09.2022 | 00:04
Cronica meciului FCSB  Anderlecht 00 Mai mult decat nimic dar cineva numara pana la 166000 la miezul noptii
Tavi Popescu, în confruntarea dintre FCSB şi Anderlecht. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB – Anderlecht s-a încheiat 0-0 în a doua etapă din Conference League. Roş-albaştrii au dominat, în linii mari partida, însă au ratat victoria după ce Andrei Cordea a ratat singur cu portarul în final de meci. Roş-albaştrii au avut şi un penalty neacordat la un fault al portarului advers asupra lui Dawa.

Surpriză în echipele de start! Dică a făcut schimbări importante la FCSB

30.000 de fani au fost prezenți pe Arena Națională la primul meci al celor de la FCSB pe teren propriu în Conference League, cu Anderlecht. Nicolae Dică a surprins în echipa de start din care lipseau patru titulari obișnuiți: Radunovic, Cordea, Compagno și Coman.

ADVERTISEMENT

O abordare curajoasă a lui Dică, cel care a pregătit meciul cu Anderlecht și cu gândul la derby-ul de duminică, de pe “Ion Oblemenco” împotriva Universităţii Craiova. În benzi au fost folosiţi Vali Creţu şi Pantea, în timp ce atacul a fost schimbat complet faţă de meciul cu West Ham, acum fiind titularizaţi: Miculescu, Rusu şi Tavi Popescu.

Începutul de meci a fost echilibrat, cu un plus de luciditate pentru belgieni. Prima fază periculoasă a aparţinut lui Anderlecht, în minutul 11. Târnovanu a intervenit excelent la şutul lui Amuzu, însă “asistentul” a ridicat fanionul.

ADVERTISEMENT

Continuă “blestemul” penalty-urilor la FCSB! Dawa, faultat clar în careu de portar

Apoi au urmat minute bune pentru FCSB. Edjouma a avut o acţiune individuală excelentă, încheiată cu un şut puternic, scos cu greu de portarul oaspeţilor, Van Crombrugge. Apărarea belgienilor a părut că se clatină în momentele de presiune. Iar roş-albaştrii au apăsat pedala de acceleraţie, însă a lipsit claritatea la finalizare.

În minutul 30 a avut loc prima fază fierbinte a meciului. Portarul Van Crombrugge îl trage în careu pe Dawa, însă portarul lasă jocul să continue, în ciuda protestelor vehemente ale roş-albaştrilor. Olaru a văzut cartonaşul galben pentru proteste.

ADVERTISEMENT

FCSB nu scapă de blestemul penalty-urilor. Reluarea arată că se impunea o lovitură de pedeapsă, însă a lăsat jocul să continue. Din nou o decizie controversată împotriva FCSB în Conference League, după penalty-ul mult discutat din meciul cu West Ham.

FCSB a controlat prima repriză!

În minutul 34, belgienii ratează şi ei o şansă uriaşă. Amuzu a trecut pe lângă Creţu foarte uşor şi l-a servit excelent pe Silva, al cărui şut este scos cu greu de Târnovanu. Excelente intervenţii pentru portar, în debut de meci.

ADVERTISEMENT

Edjouma a fost din nou aproape de gol în minutul 38, însă şutul său trece puţin pe lângă. FCSB a pus presiune pe poarta belgienilor în final de repriză, însă belgienii au scăpat fără gol primit în prima parte.

A fost o repriză controlată de FCSB, care a fost privată de un penalty şi a ratat alte ocazii importante. Singurele faze periculoase pentru belgieni au venit din banda stângă, unde Amuzu a trecut uşor de Vali Creţu. Târnovanu a fost la post.

Compagno, în locul lui Rusu la pauză!

La pauză, FCSB a făcut o singură schimbare. Andrea Compagno a fost introdus în locul lui Rusu, cumva logic având în vedere că jocul roş-albaştrilor a funcţionat în prima parte, dar a lipsit omul care să o bage “în aţe”.

Roş-albaştrii au presat şi la începutul reprizei secunde. Anderlecht a avut acelaşi joc economicos, mulţumindu-se să închidă spaţiile şi să joace pe contraatac. Şi belgienii, în ciuda ritmului scăzut s-au dovedit periculoşi.

Târnovanu, intervenţii excelente la şuturile belgienilor!

După şutul Refaelov, respins de Târnovanu, oaspeţii au mai avut două faze tăioase. Iar una dintre ele a plecat de la o pasă greşită a lui Dawa, care în loc să respingă simplu în out, a preferat o pasă riscantă, interceptată de belgieni.

Târnovanu a fost din nou la post la şutul lui Refaelov, al doilea din partea secundă. Pantea s-a accidentat după un şut puternic, tras peste poartă, iar Radunovic a intrat pentru ultimele 20 de minute ale meciului.

Olaru, pasă magistrală pentru Cordea! Decizie incredibilă a atacantului în faţa porţii

Cea mai mare şansă a roş-albaştrilor a venit după o pasă magistrală, de 50 de metri a lui Darius Olaru. Cordea a ratat singur cu portarul, însă, în mod inexplicabil a vrut să îi paseze lui Tavi Popescu, în lateral.

Pasa a fost greşită şi belgienii au răsuflat uşuraţi după această şansă uriaşă, judecată atât de greşit de Cordea. Anderlecht a fost şi ea periculoasă, iar Creţu a avut o intervenţie la limită în careu, însă austriacul nu a acordat lovitură de pedeapsă, nici de această dată.

FCSB, punct de 166.000 de euro!

S-a încheiat 0-0 în meciul de pe Arena Naţională. Un meci dominat de FCSB, care a avut şansele ei de a lua toate cele trei puncte. Din nou a lipsit ultima pasă, ultimul şut. După două etape, echipa lui Nicolae Dică are un singur punct şi este obligată să învingă la Silkeborg pentru a rămâne în calculele calificării.

Un punct care valorează 166.000 de euro. Dacă la nivel fotbalistic, patronul nu a avut ce să vadă, după miezul nopţii, Gigi Becali se poate consola cu bilanţul din acest meci: 166.000 de euro de la UEFA plus alte câteva sute de mii de euro, încasări din bilete.

ADVERTISEMENT