CS Dinamo a câștigat seria din Liga 4, a încheiat cu punctaj maxim play-off-ul și a ajuns în barajul pentru promovare cu Venus Independența.
După o victorie cu 3-2 pe terenul echipei din județul Călărași, CS Dinamo s-a impus și în Ștefan cel Mare, scor 1-0, după golul lui Alexandru Burlacu (10), și a reușit să promoveze în Liga 3.
”A fost un meci greu, pentru că știam că băieții vor fi puțin relaxați după victoria din tur. Dar totul e bine când se termină cu bine. A fost un parcurs greu, după un campionat foarte greu, am jucat aproape cu aceiași jucători în toate meciurile. Mă mir că au rezistat atât. Era greu să încropim o echipă ca să tragem la promovare, foarte greu.
În primele etape nici nu îi cunoșteam, strigam după jucători ‘măi, doiare!’ sau ‘măi, treiare!’. Pot să zic că noi suntem Dinamo, CS Dinamo, și orice suporter dinamovist e binevenit alături de noi, chiar și cei de la FC Dinamo”, a declarat antrenorul Daniel Iftodi, la finalul meciului.
Pentru CS Dinamo a evoluat și Alex Iordănescu, fiul fostului selecționer al naționalei României. Acesta a fost integralist, a jucat pe postul de fundaș central, iar în finalul meciului a purtat și banderola de căpitan.
”Ca să promovăm la Liga 2, avem nevoie de jucători de Liga 2, care să joace la Liga 3. Glumiți că mai are domnul Iordănescu un băiat, Andrei, că putem să-l aducem, dar l-am avut la Carmen. Nu s-a mai antrenat de mult și nu cred că își mai dorește să mai joace.
Se întreabă toți cum am reușit să aduc un Iordănescu la Dinamo. Eu l-am mai avut pe Alex la Liga 3 și i-am cerut ajutorul pentru că am venit la echipă cu o săptămână înainte să înceapă campionatul”, a explicat Iftodi.
Tehnicianul a dezbătut problemele cu care se confruntă FC Dinamo, însă nu crede că se pune problema unei fuziuni între cele două formații: ”FC-ul nu trebuia să ajungă în situația asta, trebuia să o ia acum șase ani de la capăt, de la zero, dar s-a chinuit an de an, fără rost.
Cum o văd în Liga 2? Păi, la nimic cine să vină? Jucătorii se plâng că nu au nimic, nu au bucătar, nu au medic. Nu știu dacă au și ghete. E greu să joci așa, pe nimic, nu știi ce e mâine. Ei nu știu ce va fi peste o secundă, dar a doua zi!
Nu mă așteptam la Dinamo să ajungă în situația asta, dar sunt multe echipe, și nu numai de la noi din țară, care au luat-o de la zero. Au tras linie și au luat-o de la zero. Cred că asta trebuia să se întâmple la Dinamo de mult.
Ar trebui să se dea o lege a sportului nouă, ca să aibă toți fotbaliștii și toți sportivii o siguranță. Se tot spune că avem garanție, avem garanție, dar de unde. Din ’90, suntem numai pe la TAS și prin tribunale, nu există nicio garanție”.
În final, Daniel Iftodi a spus că nu este interesat de modul în care sărbătoresc jucătorii săi victoriile, după acuzele de la meciul tur că au pornit petrecerea în ritm de manele, și a ținut să trimită câteva săgeți și către FCSB.
”Treaba mea este să-i antrenez pe băieți, nu e treaba mea prima de joc. Prima la dreapta sau prima la stânga? Băieții cred că merită mai mult respect. S-a scris că la noi se ascultă manele, dar se ascultă și muzică clasică, și populară…
Mai facem și o rugăciune, dacă e nevoie. A fost ziua unui băiat, nu am stat pe marginea șanțului la Independența, ca să bem o bere. Era normal să sărbătorim într-un local.
Nu a fost ultimul meci pe acest stadion, pentru că pe 6 iulie vom avea meci în Cupa României. Cu toate că o să le dau tuturor vacanță, o să jucăm cu juniorii de la U19 și U17. Băieții și-au luat și ei bilete de vacanță. Cred că unii băieți pleacă și pe la mănăstiri, de ce nu.
Depinde, să vedem, acum cred că sunt obosiți să urce la Muntele Athos, dar poate că se duc. Nu i-am dus la biserică înainte de meci, pentru că suntem amatori, nu suntem FCSB să stăm în cantonament. E mai greu să-i strâng”, a încheiat Iftodi.