Sport

CSM București – Rapid, duel în sferturile Ligii Campionilor? “Tigroaicele” își pot alege adversara. Toate calculele

CSM București ar putea juca meci direct cu Rapid pentru calificarea în Final Four. Cu o etapă înainte de final, "tigroaicele" au luxul de a-şi întâlni adversara. Toate calculele.
06.02.2023 | 19:59
CSM Bucuresti  Rapid duel in sferturile Ligii Campionilor Tigroaicele isi pot alege adversara Toate calculele
Imagine din meciul CSM Bucureşti - Rapid. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CSM Bucureşti a smuls un egal împotriva celor de la Brest, în ultima secundă, scor 30-30. Cristina Neagu a marcat golul care le menţine pe “tigroaice” pe primul loc al grupei, cu o etapă înainte de final.

CSM București – Rapid, duel în sferturile Ligii Campionilor?! “Tigroicele” îşi pot alege adversara

Echipa lui Adi Vasile este deja calificată în sferturi şi îşi permite luxul de a-şi alege adversara. Rapidul a pierdut la Metz şi nu mai are nicio şansă de a se califica direct în sferturi, iar cel mai probabil va încheia pe locul patru în grupă.

ADVERTISEMENT

În ultima etapă, CSM Bucureşti va juca pe terenul lui Krim Ljubljana, în timp ce Rapid va întâlni pe teren propriu Lokomotiva Zagreb, un meci care nu va schimba nimic în ceea ce priveşte componenţa grupei, în proporţie de 99%.

Scenariile înainte de ultima etapă

Astfel, CSM Bucureşti îşi alege locul pe care vrea să încheie în grupă, dar şi adversara din sferturile de finală. “Tigroaicele” au două variante, iar una dintre ele reprezintă un posibil duel şoc cu Rapid:

ADVERTISEMENT

Scenariul 1: CSM Bucureşti bate la Krim şi câştigă grupa! CSM Bucureşti va juca în sferturile de finală cu învingătoarea din duelul Rapid – Brest, dacă locurile din clasament se păstrează. Astfel, “tigroaicele” ar putea juca pentru un loc în Final Four cu Rapid.

Scenariul 2: CSM Bucureşti pierde sau face egal la Krim şi Vipers câştigă grupa! În acest scenariu, “tigroaicele” vor evolua cu învingătoarea din duelul Esbjerg – Bietigheim şi vor avea şansa revanşei. Echipa daneză a eliminat CSM-ul anul trecut în sferturi, la un gol.

ADVERTISEMENT

Clasamentele din cele două grupe, cu o etapă înainte de final: 

Grupa A: 

Grupa A din EHF Champions League
Grupa A din EHF Champions League

Grupa B:

Clasamentul din grupa B
Clasamentul din grupa B

Gyor – Esbjerg, întâlnire de cinci stele pentru calificarea în sferturi!

Rapid poate urca pe locul trei în grupă, în cazul în care Gyor va pierde în faţa lui Esbjerg, pe teren propriu. Este un meci crucial care va stabili echipa calificată direct în sferturile de finală. Gyor are nevoie de un punct pentru a fi echipa de pe locul doi. Dacă va pierde, echipa lui Ambros Martin alunecă de pe locul doi până pe patru, care va da peste cap toate calculele grupei.

Programul ultimei etape

Sâmbătă, 11 februarie

  • Buducnost – Kastamonu (ora 17:00)
  • Brest – Vipers (ora 19:00)
  • Gyor – Esbjerg (ora 19:00)

Duminică, 12 februarie

  • Bietigheim – Most (ora 15:00)
  • Krim – CSM Bucureşti (ora 15:00)
  • Odense – Ferencvaros (ora 17:00)
  • Rapid – Lokomotiva Zagreb (ora 17:00)
  • Storhamar – Metz (ora 17:00)
ADVERTISEMENT

CSM Bucureşti a ratat la un gol calificarea în Final Four la ultimele două ediţii!

CSM Bucureşti va evolua duminică şi va ştii deja rezultatul de la Gyor – Esbjerg, dar şi de la Brest – Vipers, astfel că echipa lui Adi Vasile va ştii exact duelurile din play-off şi îşi va putea “alege” adversara pentru Final Four.

“Tigroaicele” nu au mai fost din 2018 în Final Four-ul Ligii Campionilor, de fiecare dată oprindu-se în sferturile de finală. În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a suferit eliminări dramatice, la un singur gol, cu ŢSKA Moscova şi Esbjerg.

  • 99 de goluri a marcat Cristina Neagu în această ediţie din Champions League
  • 2016 este anul în care CSM Bucureşti a câştiga Liga Campionilor
ADVERTISEMENT