Sport

Culisele celor patru suspendări din 2021 primite de Gheorghe Tadici! Antrenorul acuză o conspirație împotriva lui. Exclusiv

Gheorghe Tadici este la a patra suspendare în 2021 și nu va putea sta următoarele șase etape pe banca lui HC Zalău. Antrenorul acuză o conspirație împotriva lui.
03.12.2021 | 16:57
Culisele celor patru suspendari din 2021 primite de Gheorghe Tadici Antrenorul acuza o conspiratie impotriva lui Exclusiv
Gheorghe Tadici, reacţie într-un meci de handbal din Liga Naţională. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Cazul în care Gheorghe Tadici și-a îmbrâncit o elevă în timpul meciului dintre HC Zalău și SCM Râmnicu Vâlcea a fost un subiect foarte disputat în mass-media, dar și pe rețelele de socializare,  unde a creat multe controverse.

La scorul de 9-9, antrenorul a avut o reacție nervoasă la adresa Alexandrei Vrabie, jucătoare care tocmai fusese eliminată pentru două minute. Imaginile au fost publicate peste câteva zile pe contul de Facebook “Handbal feminin”, de unde au fost preluate de mass-media.

ADVERTISEMENT

Culisele celor patru suspendări din 2021 primite de Gheorghe Tadici!

La două săptămâni după eveniment, Comisia de Disciplină a FRH a decis să îl suspende pe Gheorghe Tadici pentru șase etape și să îi dea o amendă de 4000 de lei, sesizarea fiind făcută de președintele FRH, Alexandru Dedu.

“În legătură cu sesizarea d-nului președinte DEDU ALEXANDRU privind comportamentul d-nului antrenor GHEORGHE TADICI (HC Zalău) față de propria jucatoare VRABIE ALEXANDRA la jocul de LNF dintre echipele HC Zalau si SCM Rm. Vâlcea disputat în data de 18.11.2021 la Zalău, comisia vazand punctul de vedere al domnului profesor TADICI GHEORGHE și al observatorului HORAȚIU BELU hotărăște:

ADVERTISEMENT

Sanctionarea domnului profesor TADICI GHEORGHE cu 6 (șase) etape suspendare, începand cu data de 01.12.2021 și penalitate pecuniară 4000 (patru mii lei) data limită de achitare 30.12.2021 pentru bruscarea propriei jucătoare în timpul jocului, conf. Art. 43.4 lit. b cu aplicarea art. 34.1 lit. k (recidiva 02.03.2021, 30.08.2021, 07.09.2021)”.

Tehnicianul, amendat cu 6600 de lei în total!

Pentru Gheorghe Tadici este a patra suspendare din 2021, iar amenzile cumulate încasate de fostul selecționer al României ajungând la 6600 de lei, cu un total de 14 etape de suspendare:

ADVERTISEMENT
  • 2 martie: 1.000 lei amendă pentru declarații dure făcute în mass-media;
  • 30 august: 600 lei amendă pentru comportament nesportiv la meciul dintre Zalău și Rapid, după sesizările făcute de arbitrii meciului;
  • 7 septembrie: 8 etape suspendare și 1.000 lei amendă pentru insulte și amenințări la un time-out, după sesizarea făcută de Alexandru Dedu
  • 1 decembrie: 6 etape de suspendare și 4.000 de lei amendă pentru că a bruscat-o pe Alexandra Vrabie, după sesizarea făcută de Alexandru Dedu.

Cum s-a apărat Tadici: “Vrem antrenori-roboţi care n-au voie să le zică nimic jucătoarelor?”

Tehnicianul lui HC Zalău s-a apărat și a spus că inclusiv eleva sa, Alexandra Vrabie, a fost șocată de modul în care a fost relatat incidentul în spațiul public. Fostul selecționer a spus că nu și-ar permite să îşi jignească elevele alături de care munceşte cot la cot:

ADVERTISEMENT

“Şi ea (n.r. – Alexandra Vrabie) a fost şocată de modul în care s-a relatat acest episod în presă. Ea e plecată acum, e pe la Făgăraş parcă. Mi-a dat mesaj şi m-a întrebat: «Domnul profesor, ce se întâmplă cu atâta tam-tam»?

Pentru ce se insistă pe faza asta? Era normal ca dumneavoastră să mă opriţi şi să-mi atrageţi atenţia să nu mai persist în greşelile comise până atunci». Asta mi-a scris fata. Vă trimit şi mesajul.

Eu nu înţeleg un lucru. Ce se doreşte, de fapt? Vrem antrenori-roboţi care n-au voie să le zică nimic jucătoarelor?! La faza respectivă, eu am oprit-o pe Alexandra şi am întrebat-o: «Dar noi ce am antrenat în ultimele zece zile? Unde arunci?».

“Păi, eu îmi permit să le jignesc pe ele, când muncim cot la cot, zi de zi?”

Ea mi-a răspuns, după care i-am zis: «Treci pe bancă». Pe imagini s-a văzut că aş fi împins-o. Dar ea, de fapt, trecea prin faţa mea şi eu voiam să mă întorc la joc. Ah, că eram încruntat?

Păi, era gălăgie în sală şi eram concentrat. N-aveam nimic cu Alexandra. Dar noi ce vrem, de fapt? Poate că nici nu mai am voie să clipesc…Dar eu cred că tot acest scandal are legătură cu altceva…

Păi, eu îmi permit să le jignesc pe ele, când muncim cot la cot, zi de zi? Credeţi-mă că noi, ca volum de antrenamente, facem la Zalău cât nu fac şapte echipe la un loc!”, a spus Tadici pentru Adevărul.

Cazul a creat multe controverse pe reţelele de socializare!

Cazul a creat multe controverse pe reţelele de socializare, unii dintre internauţi blamându-l pe antrenor, în timp ce alţii au scos în relief faptul că Zalăul se bate de la egal la egal cu echipe care au bugete de trei-patru ori mai mari.

Gheorghe Tadici a fost misterios în momentul în care a primit ultima pedeapsă, spunând că totul este cu un substrat: “La fel ca şi prima pedeapsă, mi se pare totul exagerat şi cu un substrat. Nu pot spune însă mai multe, pentru că am cerut motivarea deciziei. Odată ce o voi primi, o să mă adresez celorlalte comisii ale federaţiei.

Iar după ce voi epuiza căile de atac prin comisiile federaţiei, există posibilitatea de a mă adresa instanţelor judecătoreşti. Pentru că mai am o acţiune pe rol, legată de suspendarea pe care am primit-o în septembrie. Atunci, mi-au dat opt etape, dar la Apel am rămas cu patru şi cu sancţiunea financiară“, a fost reacţia lui Tadici după suspendare.

Antrenorul acuză o conspiraţie şi crede că toate suspendările sunt menite să îi reducă influenţa importantă din lumea handbalului!

Surse din lumea handbalului au spus pentru FANATIK că antrenorul consideră că totul face parte dintr-o conspiraţie împotriva lui menită să îi limiteze cât mai mult influenţa, având în vedere faptul că alegerile privind preşedinţia FRH se vor organiza în luna februarie.

Gheorghe Tadici are un cuvânt greu de spus în lumea handbalului şi tehnicianul consideră că toate aceste suspendări primite în ultimele luni au rolul de a încerca să îl reducă la tăcere, mai ales în condiţiile în care alegerile de la FRH se apropie.

În acest tumult generat de mişcările de culise din lumea handbalului înaintea alegerilor, naţionala României se pregăteşte de debutul la Campionatul Mondial de handbal feminin, din Spania.

  • 4000 de lei amendă a luat Gheorghe Tadici pentru incidentul din meciul cu Râmnicu Vâlcea
  • 4 suspendări a primit Tadici în 2021
ADVERTISEMENT