Dănuț Lupu a fost arestat la începutul lunii noiembrie pentru că a condus în repetate rânduri fără permis. El își ispășește pedeapsa de 7 luni și 10 zile la Penitenciarul Rahova.
După ce a efectuat 5 luni din pedeapsa primită, Dănuț Lupu a formulat pe 23 februarie o cerere de eliberare condiționată prin avocații săi. Această cerere va fi judecată joi, 7 martie, și există șanse ca fostul fotbalist să fie lăsat în libertate.
La primele ore ale dimineții, Dănuț Lupu a fost adus la Judecătoria Sectorului 5. El a venit într-o dubă și imediat ce a fost coborât din ea, inainte de a intra în clădire, a fost încătușat, așa cum prevede leagea.
Din imaginile surprinse chiar în fața Judecătoriei Sectorului 5 de către Marian Tivilic Moroșanu, supranumit ”Ceaușescu” pentru faptul că-l imită foarte bine pe fostul dictator, Lupu a apărut mai slab decât era înainte de arestare și abătut din cauza situației în care se află.
Dănuț Lupu a stat după gratii 5 luni, astfel că a efectuat fracția minimă cerută de lege. El ar putea ieși din închisoare mai repede decât se aștepta. Inițial, judecătorul a fixat termenul de judecată pe 27 martie, însă acesta a fost devansat pentru joi, 7 martie.
O decizie favorabilă pentru Lupu ar putea fi contestată, conform legii, în termen de 72 de ore, de procurori. Însă, problemele fostului jucător nu se opresc aici, deoarece mai are un proces, pentru aceeași faptă, conducere fără permis, dar la Judecătoria Sectorului 3. În acest dosar mai sunt implicați soția lui Lupu și un prieten, iar termenul în acest caz este pe 18 martie.
Plecat din țară în momentul în care a fost condamnat la închisoare pentru conducere repetată fără permis, Dănuț Lupu a fost dat în urmărire internațională și reținut, direct de pe aeroport, după ce s-a întors dintr-o vacanță.
După ce a fost condamnat fostul fotbalist a părăsit funcția de team-manager la CS Dinamo. Președintele clubului din ”Ștefan cel Mare”, Ionuț Popa, a precizat la acel moment că Lupu nu a fost dat afară, ci a ales singur să plece.
Deși au avut mai multe contre de-a lungul timpului, Gică Hagi nu este supărat pe Dănuț Lupu. Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, ”Regele” spunea că speră ca fostul fotbalist să aibă puterea să treacă peste această perioadă dificilă.