Sport

Cum s-a schimbat fața derby-ului Atletico – Real Madrid în ultimul deceniu. Cele mai spectaculoase confruntări. Video

Atletico și Real Madrid se înfruntă astăzi în cel de-al 230-lea episod al unei rivalități devenite tot mai acerbe în ultimul deceniu.
18.09.2022 | 16:52
Cum sa schimbat fata derbyului Atletico  Real Madrid in ultimul deceniu Cele mai spectaculoase confruntari Video
Atletico și Real Madrid sunt în fața celui de-al 86-lea duel direct din La Liga de pe terenul grupării rojiblanco. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Atletico și Real Madrid nu s-au iubit niciodată și, cu siguranță, sentimentele lor nu se vor schimba nici de acum încolo, dar nicicând rivalitatea lor nu a fost atât de intensă precum în ultimul deceniu, iar astăzi, cele două grupări din capitala Spaniei sunt în fața unui nou derby în La Liga. FANATIK vă prezintă cele mai importante dueluri din ultimul sfert de secol dintre “los colchoneros” și “los blancos”.

Octombrie 1999: Real Madrid – Aletico 1-3

Sezonul 1999-2000 a marcat o bornă importantă în istoria derby-urilor dintre Atletico și Real. În prima confruntare a sezonului, desfășurată pe Santiago Bernabeu, Atleti s-a impus cu 3-1, deși a fost condusă încă din minutul 8, după un gol înscris de Fernando Morientes.

ADVERTISEMENT

Cu italianul Claudio Ranieri pe bancă, oaspeții au întors scorul până la pauză grație unei duble semnate de olandezul Jimmy Floyd Hasselbaink și a reușitei lui Jose Mari.

În ciuda acelui succes, Atletico a retrogradat la finalul sezonului pentru prima oară în istorie, revenind în La Liga peste doi ani, în timp ce Real a câștigat a opta sa Cupă a Campionilor Europeni. Iar după triumful de la Paris în fața Valenciei cu 3-0, Madridul a intrat în era “galacticilor” sub conducerea lui Florentino Perez.

ADVERTISEMENT

Mai 2013: Real Madrid – Atletico 1-2

A fost nevoie de venirea lui Diego Simeone pe banca lui Atletico pentru a schimba o dinamică negativă în derby-ul capitalei Spaniei. De la victoria de la sfârșitul lui octombrie 1999, “los rojiblancos” nu mai câștigaseră un duel în fața rivalilor locali, iar totul avea să se modifice după finala Copei del Rey din 2013.

Realul condus de Jose Mourinho era clar favorit în confruntarea disputată chiar pe Bernabeu, mai ales că se impusese în precedentele zece dueluri directe. Cristiano Ronaldo a deschis scorul după doar 14 minute, dar Atletico a egalat în minutul 35 prin Diego Costa, iar finala a ajuns în prelungiri.

ADVERTISEMENT

Acolo, brazilianul Miranda a dat lovitura de grație “albilor” în minutul 99, iar pentru ca umilința să fie deplină Ronaldo și Mourinho au fost eliminați.

Septembrie 2013: Real Madrid – Atletico 0-1

Peste doar patru luni, Atletico a obținut prima victorie din La Liga împotriva Realului după o așteptare de aproape 14 ani, demonstrând că sub bagheta lui Simeone se poate scutura de toate complexele din trecut.

ADVERTISEMENT

Succesul a venit tot pe Santiago Bernabeu, iar cel care a decis derby-ul a fost Diego Costa. Acesta a marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 10.

A urmat anul 2014, care a consemnat disputarea a nu mai puțin de șapte înfruntări între Atletico și Real Madrid: două în Copa del Rey, ambele câștigate la zero de gruparea “albilor”, două în campionat, două în Supercupa Spaniei și finala Champions League.

Mai 2014: Real Madrid – Atletico 4-1

Partida de pe 24 mai de la Lisabona a reprezentat punctul culminant al derby-ului madrilen și care putea schimba definitiv situația în istoria rivalității dintre Atletico și Real. Era meciul care trebuia câștigat cu orice preț și care va dăinui peste generații întregi de fani.

Pentru că era duelul la care nu mai exista posibilitatea de revanșă. Sau cel puțin, așa credeau toți în acel moment. Atletico a condus cu 1-0 după golul lui Diego Godin din minutul 36 și a avut ambele mâini pe trofeul Champions League până în minutul 92:48, când Sergio Ramos a egalat și a trimis meciul în prelungiri.

La fel ca și în urmă cu fix 40 de ani, lui Atletico i s-a refuzat șansa la gloria supremă în Europa tocmai în clipele în care se pregătea să ridice Cupa cu Urechi Mari, iar prăbușirea a fost cruntă. Echipa lui Carlo Ancelotti a marcat de trei ori în prelungiri și și-a realizat visul cuceririi La Decima.

Aprilie 2015: Real Madrid – Atletico 1-0

După finala de la Lisabona, Atletico s-a răzbunat ori de câte ori a avut ocazia: a câștigat Supercupa Spaniei, s-a impus în ambele întâlniri din La Liga, 2-1 pe Bernabeu și 4-0 pe Vicente Calderon, și a eliminat-o pe Real din Copa del Rey.

Apoi, soarta i-a scos-o în cale și în sferturile de finală din UEFA Champions League. Era șansa unei noi revanșe și în Europa.

După 0-0 pe Calderon, returul de pe Bernabeu se îndrepta spre prelungiri, dar în minutul 88, mexicanul Chicharito Hernandez a împins în poarta lui Oblak mingea venită de la Cristiano Ronaldo și a calificat echipa lui Ancelotti în semifinale.

Mai 2016: Real Madrid – Atletico 1-1, 5-3 la penalty-uri

În 2014, cele două rivale nu se gândeau că vor avea ocazia de a se înfrunta atât de curând pentru un nou trofeu Champions League, dar destinul le-a pus iarăși față în față în finala din 2016 de la Milano.

Și la fel ca și în urmă cu doi ani, timpul regulamentar nu a fost suficient pentru a fi stabilită campioana Europei. Real a condus cu 1-0 după un sfert de oră prin reușita lui Sergio Ramos, apoi Antoine Griezmann a ratat un penalty în debutul reprizei secunde.

Atletico a egalat, totuși, prin belgianul Yannick Carrasco în minutul 79 și s-a ajuns din nou în prelungiri. De această dată, a fost nevoie și de lovituri de departajare, unde Realul a avut nervii mai tari și a transformat tot, în timp ce Juanfran a ratat pentru trupa lui Simeone. Cristiano Ronaldo a transformat penalty-ul decisiv și echipa antrenată de Zinedine Zidane cucerea La Undecima.

August 2018: Real Madrid – Atletico 2-4

La primul meci oficial după plecările lui Ronaldo și Zidane, Real Madrid a dat piept cu Atletico în Supercupa Europei de la Tallinn, pe 15 august 2018.

La fel ca și în precedentele finale continentale, nu au fost suficiente 90 de minute pentru a fi decisă învingătoarea. A fost 2-2 după 90 de minute după un scenariu nebun: Atleti a deschis scorul încă din primul minut prin Diego Costa, apoi echipa antrenată de Julen Lopetegui a făcut 2-1 grație lui Karim Benzema și Sergio Ramos, din penalty.

“Los rojiblancos” au egalat prin același Diego Costa în minutul 79 și au trimis meciul în prelungiri, unde au avut grijă ca de data aceasta să nu le mai fie suflat trofeul. Saul Niguez și Koke au lovit decisiv în primele 15 minute din extra-time și Atletico a cucerit ultimul său titlu european.

ADVERTISEMENT