Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Dacă Onea avea intrarea aia la Săpunaru, la antrenament, îl bătea juma’ de oră?”. Întrebarea lui Adi Ilie l-a blocat pe Victor Angelescu. Video exclusiv

Adi Ilie a glumit pe seama faultului dur comis de Onea asupra lui Florinel Coman și spune ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi atacat la fel pe Săpunaru la un antrenament.
25.04.2023 | 08:59
Daca Onea avea intrarea aia la Sapunaru la antrenament il batea juma de ora Intrebarea lui Adi Ilie la blocat pe Victor Angelescu Video exclusiv
„Dacă Onea avea intrarea aia la Săpunaru, la antrenament, îl bătea juma' de oră”. Întrebarea lui Adi Ilie l-a blocat pe Angelescu, patronul Rapidului. Video exclusiv
ADVERTISEMENT

Derby-ul de duminică seara din Giulești dintre Rapid și FCSB a fost câștigat de echipa gazdă cu 1-0, însă arbitrajul prestat de Horațiu Feșnic a dat naștere unor discuții aprinse după fluierul final. Oaspeții au fost cei foarte vocali, reclamând mai multe decizii care i-au dezavantajat în mod clar.

Adi Ilie l-a pus în dificultate pe Victor Angelescu: „Dacă Onea avea intrarea aia la Săpunaru, la antrenament, îl bătea juma’ de oră?”

Oficialii FCSB-ului au luat pur și simplu foc la finalul meciului din Giulești cu Rapid, contestând extrem de vehement prestația sub orice critică a arbitrului Horațiu Feșnic. Acesta este acuzat că a tolerat jocul foarte dur practicat de gazde, iar în favoarea lor aduc drept argumente două faulturi „criminale” care ar fi trebuit sancționate cu cartonaș roșu.

ADVERTISEMENT

Este vorba mai întâi despre intrarea horror din minutul 4 a lui Răzvan Onea asupra lui Florinel Coman, dar și despre atacul din spate comis de Dragoș Grigore în minutul 28 asupra lui Compagno. Ambele au fost sancționate de Feșnic doar cu cartonașul galben.

Intrat în direct la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, acționarul rapidist Victor Angelescu a evitat să se pronunțe asupra arbitrajului din derby, dar a fost pus în dificultate de o întrebare a lui Adrian Ilie.

ADVERTISEMENT

„Dacă îi făcea atacul ăsta Onea lui Săpunaru la antrenamente, crezi că îl bătea vreo jumătate de oră? Așa de violent… Cred că se ridica Săpunaru și îl bătea vreo jumătate de oră”, a spus zâmbind Adrian Ilie.

VEZI VIDEO MAI JOS

Patronul giuleștenilor nu i-a răspuns direct lui Adrian Ilie, însă a recunoscut în cele din urmă că asemenea intrări foarte dure nu se regăsesc la ședințele de pregătire. El a pus intensitatea faultului comis de Onea asupra lui Florinel Coman pe presiunea care a existat asupra jucătorilor înainte de derby.

ADVERTISEMENT

„La antrenemante nu prea faci chestii de astea, că de… nu mai ești om cu jucătorii. A fost o presiune ca înaintea unui derby, destul de mare pe jucători. Este presiune, e un meci important, e normal să fie, mă bucur că l-am câștigat.

Au fost declarații înainte de meci, noi, ați văzut, nu suntem genul… Asta este, când ai ironii, ți se întoarce soarta câteodată.

ADVERTISEMENT

Știu că cei de acolo sunt un club care au frica lui Dumnezeu, câteodată mai sunt și pedepsiți când încep cu ironii din astea înainte de meci. Poate data viitoare o să fie mai calmi”, a spus Victor Angelescu la FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA este live de la 10:30 în fiecare zi de luni până vineri, și poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, dar și pe canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT