Sport

Daniel Șendre face o radiografie la sânge a lui Dinamo: „Intră Țîră și iese Iacob”

Editorialistul Fanatik face o analiză completă a clubului din Ștefan cel Mare, în care cele mai importante detalii pot fi citite printre rânduri.
02.08.2023 | 07:54
Daniel Sendre face o radiografie la sange a lui Dinamo Intra Tira si iese Iacob
Prezența lui Cătălin Țîră în lotul lui Dinamo este o mare enigmă pentru analistul Daniel Șendre, foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo continuă să lase o impresie bună, deși pierde meciuri, doar pentru că așteptările tuturor sunt la cel mai scăzut nivel din istoria sa. Meciul cu Sepsi nu face excepție.

Daniel Șendre, nemilos după o nouă înfrângere a lui Dinamo: „În maximum trei săptămâni noul obiectiv va fi salvarea de la retrogradare”

Trupa lui Ciobotariu a venit la București convinsă fiind nu doar că punctele i se cuvin, dar și că le poate obține ușor, de aceea a început meciul cu 6 titulari mai puțin. Ciobi știa exact ce urmează să joace Ovidiu, așa că le-a cerut jucătorilor lui să stea foarte sus, pentru a împiedica construcția „câinilor”, iar dacă nu reușesc, să speculeze găurile din defensivă pe contraatac.

ADVERTISEMENT

Dinamo a intrat în meci cu peluze și atitudine, a început să paseze frumos, însă mai mult în lateral, aruncând din când în când mingi între liniile adverse. Dinamo a îmbrățișat larg posesia cedată deliberat de adversar, așa că procentul de 63% a surprins din nou plăcut audiența și specialiștii din studiouri. Când toată lumea așteaptă să te domine categoric adversarul, să te copleșească, iar tu îl pasezi aproape tot meciul, e normal ca impresia pe care o lași să fie pozitivă.

SPORTIV SUNTEM BINE DE TOT.

Realitatea însă e crudă. Dinamo a încasat a treia bătaie la rând, de data aceasta la scor de neprezentare, ocupând ultimul loc din clasament, după primele 3 etape.

ADVERTISEMENT

Sepsi a avut 3 șuturi pe poartă, toate transformate în gol, în timp ce Dinamo a avut 5 șuturi și nici un marcator. Astea toate pentru că ceilalți antrenori din SuperLiga par să antreneze mai mult eficacitatea și jocul direct pe poartă, decât tiki taka insuflată în Groapă.

U Cluj, următorul adversar al lui Dinamo, a câștigat în deplasarea de la FCU, scor 4-3, având doar 37% posesie, în timp ce FC Botoșani, formație pe care Dinamo o va întâlni apoi acasă, a smuls un egal în Giulești, cu doar 31% impresie artistică.

ADVERTISEMENT

Sunt cifre care lui Burcă trebuie să îi dea de gândit. Dinamo este obligată să ia măcar un punct sâmbătă, altfel riscă să intre într-o vrie de mare efect. Etapele trec și dacă nu scoți ceva din meciurile cu adversari fără pretenții la titlu, în maximum trei săptămâni vei fi obligat să anunți noul obiectiv: salvarea de la o nouă retrogradare. După U Cluj, FC Botoșani, FC Voluntari, Petrolul și FCU, vin peste tine Farul și CFR.

Daniel Șendre se întreabă ce caută Cătălin Țîră la Dinamo: „Este cea mai mare enigmă”

Dacă ar fi să definesc realitatea acum, din punct de vedere sportiv, aș spune că Dinamo este “Intră Țîră”. Dinamo nici nu atacă, reușind doar 1 gol în SuperLiga, nici nu se apără, încasând 7.

ADVERTISEMENT

Titularii sunt scoși pentru că nu au realizări și în plus se sufocă, nefiind 100% fizic, iar de pe bancă intră nimeni. Dinamo, astăzi, este schimbarea făcută de Ovidiu, cu Sepsi, în minutul 75: “Iese Gonzalo și intră Țîră”. Dintre toți jucătorii, Cătălin Țîră la Dinamo pentru mine este cea mai mare enigmă. Dar poate că nu mă pricep la fotbal, sigur că da, așa că las cifrele să vorbească în locul meu.

  • Vârsta: 29 de ani
  • Prezență în Liga 1: 9 ani
  • Goluri marcate: 9
  • Jocuri bifate: 76
  • Assisturi: 3

Plecat de la Dinamo în ianuarie 2022, Țîră a revenit în august, iar, făcând ce știe el mai bine să facă: nimic. Însă Ovidiu și Dinamo tot insistă să-l joace și să-l plătească.

Nu are forță, viteză, detentă, nu e prieten cu mingea, nu găsește nici poarta, nici colegii la pasă, dar Cătălin este totuși om de bază, inclusiv pe finalul carierei. Și nu vârsta am avut-o în vedere aici, dacă mă înțelegeți ce vreau să zic.

Cu Țîră nu rezolvi prezentul, ce să mai vorbim de pregătit vitorul. Ce o vrea Ovidiu de la el și de la Dinamo în Superligă, mai exact, nu știu!

Câteodată mă gândesc că Țîră face parte dintr-un clan interlop, care efectiv îl impune pe foaia de joc. În loc să-l bagi pe noul semnat Abdallah, la 2-0, care să se obișnuiască mai mult cu colegii sau pur și simplu să oferi încredere unui tânăr din Academie, Ovidiu preferă un atacant de 30 de ani fără 11 luni, care n-a confirmat nici la Juventus București, ACS Șirineasa, Concordia Chiajna și Suduva.

Achizițiile străine lasă de dorit, iar de venit întăriri nu sunt bani, așa că defilezi cu ce ai, bănuiesc, inspirație, viziune și fixuri incluse în preț.

Daniel Șendre cere unitate la Dinamo: „Toți trebuie să tragă în aceeași direcție!”

În condițiile acestea, Ovidiu ar trebui măcar să-l sfătuiască pe Amzar să nu mai care boxa aia cu el la subraț, pentru că n-are rost. Șansele ca din ea să răsune ritmuri ale bucuriei unei victorii sunt aproape nule în viitorul apropiat. Dar hei, știe Ovidiu Burcă ce face! Partea proastă este că și eu știu ce scriu.

ADMINISTRATIV SUNTEM ȘI MAI BINE.

Dinamo este un club disfuncțional administrativ, fără directori de comunicare și marketing, cu datorii urgente neachitate, al cărui antrenor încearcă să-i împace pe acționari cu administratorul special, în loc să își vadă de partea sportivă, unde are grămezi de probleme pe cap. Nou veniți aflați în urmă cu pregătirea fizică și o bancă pe care se află nume, nu neapărat soluții, sunt doar două dintre ele. În club nu sunt profesioniști certificați de CV-ur și nu e nici liniște, iar asta îl obosește, mărturisire făcută chiar în conferința de presă organizată înaintea meciului cu Sepsi.

E timpul ca la Dinamo să se așeze un pic lucrurile și toți cei aflați în organigramă să înceapă să tragă în aceeași direcție, cel puțin până pe 17 august, când este programată AGA, în care se va anunța schimbarea: “Iese Iacob intră Nicolescu”.

Cum oferta celor 3 oameni de afaceri interesați să preia pachetul majoritar de acțiuni  mai mult ca sigur nu va veni, doar ei știu de ce, înseamnă că Red & White este tot ce are Dinamo acum.

Mai departe, rămâne să vedem dacă Dinamo, după schimbare, va retrograda sau se va bate la TITLU, metaforic vorbind.

În realitate, eu aș fi mulțumit doar să prindem PLAY OFF -ul.

Daniel Șendre, ANALIZĂ FĂRĂ PERDEA pentru dinamoviști

ADVERTISEMENT
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a...
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit un şoc: „Nebunesc! Nu am mai văzut aşa ceva vreodată”
Dieta de gravidă a campioanei Larisa Iordache. Care este alimentul fără de care...
Dieta de gravidă a campioanei Larisa Iordache. Care este alimentul fără de care nu-și poate începe ziua: ”Mănânc des și în porții mici”
Cine e vedeta ”racolată” de Cătălin Măruță, care a refuzat să meargă la...
Cine e vedeta ”racolată” de Cătălin Măruță, care a refuzat să meargă la Survivor România. Au început înscrierile pentru noul sezon
Ce secrete ascunde românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de...
Ce secrete ascunde românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de euro. Legătura cu teroristul Hayssam și ex-premierul Tăriceanu
Deputații USR vor să le ia sediile subvenționate partidelor politice fără aleși. De...
Deputații USR vor să le ia sediile subvenționate partidelor politice fără aleși. De ce se opune Autoritatea Electorală
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în...
Polițist local filmat când lovea un tânăr încătușat. Victima, cu lanterna pusă în ochi, a fost călcată în picioare
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de...
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de nimic și după recalculare: "Sunt singurul general cu un asemenea venit"
A recunoscut tot, în sfârșit! De ce s-a bătut Anamaria Prodan cu Reghe,...
A recunoscut tot, în sfârșit! De ce s-a bătut Anamaria Prodan cu Reghe, de fapt: 'Mi-am dat seama că...'
Se schimbă definitiv metodele de încălzire a locuințelor. Ministerul Energiei a făcut anunțul
Se schimbă definitiv metodele de încălzire a locuințelor. Ministerul Energiei a făcut anunțul
Bianca Drăgușanu, paralizată pe partea dreaptă după ultima operație estetică
Bianca Drăgușanu, paralizată pe partea dreaptă după ultima operație estetică
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Contesa digitală: ”Nu am folosit droguri interzise”. Ana Morodan, schimbare radicală, la mai...
Contesa digitală: ”Nu am folosit droguri interzise”. Ana Morodan, schimbare radicală, la mai bine de un an de la accident
Opoziția vrea să limiteze numărul de mandate pentru șefii serviciilor secrete. Cine ar...
Opoziția vrea să limiteze numărul de mandate pentru șefii serviciilor secrete. Cine ar putea fi vizat de noua lege
Ce achiziție a făcut o fostă apropiată a Elenei Udrea. Carmen Moraru, șefă...
Ce achiziție a făcut o fostă apropiată a Elenei Udrea. Carmen Moraru, șefă la ministerele liberalilor și beneficiară a unei indemnizații uriașe de la EximBank
RECALCULARE PENSIE. CNPP respinge ADEVERINȚELE de VENIT. Cum arată DOCUMENTELE conforme
RECALCULARE PENSIE. CNPP respinge ADEVERINȚELE de VENIT. Cum arată DOCUMENTELE conforme
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de...
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de două zile. Părinții sunt disperați și fac apel la populație. Copiii erau bursieri la școală și s-ar fi împrietenit cu un personaj dubios
Volodimir Zelenski anunță un plan de victorie „pe deplin pregătit” pentru Ucraina
Volodimir Zelenski anunță un plan de victorie „pe deplin pregătit” pentru Ucraina
Atacul cu pagere din Liban. Mossad ar fi montat explozibile în ele înainte...
Atacul cu pagere din Liban. Mossad ar fi montat explozibile în ele înainte de a ajunge la Hezbollah, după care le-a detonat de la distanţă
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a...
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de...
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de la divorț „Nu puteam să plâng, voiam să urlu”