Sport

Dario Bonetti, amintiri sumbre de la ultimele derby-uri cu FCSB pe banca lui Dinamo! Ce rezultate a înregistrat antrenorul italian

Dario Bonetti o va înfrunta din nou pe FCSB, duminică, din postura de antrenor al lui Dinamo. Însă, ultimele meciuri contra formației roș-albastre nu s-au încheiat deloc bine pentru tehnicianul italian.
12.09.2021 | 14:30
Dario Bonetti amintiri sumbre de la ultimele derbyuri cu FCSB pe banca lui Dinamo Ce rezultate a inregistrat antrenorul italian
Dario Bonetti, amintiri sumbre de la ultimele derby-uri cu FCSB pe banca lui Dinamo! Ce rezultate a înregistrat antrenorul italian
ADVERTISEMENT

Partida FCSB – Dinamo se va juca astăzi, 12 septembrie, de la ora 21:00. În prezent, FCSB se află pe locul 9 din Liga 1, cu nouă puncte obținute după șapte meciuri jucate, iar Dinamo se poziționează pe locul 14, cu șase puncte.

Dario Bonetti (60 de ani) a fost readus pe banca lui Dinamo în vara acestui an, după plecarea lui Dusan Uhrin.

ADVERTISEMENT

Dario Bonetti, coșmar la ultimele derby-uri cu FCSB pe banca lui Dinamo

Duminică, Dario Bonetti o va întâlni din nou pe FCSB, din postura de antrenor al lui Dinamo. Însă, ultimele meciuri, contra echipei lui Gigi Becali, sunt de tristă amintire pentru tehnicianul din „Ștefan cel Mare”.

În mandatul precedent de pe banca lui Dinamo, Dario Bonetti a disputat două partide contra FCSB-ului și pe ambele le-a pierdut: 17 mai 2012, FCSB – Dinamo 3-2 și 4 noiembrie 2012, FCSB – Dinamo 3-1.

ADVERTISEMENT

Ca antrenor al lui Dinamo, o singură dată a reușit Dario Bonetti să o învingă pe FCSB. Se întâmpla în august 2009, în primul său mandat la „cârma” formației din „Ștefan cel Mare”. Atunci, Dinamo a învins-o cu scorul de 1-0 pe FCSB, prin golul marcat de Gabriel Tamaș.

Dinamo, transferuri în masă după ridicarea interdicției la transferuri

Dinamo a reușit să scape de interdicția la transferuri, în ultimele zile de mercato. Astfel că, formația roș-albă a făcut numeroase transferuri de jucători.

ADVERTISEMENT

Nu mai puțin de opt fotbaliști au fost aduși de Iuliu Mureșan în „Ștefan cel Mare”: Constantin Nica, Cosmin Matei, Gabriel Torje, Plamen Iliev, Răzvan Popa, Mirko Ivanovski, Cătălin Itu (împrumutat de la CFR Cluj) și Cătălin Țîră, transferuri anunțate în exclusivitate de FANATIK.

Ionel Dănciulescu, încrezător că Dinamo se poate impune în fața FCSB-ului

Ionel Dănciulescu, fost jucător important la Dinamo, consideră că formația din „Ștefan cel Mare” va fi ajutată foarte mult de susținerea suporterilor și, astfel, se va putea impune în fața FCSB-ului, care are probleme de lot.

ADVERTISEMENT

„(n.r. despre situația lui Dinamo) Trebuie totul făcut treptat, zi după zi. Sunt jucătorii care n-au mai jucat un meci oficial, unii de 3-4-5 luni. Unii de 2 ani, cum e Nica. Una e când te antrenezi cu echipa și alta când vine meciul oficial. Este un alt ritm, alte trăiri, sunt multe lucruri de luat în seamă.

Ca nume, arată foarte bine transferurile lui Dinamo. Problema este cât de repede îi poți integra.

FCSB are mari probleme fără Coman și fără Tănase. Sunt două pierderi importante pentru echipă. Nu știm nici de Budescu cum e fizic. Keșeru, la fel, el a fost exilat la echipa a doua a lui Ludogoreț. S-a antrenat, sunt de acord, dar ritmul și intensitatea unui meci de primă divizie e diferit față de echipa a doua a lui Ludogoreț.

Dinamo se poate baza pe entuziasm, pe suporteri. Mă bazez și pe faptul că Dinamo, în ultimii ani, are un bilanț pozitiv.

Fiind 8.600 de bilete, atât cât au primit cei de la Dinamo, va fi un imbold extraordinar de mare pentru jucători”, a declarat Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Dinamo: 2,07 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT