De ziua dictatorului Ceaușescu, compozitorul Adrian Ordean vorbește despre ororile comunismului

Celebrul compozitor Adrian Ordean, fondatorul trupei A.S.I.A., ne povestește despre opresiunile comunismului. Rockerii erau obligați să își prindă părul cu agrafe când apăreau la televizor și nu aveau voie să poarte haine moderne.

Adrian Ordean, abuzat de miliția regimului comunist

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Adrian Ordean, fondatorul trupei A.S.I.A. ne povestește cum au fost alese fetele și ce criterii a folosit. Aflăm ce tătic este pentru Denise, mâna dreapta a lui Morar și Buzdugan, și cât de mult a avut de tras, în comunism, din cauza pasiunii pentru rock. Marele muzician ne povestește despre relația lui cu Teo Peter și ne dezvăluie detalii exclusive despre viața de familie.

Adrian Ordean: “După aproape 35 de ani nu îmi pot imagina viața fără ea”

Adrian Ordean este unul dintre cei mai prolifici compozitori ai muzicii pop rock românești. El a inventat trupa A.S.I.A. și a făcut din trupa Compact un brand național. Celebrul compozitor ne povestește cum a început pasiunea pentru muzică.

“Mama s-a născut în Noul Săsesc, lângă Mediaș și a cântat în corul bisericii săsești. Tata știa să cânte la armonică, un fel de acordeon cu clape, ca la mașina de scris, adus de bunicul meu din America. Poate că de aici și  pasiunea mea pentru muzică. Când am împlinit 6 ani, părinții m-au dus la Liceul de muzică din Sibiu unde am trecut cu succes un examen format din două probe.

Digi24.ro

Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize

La prima examinatorul bătea într-o masă cu partea neascuțită a unui creion, un fel de frază ritmică pe care eu, cu alt creion trebuia să o repet identic. În faza a doua a examenului trebuia să reproduc cu la, la, la, o mică frază melodică, cântată la pian de același examinator. Testul ăsta l-am folosit și eu, mult mai târziu, în campania Alege A.S.I.A.. Așa am încercat  să intuiesc aptitudinile muzicale ale concurentelor.

Odată trecut acest mic examen, am început să studiez vioara, la preșcolari. Peste un an, când am început școala generală, aveam un avantaj serios față de ceilalți copii care erau veniți direct în clasa întâi”, ne povestește Adrian Ordean.

“Ne ascundeam pletele cu ajutorul agrafelor”

În perioada regimului comunist, rock-ul nu era un fenoment foarte bine văzut. Cei cu părul lung nu aveau voie să apară la televizor decât cu el prins în agrafe. Hainele moderne erau interzise.

“În anii ’80, de câte ori ne aflam cu Roșu și Negru în București, pe lângă activitățile de rutină aveam și apariții la TVR. Acestea erau binevenite pentru promovarea formației. Pe mine nu prea mă dădeau pe spate aparițiile la televizor. De fiecare dată trebuia să avem grija hainelor pe care urma să le purtăm. Costume, cămăși, de obicei obținute din depozitul TVR și a agrafelor din păr, cu ajutorul cărora ne ascundeam pletele.

Digisport.ro

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Câteodată filmam și fără agrafe, dar nu intram în nici un cadru, decât așa, de la două străzi distanță. Cred că era o procedură specială a TVR, doar românii puteau inventa așa ceva. Unii artiști au fost afectați foarte puternic de acest tip de cenzură în anii ’80. Noi am râs și ne-am distrat copios pe seama acestor situații”, ne povestește celebrul compozitor.

“Doar la TVR era nevoie de agrafe”

Chiar daca la televizor trebuiau sa arate doar intr-un fel, atunci când aveau concerte în țară cenzura nu se mai aplica. Dupa anii ’80, Adrian Ordean a plecat cu formația în China, alături de familia Ceaușescu, și erau toți în blugi și cu părul lung.

“În turnee oricum nu te întreba nimeni de ce ai părul mare sau de ce te îmbraci în blugi. Am sfidat sistemul zi de zi, cântând în blugi și cu părul mare în case de cultură, săli de sport sau stadioane. Am participat după anii ’80 la cel mai mare eveniment organizat de UTC, Întâlnirea tineretului chinez cu tineretul roman. Evenimentul s-a desfășurat în China pe o perioadă de două luni de zile, alături de Nicu Ceaușescu, Ilie Ceaușescu și alții. Am plecat în blugi și cu părul lung. Doar la TVR era nevoie de agrafe.

Cenzură? De exemplu, a fost o problemă cu cântecul Pseudofabula. Textul inițial era: “Într-o nu știu care seară, într-o nu știu care ţară”. Ok. “Într-o nu știu care ţară”, nu a fost ok. “Care ţară”? Nu e bine, am schimbat ţară cu vară! Așa da! Și tot așa…”, povestește, în exclusivitate pentru FANATIK, Adrian Ordean.

Adrian Ordean vorbește despre cel mai mare șoc trăit

Încă dinainte să devină un muzician cu notorietate, Adrian Ordean a trăit un mare șoc. La 16 ani a fost luat de miliție, i-a fost tăiat părul, în mod abuziv, și tăiate hainele de pe el. Este un moment pe care nici azi marele muzician nu l-a putut uita.

“Primii mei pantaloni trapez au fost confecționați de mama, dintr-o bucată de stofă, ceva gri cu pătrățele de diferite dimensiuni. Era croitoreasă și ne făcea niște haine grozave. Avea o mașină de cusut Singer, așa că i-a dat gata într-o zi. Când am ieșit pe stradă, am avut impresia că sunt miezul din gogoașe, eram cel mai tare, eram în al nouălea cer. 

Eram înnebunit de satisfacție, erau la mare modă pantalonii trapez, îi știți voi, ăia mulați pe picior și foarte largi jos.  Nu i-am mai dat jos o bună bucată de timp, până când mi i-a smuls maică-mea și i-a pus la spălat. Am rămas fără ei, din păcate, la o razie a miliției în Piața Mare din Sibiu. Opreau pe oricine avea părul puțin mai lung peste urechi, sau care avea pantaloni trapez. Stăteau în fața unei frizerii, aproape de UTC. “Băi!!! Ia treci aici”, își amintește Adrian Ordean.

Ororile regimului: “A fost o acțiune violentă a miliției comuniste, a fost primul șoc trăit de mine”

La 16 ani, compozitorul Adrian Ordean a fost tuns cu forța de miliția regimului comunist. De parcă n-ar fi fost de ajuns, hainele de pe el au fost tăiate cu foarfeca, ca să i se dea o lecție.

“M-au băgat în frizerie, iar un milițian a luat o foarfecă și mi-a făcut pantalonii franjuri, franjuri. Apoi mi-au tăiat și pletele. Aveam părul puțin crescut peste urechi și asta nu era voie. Nici cu pantaloni trapez nu era voie. A fost o acțiune violentă a miliției comuniste, gratuită și menită să bage groaza în tine. Să te învețe minte și să te facă să înțelegi unde îți e locul. Am ajuns acasă umilit și speriat la maxim, uitându-mă tot timpul înapoi. Nu știu cum să exprim ce am simțit atunci. Nu înțelegeam cu ce am greșit, nu pot să vă explic ce groază am trăit câteva zile după aia.

Îmi era frică să mai ies pe stradă, am început să fiu cu ochii în patru după milițieni și mai bine îi ocoleam atunci când îi observam din timp. Atunci am început să pricep mai bine și să realizez dimensiunea diferențelor sociale dintre est și vest. Prăpastia dintre regimul comunist și cel capitalist. Realitatea din țară și libertatea occidentală exprimată deseori și de fotografiile din revistele germane.

În orice caz, ceea ce și-au propus, au reușit. Entuziasmul meu specific vârstei de 16, 17 ani era pus la pământ. Momentul acela a fost primul șoc trăit de mine, pe propria piele.  Eram în plin comunism și mă maturizam pe repede înainte. Iar asta se întâmpla în anii `70, atunci când oamenii ajunseseră pe lună sau când abia se terminase festivalul de la Woodstock”, povestește, în exclusivitate pentru FANATIK, Adrian Ordean.

Cenzura comunismului: “A fost horror”

Adrian Ordean și-a petrecut mulți ani de carieră în comunism. Dacă în anii ’70 lucrurile stăteau cât de cât bine, în anii ’80 s-a stricat totul. Aflăm și când a câștigat celebrul muzician primii bani.

“Eram toți la liceu și ne durea în cot de comunism. Veneam cu toții din familii sărace, iar lucrul ăsta probabil că ne-a unit, ne-a ambiționat, ne-a făcut să mergem înainte. Fără prejudecăți, doar cu cei 7 ani de-acasă și cu buzunarele goale. Între `70 și `75 am activat în cadrul UTC, dar asta nu a însemnat nimic. În afară de muzică, nu am avut nici o legătură ideologică cu uteciștii sau comuniștii. Și nici nu ne-a sfătuit careva de pe acolo să fim mai mult decât eram. Am fost liberi și am făcut ce voiam. Am cântat orice piesă ne trecea prin cap. Nu ne oprea nimeni să facem repertoriul cum credeam noi că e bine. După `80 lucrurile s-au schimbat, drastic. Partea a doua a deceniului a fost horror.

Așa că ne-am împrietenit destul de repede, iar programele noastre au început să coincidă. Ne vedeam la repetiții, mergeam împreună la filme, de obicei pe Corso, la Pacea. La serile de dans eram plătiți cu 75 de lei. Pierdeam 1 leu pe impozit. Pentru noi, care eram elevi, era suficient să mergem după seara de dans la Împăratul Romanilor. Acolo mâncam câte un mușchi ciobănesc, beam o bere sau un suc. Cei care locuiau mai departe mergeau acasă cu taxiul. Eu eram mai norocos, locuiam la doi pași de restaurant, lângă Podul minciunilor. Ne mai rămâneau bani să ieșim și cu prietena la un film sau la vreo cofetărie”, ne spune, în exclusivitate pentru FANATIK, Adrian Ordean.

“Ne-am dus repede acasă, să nu ne prindă careva”

Marele muzician își amintește de festivalul de la Dresda. La vremea aceea era cel mai mare festival de muzică din lume. Era locul unde participau toate țările din lagărul comunist.

“În 1984, în formula Tudan, Ordean, Ochescu, Nacu, Vintilă-Zaharia plus Adina Cezar și Liliana Tudor, am participat cu Roșu și Negru la vestitul festival de la Dresda. Cel mai mare festival comunist de muzică din lume. Participau toate țările din lagărul comunist. Era o onoare să ajungi pe acolo, nemaipunând la socoteală contactele cu artiști din atâtea colțuri ale lumii. Trebuia să trimitem și noi la Dresda, ca și ceilalți, un fel de videoclip, un fel de filmare. Asta ca o carte de vizită a artistului care urma să urce pe scena festivalului. Să vadă și oamenii ăia de la organizare cu cine au de-a face.

Prin Germania de est nu era chiar așa o tragedie să apari la televizor cu un pic de păr peste urechi sau cu niște țoale puțin mai fistichii. La noi nu era voie. Așa că Ioana Bogdan și cu o echipă întreagă de la TVR au hotărât să ne ajute cu videoclipul, să arătăm și noi cumva. Ne-am întâlnit într-un platou la TVR într-o noapte, fără mult tam tam. S-a montat un fel de scenă, lumini, tehnicienii noștri au montat sculele și… Start! Am tras de câteva ori piesa, am strâns și ne-am dus repede acasă, să nu ne prindă careva. Era o variantă rock a piesei Promisiuni, cântată în limba germană. Ajunși la Dresda, am intrat și noi în normalitate”, își amintește celebrul muzician.

Un moment de neuitat, festivalul de la Dresda

La festivalul de la Dresda, Adrian Ordean împreună cu formația Roșu și Negru au trăit cel mai mare succes. Au luat premiul întâi și au rămas cu niște amintiri extraordinare.

“Am trăit un asemenea moment pe scenă, și haios și penibil în același timp. La Dresda. Era o atmosferă grozavă acolo la festival. Lume multă, multe limbi străine, mâncare bună, bere bună, organizare beton. În seara concursului ne-a preluat domnișoara translator și ne-a dus la cabina noastră echipată cu apă, sucuri, fursecuri. Era ceva deosebit pentru noi. Ne-am acordat chitările, am mai zdrăngănit puțin, după care am fost rugați de regizorul de culise să mergem la scenă.

Am intrat în cinci minute. Ne-am trezit în fața unei săli arhipline, cu ministrul culturii în frunte, undeva într-o lojă. Ne-am făcut numărul perfect, am ieșit în ropote de aplauze, chiar am comentat cu colegii lucrul acesta. Părea că nu se mai opresc din aplaudat. Oricum, bis nu era voie în concurs. Am plecat spre cabine unde trebuia să rămânem până la sfârșitul concursului și până la decernarea premiilor. Trebuia să putem ieși la final cu toții pe scenă, pierzători cu câștigători, organizatori”, ne povestește Adrian Ordean.

“Noi auzeam difuzoarele, dar nu înțelegeam ce se spune acolo”

La festivalul de la Dresda, Adrian Ordean împreuna cu trupa Roșu și Negru au reusit sa aducă în România trofeul. Prima trupă rock din România care a luat premiul întâi.

“Cum stăteam noi pe hol fumând câte o țigară și ascultând în difuzoarele de pe holuri desfășurarea spectacolului, o vedem pe domnișoara translator, venind în fugă către noi și țipând din răsputeri: “Voi nu ați auzit? Toată sala ovaționează, ați câștigat locul întâi!!!! Fugiți imediat pe scenă!”. Încă amețiți de așa veste, ne-am luat chitările și am zbughit-o spre scenă, înghiontiți de toată lumea pe lângă care treceam. Cred că a fost vina domnișoarei, nu a noastră. Noi auzeam difuzoarele, dar nu înțelegeam ce se spune acolo.

Am intrat buluc pe scenă, acolo ne așteptau prezentatorii concursului ca să ne înmâneze premiul. Oamenii aplaudau, iar noi încă nu înțelegeam ce ni se întâmplă. Am mai cântat o dată Promisiuni în limba germană și ne-am luat premiul. Mai încolo ne-am trezit în sala de petreceri unde era toată lumea de la festival, cu ministrul culturii în fața noastră felicitându-ne pentru prestație. A fost o seară pe cinste. A fost un festival grozav”, ne povestește Adrian Ordean.

“Când ne-a văzut, parcă a văzut pe dracu’ “

Când au ajuns în România însă totul s-a schimbat. Dacă în Germania au fost ovaționati și apreciați, în țara natală nu au fost nici măcar băgați în seamă și li s-a închis ușa în nas.

“După ce ne-am întors acasă, am trăit unul din cele mai umilitoare și penibile momente din cariera mea. Ne-au chemat cei de la ARIA ca să ne felicite și ei. Am ajuns în fața ușii directorului, îmi pare extrem de rău că nu îmi mai aduc aminte cum îl chema. A deschis ușa biroului și, când ne-a văzut, parcă a văzut pe dracu’: “Ah… Îmi pare rău dar nu vă pot primi acum, aștept pe cineva din străinătate, ne vedem altă dată, da?”.

Am rămas toți cu gurile căscate și cu gândul la ministrul unei țări străine care a stat de vorbă cu noi, cu câteva zile în urmă. Am plecat la o bere, încă o dată dezamăgiți de situația specială din România. Însă asta nu mai era o problemă de comunism. Omul ăla, directorul, atât a putut el. Și așa, în 1984, Roşu şi Negru a devenit prima trupă din România care a cîştigat un premiu întâi la un festival internațional, în Germania”, ne povesteste Adrian Ordean, în exclusivitate pentru FANATIK.