Sport

Decizie surpriză luată de Gigi Becali. Ce a făcut latifundiarul înainte de a numi noul antrenor de la FCSB. Exclusiv

Gigi Becali a luat o decizie surpriză chiar înainte de a numi noul antrenor de la FCSB, post care a rămas vacant după demisia lui Nicolae Dică.
16.11.2022 | 20:05
Decizie surpriza luata de Gigi Becali Ce a facut latifundiarul inainte de a numi noul antrenor de la FCSB Exclusiv
Decizie surpriză luată de Gigi Becali înainte de a numi un antrenor la FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că latifundiarul din Pipera a plecat miercuri după amiaza la Muntele Athos cu mai mulți apropiați, printre care se află și Alexandru Tudor.

Decizie surpriză luată de Gigi Becali înainte de a numi un antrenor la FCSB

Gigi Becali a plecat la Muntele Athos pentru a avea câteva zile de liniște, în care să își pună în ordine gândurile, inclusiv cel de a numi un nou antrenor la FCSB.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 19 noiembrie, este data la care patronul vicecampioanei României se va întoarce în țară, iar până atunci nu se va lua nicio decizie în privința venirii unui tehnician.

Mihai Stoica, managerul general al „roș-albaștrilor”, a dezvăluit că Mihai Pintilii nu va rămâne antrenorul formației și că la echipă va veni un tehnician profesionist, nu doar un posesor de licență Pro.

ADVERTISEMENT

„Vom avea antrenor și nu va fi doar de formă! Nu avem cum, trebuie să avem antrenor cu licență Pro, Pintilii va fi antrenor secund.

Nu vine nimeni cu un alt staff. Doar dacă vine altcineva care a demonstrat că e mai bun decât Neubert sau Popa. Să fim serioși!”, a spus MM Stoica.

ADVERTISEMENT

Cu Mihai Pintilii pe banca tehnică, FCSB a suferit o înfrângere în Conference League, cu West Ham, scor 0-3, a câștigat meciurile cu Rapid, scor 3-1 și cu FC U Craiova, scor 2-0, remizând în Cupă cu Oțelul Galați, scor 0-0.

Băiatul lui Alexandru Tudor a debutat pentru FCSB

Printre apropiații lui Gigi Becali care îl vor însoți la Muntele Athos se numără și Alexandru Tudor, al cărui fiu a debutat deja pentru echipa mare a FCSB-ului.

ADVERTISEMENT

Vlad Tudor a intrat pe teren în a doua repriză a duelului din Cupă cu Oțelul Galați, scor 0-0, având mai multe incursiuni bune și arătând o dezinvoltură pentru vârsta sa.

„Am avut o șansă să marchez, dar nu am reușit. Speram, nu eram sigur că voi debuta. M-a ajutat Dumnezeu și am debutat astăzi. Am vrut să intru bine, m-am speriat puțin pentru că ritmul e diferit față de cel cu care sunt obișnuit.

Tata nu mi-a spus nimic, nu știa că voi debuta. Sunt câțiva fotbaliști pe care îi admir, cum ar fi Zlatan Ibrahimovic, Messi, Ronaldo și Hagi. Mi-a plăcut mai mult mingea decât fluierul!”, a spus Vlad Tudor la finalul meciului.

  • 19 ani are Vlad Tudor

  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,93 este cota pentru „2 solist” la FC Botoșani – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: