Gigi Becali și-a făcut praf căpitanul după remiza pe care FCSB a scos-o pe terenul lui Anderlecht, scor 2-2, fiind nemulțumit de implicarea în joc a acestuia și de faptul că a pierdut majoritatea baloanelor.
Invitat în prima ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, fostul mare atacant Adrian Ilie a declarat că cel mai probabil forma slabă a lui Florinel Coman vine din faptul că acesta nu are continuitate.
”A trecut printr-o perioadă foarte bună a carierei lui de fotbalist și cred că cea mai bună a fost când a jucat la Viitorul, foarte puțin la Steaua (n.r. – FCSB). A avut și multe accidentări, nu și-a revenit, dar, din punctul meu de vedere, în momentul de față chiar dacă ai talent, nu ai continuitate.
Continuitatea de a te exprima meci de meci cel puțin de nota 6,5 sau 7. Foarte multe fluctuații și cred că de acolo pleacă tot, de la continuitate. La meciul cu Anderlecht mi s-a părut slăbuț. Nu putem să-l catalogăm ca fantomă, că suntem jucători de fotbal. Fiecare joacă atât cât poate”, a declarat Adrian Ilie.
Cel supranumit ”Cobra” este de părere că jucătorul ar trebui să fie primul care să-și facă autocritica și nu crede că presiunea pusă de patronul Gigi Becali poate fi factorul principal al jocului modest prestat de Florinel Coman.
”Gigi Becali poate să critice pe oricine, dar câteodată ar trebui să o facă și în privat nu doar la televizor. Acum, sigur că poate să-l critice, dar prima critică trebuie să o aibă el cu el în vestiar, imediat ce s-a terminat meciul. Nu pot să știu unde e problema, că nu-l cunosc personal, dar cred că e vorba de continuitate.
În momentul de față nu pot mai mult pentru că antrenorii cer altceva de la ei, nu pot pentru că nu au continuitate în joc, nu pot pentru că au trecut prin perioade de accidentări și nu pot pentru că acesta este nivelul în momentul de față.
M-aș bucura să-și revină la forma de dinainte de accidentare. Cred că poate să-și revină, dar își revine degeaba dacă joacă bine doar câteva luni, 3-5 luni. Eu nu cred că există presiune atât de mare la Steaua (n.r. – FCSB), ca și cum te-ai duce să joci la Atletico Madrid”, a mai spus Adi Ilie, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Fostul fundaș al celor de la FCSB, Florin Gardoș, consideră totuși că presiunea pe care Gigi Becali o exercită asupra jucătorilor îi timorează și este de părere că Florinel Coman nu ar fi trebuit criticat după doar 30 de minute jucate cu Anderlecht.
”Nu au cum să nu te afecteze criticile, oricât de puternic ai zice tu că ești și că nu te interesează. El are problema asta că nu a mai jucat de mult, dar parcă nu mai are nici explozia din trecut. Parcă în sezonul ăsta părea să aibă un progres după ce i s-a dat și banderola, dar să critici după 30 de minute nu știu dacă era neapărat momentul.
La FCSB este altfel de presiune. I se pune pata patronului și nu mai joci 6 luni. Poate fi frică de toanele Gigi Becali. Mai ales pentru jucătorii aduși liber de contract, trecuți de 25 de ani pe care nu se mai pot lua sume importante de bani.
Revenirea lui Florinel Coman depinde de el, pentru că până acum chiar i s-au oferit șanse și patronul chiar l-a susținut și părea că își revine, dar acum parcă iar a intrat într-o curbă descendentă”, a afirmat Gardoș.
Prezent la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a precizat că jucătorii de la FCSB au o problemă prin faptul că știu că nu antrenorul ia deciziile la echipă.
”E greu să-ți revii în situația asta. Cea mai mare frică a unui sportiv de performanță este frica de accidentare. Am senzația că la FCSB asta este o altfel de accidentare. Adică să nu ai nimic, să prinzi un joc mai slab, să se dea un decret că te-a accidentat patronul.
În momentul în care ești scos din circuit o lună, două, trei nu mai ai nici șansa pe care o are un jucător de rezervă. De ce? Pentru că un jucător care știe că decizia este numai la antrenor spune așa: ‘Am pierdut echipa, trag tare la antrenament, mă vede ăsta, fac ce zice el și prind iar pentru că el ia decizia’”, a explicat Vochin.