Sport

Dorinel Munteanu îi dă șanse lui Dinamo în derby-ul cu FCSB: „Cu aceste transferuri poate să spere la locurile șapte, opt!”. Exclusiv

Dorinel Munteanu se așteaptă ca Dinamo să facă un meci bun în derby-ul cu FCSB și consideră că echipa lui Bonetti ar putea să spere la locurile 7-8 în acest sezon.
11.09.2021 | 20:01
Dorinel Munteanu ii da sanse lui Dinamo in derbyul cu FCSB Cu aceste transferuri poate sa spere la locurile sapte opt Exclusiv
Dorinel Munteanu îi dă șanse lui Dinamo în derby-ul cu FCSB: „Cu aceste transferuri poate să spere la locul șapte-opt!” Exclusiv. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

„Munti”, fostul jucător al lui Dinamo (1991-1993) și FCSB (2003-2005), dar și antrenor al celor două rivale în 2008 (FCSB) și 2012 (Dinamo), i-a analizat pe „câini” înainte de derby-ul de pe Național Arena.

Echipa lui Edi Iordănescu are mare nevoie de victorie dacă vrea să mai spere la titlu, în timp ce Dinamo a adus nu mai puțin de opt jucători și încearcă să stopeze seria de patru înfrângeri consecutive în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Dorinel Munteanu a prefațat pentru FANATIK derby-ul dintre FCSB și Dinamo: „Niciun meci nu te motivează mai mult!”

Dorinel Munteanu a oferit un interviu în exclusivitate pentru site-ul nostru în care a analizat în linii mari situația complicată din acest moment a lui Dinamo.

Fostul jucător și antrenor al „câinilor” e de părere că Dinamo nu poate emite pretenții la play-off în acest sezon: „Îmi doresc ca aceste transferuri să ajute echipa și aș vrea ca Dinamo să fie în play-off. Nu trebuie să mai explicăm ce e Dinamo ca brand și istorie, dar va fi foarte greu ca o echipă în insolvență să termine în primele șase locuri”.

ADVERTISEMENT

Fostul internațional e sceptic cu privire la capacitatea lui Torje și Matei de a ajuta Dinamo la fiecare meci din Liga 1: „Cred că pot mai mult, dar de la locul șase în jos. Nu îi văd în stare să se bată la play-off. Chiar dacă au adus jucători care știu ce înseamnă Dinamo, un Gabi Torje, Cosmin Matei, nu știu cât pot să ajute Dinamo, pentru că trebuie să fii foarte constant pe parcursul campionatului ca să prinzi play-off”.

Dorinel Munteanu: „Dinamo suferă, are nevoie de puncte”

Dorinel Munteanu consideră că diferența de valoare dintre cele două echipe nu se va vedea la meciul de duminică, iar jucătorii vor fi mai motivați ca niciodată: „Dinamo are șanse în derby-ul cu FCSB, pentru că nimic nu poate să îi motiveze mai mult decât un astfel de meciuri cum sunt cele cu Steaua și Rapid, cum erau înainte. În derby e posibil orice”.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, antrenorul celor de la Oțelul Galați e de părere că Dinamo trebuie să câștige în primul rând partidele împotriva echipelor mici contracandidate la salvarea de la retrogradare: „Important e ce se întâmplă în celelalte meciuri. Derby-urile sunt numai două. Dinamo are nevoie de puncte multe. Au pierdut cu Pitești, Mioveni și suferă. O echipă în insolvență nu cred că își dorește sau speră la play-off, pentru că nu pot participa în cupele europene. Miza e doar banii din drepturile TV”.

Dorinel Munteanu: „Nu am pierdut niciun derby ca jucător nici la Dinamo, nici la Steaua!”

Dorinel Munteanu își aduce mereu cu aminte de derby-urile dintre Dinamo și FCSB, pe care nu le-a pierdut niciodată, indiferent în ce tabară s-a aflat: „Unde am jucat am cam câștigat derby-urile! Nu am pierdut. Când am jucat la Dinamo am câștigat două sau trei derby-uri și am făcut unu-sau două egaluri. La Steaua am câștigat un derby și am făcut un egal. Chiar nu am pierdut”.

ADVERTISEMENT

Fostul mare jucător a explicat de ce aceste meciuri nu pot fi comparate cu nimic altceva și cum jucătorii reușesc să își depășeașcă limitele: „Am multe amintiri frumoase din derby-uri și ca dinamovist și ca stelist. Nu poate niciun meci de campionat să te motiveze mai mult decât aceste derby-uri. E imposibil pentru că istoria, rivalitatea, respectul pentru suporteri te face să te autodepășești și să dai totul.

Unde am jucat am cam câștigat derby-urile! Nu am pierdut. Când am jucat la Dinamo am câștigat două sau trei derby-uri și am făcut unu-sau două egaluri. La Steaua am câștigat un derby și am făcut un egal. Chiar nu am pierdut”.

„Dario Bonetti e antrenorul potrivit pentru situația echipei”. De ce nu trebuie să plece Sorescu

Dorinel Munteanu consideră că numirea lui Dario Bonetti pe banca alb-roșilor a fost foarte bine gândită, fiind un dinamovist care e apreciat de fani și de către cei din DDB: „Dario Bonetti e antrenorul ales și potrivit pentru situația actuală a echipei. E iubit de suporteri, ceea ce e foarte important și văd că a avut un start de sezon destul de bun cu câteva victorii, apoi a avut și ghinion.

Cu aceste transferuri poate să spere la locul șapte-opt, dar mai sus nu cred, deși mi-aș dori. Sincer nu am remarcat un jucător tânăr în special de la Dinamo. Echipele cu tradiție au adus tot timpul jucători valoroși și români și străini”.

Dorinel Munteanu e convins că Deian Sorescu trebuie să rămână la Dinamo dacă nu primește o ofertă avantajoasă pentru club și chiar cu aceste transferuri este în continuare cel mai bun jucător al echipei: „În privința lui Deian Sorescu e foarte important ce își dorește conducerea. Dacă Sorescu se ridică la un nivel și poate ajuta clubul cu o sumă importantă, e clar că este bine să fie vândut.

Cu oferte de 500.000 de euro mai bine rămâne la Dinamo! Fără doar și poate este cel mai important jucător al echipei în acest sezon, nu degeaba este titular și la echipa națională”, a declarat Dorinel Munteanu, fostul jucător al lui Dinamo și FCSB, în exclusivitate pentru FANATIK.

  • 2 ani a jucat Dorinel Munteanu la Dinamo
  • 2 ani a evoluat mijlocașul central la FCSB
  • 2008 e anul în care a antrenat pe FCSB
  • 2012 e anul în care a fost numit pe banca lui Dinamo
  • 1 titlu de campion a câștigat „Munti” la Dinamo în 1992
  • 1 titlu de campion a cucerit jucătorul a FCSB în 2004

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Dinamo: 2,07 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT