Edi, m-ai pierdut pe drum! Eu sunt suporterul care își cere identitatea!

0 – 0 cu Belarus. Nula na nula, cum ziceau prietenii noștri bulgari, pe când priveam meciurile internaționale la televiziunea țării de sub noi, între „Linda” și ale sale farmece și „Studio X”… Dacă generalul Wellington a spus după bătălia de la Waterloo că „nimic nu e mai trist decât o bătălie câștigată”, iată că a venit momentul să afirmăm că o remiză poate fi mai dureroasă decât o bătaie. Echipa Națională a României, fără tactică și fără identitate, m-a făcut pe mine, un simplu suporter, să mă simt uitat, dezgustat, amărât și jignit.

Naționala Alandala nu-și merită locul în calendar. Identitatea aparține doar suporterilor!

În calendarul meciurilor din preliminarii, acolo unde ne fălim că suntem pe loc fruntaș la capitolul zei, pentru că încă nu ne-a bătut Israelul la Tel Aviv, echipa din Țara Sfântă are meciurile amânate. Din pricina unor teroriști. Mai bine le amânam și noi pe ale noastre, din cauza altor teroriști, de data asta din teren. Și mai ales care joacă sub steagul nostru…

Am văzut cu toții o tragedie de meci, în care România, fără rațiune, fără cap și fără coadă, a remizat cu una dintre cele mai proaste (nu mă sfiesc de cuvinte!) echipe de pe Mapamond. Edi Iordănescu, de altfel muștruluit și de alții,  n-a avut absolut nicio tactică, dar parcă s-a încăpățânat în ideea de a-și trimite plăieșii să joace la întâmplare, precum o comite „sustenabil” doamna ministru al culturii, Turcan, în luptă cu patrimoniul național.

Edi Iordănescu și echipa sa au fost atât de „sustenabili”, încât am adormit încă de pe la jumătatea primei reprize. În timpul mandatului tatălui său, Naționala României marca, se evidenția și câștiga, pentru că își formase lideri. Acesta este și meritul antrenorului, că ne place, că nu ne place, că are noroc au ba. Dar, acum, Reprezentativa noastră nu defilează pe teren decât cu regrete. Și cu farse cosmice, precum călcâiele alea care ne-au înfuriat pe toți…

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Nu este doar vina antrenorului Edi Iordănescu. În mai mult decât egală măsură, lipsa de inspirație le aparține jucătorilor. Eu, însă, ca suporter, am nevoie de identitate. Chiar dacă pierd sau remizez. Eu vreau să te văd pe tine, Alibecule, cum tragi ca Lăcătuș, la Sevilla. Eu vreau să tremure carnea pe mine, Screciule, cum intrau Săndoi și Gică Popescu peste Ally McCoist sau peste Chapuisat, în preliminariile Euro 1992. Eu și cu românul din mine vreau să simt cum pică nădragii de pe noi, cum a fost când cu golul egalizator al lui Balint cu Argentina ori cu cel al lui Chivu cu Germania. Ați auzit, băieți stimabili, de acești domni…? Ai auzit, Ianis, că doar tricoul te onorează?…

Indolența nu se judecă prin VAR

Partea proastă este că, dincolo de faptul că nu avem nici tactică și nici jucători, nu avem lideri. Problema este a societății, nu a fotbalului și nici a echipei naționale. Este o chestiune tratată firav, pentru că în acest colț de lume fiecare ofsaid este tratat cu indolență. Iar aici nu există VAR. Lipsa unei tactici, de la nivelul Echipei Naționale și până la cluburile care nu mai ajung să joace în competițiile continentale, ține de educație.

Cu excepția câtorva olimpici (Ave, Echipa Națională de Gimnastică Feminină!) care ne mai reprezintă cu onoare, această țară nu mai produce nimic, din punct de vedere sportiv. Îl critic astăzi pe Edi Iordănescu, așa cum îi cert și pe soldățeii lui de plumb. Dar ei sunt produsul unei epoci și ai unei subculturi.

În momentul de față, Naționala României are șanse să meargă mai departe. Așa, și? Ce ne facem acolo, pentru că rușinea se împarte în mod echitabil, mai ales când ajungi în sfere cu adevărat veridice. Sau… „sustenabile”, precum vorbeam. Vom ajunge să ne bucurăm că am remizat cu Belarus, țara lui pro-Urs, ca să nu ne fie rușine că ne bate cine știe ce șandrama de echipă la un turneu final, așa cum – de altfel – s-a mai întâmplat.

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Ce v-ați fi făcut, „Greucenilor”, cu mii de unguri în tribune?

Imaginați-vă, vă rog, dragi cititori, ce s-ar fi întâmplat dacă meciul de la Budapesta s-ar fi jucat cu suporteri unguri în tribune. Cu cine ar fi ținut ei și ce atmosferă ar fi făcut. Sigur, discutăm la nivelul ipotetic, dar îi vedeți pe bravii noștri cavaleri făcând față unei asemenea situații, în momentele în care camerele TV ni-l arătau pe Greuceanul șef, Edi, scărpinându-se în cap, din pricina penuriei de inspirație?

Echipa Națională a României nu are identitate, nu are lideri, nu are un antrenor capabil să se descurce – măcar atât – cu o liotă de puști dezechilibrați. Edi Iordănescu nu este nici pe departe o eminență, un profesor universitar, este doar un suplinitor. Cum ar spune cineva, „un pedagog de școală nouă”.

Nu poți scrie istorie cu surogate, așa cum nici Ceaușescu n-a izbutit să transforme nechezolul în cafea. A reușit, însă, să facă din defuncta Steaua București campioană europeană, pentru că acolo s-a dat milităria jos din pod. Și a mai fost ceva. Inspirația lui Duckadam și a lui Lăcătuș. La Echipa Națională nu există nici tactică, nici militărie, nici inspirație. E doar haos. Ăla, da, e concret. Nu-și pretinde identitatea…