Naţionala României are ca obiectiv calificarea la Euro 2024, iar grupa preliminară este una abordabilă, “tricolorii” având şanse bune de a se clasa pe unul dintre cele două locuri care duc direct la Euro.
Selecţia lui Edi Iordănescu a stârnit controverse, scandalul cel mai mare fiind provocat de Gică Hagi, care şi-a exprimat public nemulţumirea că fiul său, Ianis, nu este la lot, deşi abia a revenit după 13 luni.
Ultima acţiune oficială a naţionalei României a fost în septembrie, iar de atunci, Edi Iordănescu a schimbat opt jucători, aproape o treime din lotul primei reprezentative. Cele mai multe modificări vin în linia de mijloc.
La capitolul portari, spre deosebire de acţiunea din luna septembrie, revine Florin Niţă. Ştefan Târnovanu i-a lăsat locul portarului de la Pardubice. Aşa cum FANATIK a anunţat este o decizie tactică a lui Iordănescu.
Târnovanu a fost lăsat să apere la tineret în condiţiile în care poarta este “blindată”. Astfel, portarul de la FCSB are şanse mari să fie tituarul României U-21 la turneul final care începe peste trei luni.
La capitolul fundaşi, au ieşit Vlad Chiricheş şi Nicuşor Bancu, ambii accidentaţi. În locul lor au fost convocaţi Radu Drăguşin şi Raul Opruţ. De altfel, banda stângă a apărării este cu probleme pentru Edi Iordănescu, Mario Camora fiind ieșit și el din calcule pentru meciurile cu Andorra şi Belarus, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate încă de luni seara.
La mijloc sunt cele mai multe schimbări. Ies Cordea, Boloca, Păun, Drăguş şi Coman. Surpriza este Adrian Şut, debutant la prima reprezentativă, la fel ca şi Alexandru Dobre. Revin în lotul naţionalei Olimpiu Moruţan şi Tavi Popescu.
În atac, sunt aceiaşi trei jucători convocaţi ca la acţiunea din septembrie: Tănase, Alibec şi Puşcaş. Însă, atacantul lui Genoa s-a accidentat şi a fost chemat de la Farul Constanţa Louis Munteanu, în premieră la echipa naţională.
Lotul României pentru meciurile cu Andorra şi Belarus:
Lotul României pentru meciurile cu Finlanda şi Bosnia din 2022:
România începe campania pentru calificarea la Euro 2024 pe 25 martie în deplasare cu Andorra, de la 21:45. Trei zile mai târziu, România primeşte vizita naţionalei din Belarus pe Arena Naţională.