Edi Iordănescu, dezvăluiri din casă cu „tata Puiu”: „Jucam fotbal în sufragerie și el câștiga. Avea ambiția să nu piardă nici cu copilul lui de cinci ani!” Exclusiv

INTERVIU EXCLUSIV
Silviu Ghering   
în Exclusiv
04/05/2020, 11:45
Edi Iordănescu, dezvăluiri din casă cu „tata Puiu”: „Jucam fotbal în sufragerie și el câștiga. Avea ambiția să nu piardă nici cu copilul lui de cinci ani!” Exclusiv INTERVIU EXCLUSIV
Edi Iordănescu, amintiri inedite cu „tata Puiu” „Jucam fotbal în sufragerie și el câștiga, pentru că avea ambiția să nu piardă nici cu copilul lui de cinci ani!” Foto: sportpictures.eu

Anghel Iordănescu împlinește pe 4 mai 70 de ani. Realizările sale cele mai importante din afara terenului de fotbal sunt 4 copii, Edward, Maria, Andrei și Alexandru. FANATIK a făcut un interviu în exclusivitate cu cel mai cunoscut dintre aceștia, și cel mai mare ca vârstă, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, Edi Iordănescu.

Edi Iordănescu, amintiri inedite cu „tata Puiu”: „Jucam fotbal în sufragerie și el câștiga, pentru că avea ambiția să nu piardă nici cu copilul lui de cinci ani!”

Singurul dintre copii „Generalului” care și-a făcut un „nume” în fotbalul românesc dezvăluie ce a însemnat „tata Puiu” în viața și cariera sa, cât i-a lipsit în copilărie, când Anghel Iordănescu era mai mult plecat cu Steaua sau echipa națională și alte „amănunte” inedite din relația cu părintele său.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Edi, cum a fost copilăria unui fiu de fotbalist celebru, cum era tata în anii când tu abia începeai să înțelegi viața?
– Sincer, de la cinci, șase ani, de când am început să conștientizez anumite lucruri, în familie se vorbea numai despre fotbal de dimineață până seara, nu numai tatăl meu, toată lumea, inclusiv mama mea, toți cei care ne înconjurau, toți cei apropiați de câte ori veneau în casă subiectul tabu era fotbalul. Și, sigur, e un microb pe care dacă îl iei nu mai scapi de el.

Chiar cinci, șase ani? Ce puteai gândi la cinci, șase ani?
– De la cinci, șase ani alergam cu mingea prin sufragerie și-l așteptam pe tata să vină seara acasă, în serile când era acasă, pentru că în foarte multe seri lipsea, era departe, cu echipa, în cantonamente, îl așteptam să vină și să-l provoc la o miuță.

Chiar în casă?!
– Chiar în casă! În sufragerie… Aveam arbitră pe mama, care ceda rugăminților noastre, dar de cele mai multe ori nu prindea finalul meciurilor pentru că se spărgea ceva prin casă și atuncea intervenea și voia să pună capăt partidei. Erau momente speciale…

Anghel Iordănescu juca fotbal cu băiețelul lui în sufragerie?!
– Nu numai că juca, se tăvălea pe jos, sigur, era ambiție mare, erau momente în care mă mai lăsa să câștig, dar chiar nu exagerez când spun că în cele mai multe cazuri el câștiga, pentru că avea ambiția să nu piardă nici când juca cu copilul lui de cinci ani! Mama îl mai certa și îi reproșa că mai trebuie să mă lase și pe mine să mai câștig.

Nu recunosc „copilul” în seriosul Anghel Iordănescu de azi…
– Așa era… O altă persoană decât o cunoaște opinia publică și presa. Acasă a fost un alt om, de-acolo și-a luat energia, echilibrul, liniștea sufletească, momente speciale pentru el, ca și pentru mine. Și eu, când sunt liber imediat merg în sânul familiei și încerc să mă încarc din toate punctele de vedere.

„Când a văzut că și pe mine mă pasionează antrenoratul, a arătat o deschidere mare și comunicare amplă, ajungând până într-un moment în care chiar îmi cerea opinia”

Bun, ai început la cinci, șase ani cu miuțele cu tata… Ai ajuns jucător de fotbal și apoi antrenor. Cum a contribuit tata la devenirea asta a ta?
– Păi mi-a transmis „microbul” de mic copil… apoi, când eram deja destul de mare și el era deja antrenor consacrat, îl vedeam mereu cum își pregătea și organiza munca, cum își pregătea fiecare detaliu în parte, eram lângă el când își nota, când scria, când analiza, venea acasă și discutam, și nu ascund faptul că în timp, când a văzut că și pe mine mă pasionează antrenoratul, a arătat o deschidere mare și comunicare amplă, ajungând până într-un moment în care chiar îmi cerea opinia.

Și când era la națională?
– Și când era la națională. Deja vorbim de o altă vârstă și pentru mine, de o altă maturitate. Lucrurile astea, încet, încet m-au prins și mi-au creat un stimul pentru această profesie.

„Mi-a fost un mare inamic numele!”

Te-a ajutat numele sau…
– Mi-a fost un mare inamic numele! Pentru că întotdeauna am fost tratat diferit și nu pozitiv, ba dimpotrivă, întotdeauna lumea era sceptică, întotdeauna trebuia să demonstrez dublu decât alți colegi ca nu cumva să iasă discuții că sunt favorizat. Au fost foarte multe momente care au apăsat. Gândiți-vă că tatăl meu era antrenorul echipei naționale și eu eram jucător în România și toată lumea era atentă la orice făceam.

Ca să nu mai vorbesc și la meciuri, spectatorii imediat reacționau negativ dacă nu aveam realizări încă de la începutul jocului. Era o presiune imensă, indiferent cât de echilibrat încerci să fii și cât de ancorat ești în realitate, cât de adânci sunt rădăcinile pe care le ai, datorită vârstei nu ai cum să nu te afecteze. Au fost momente foarte grele, după care mi-am găsit destul de greu echilibrul, însă am avut tăria să iau de la capăt mereu… Ca jucător, bine-nțeles…

Ce jucai tu?
– Am fost un mijlocaș de profil ofensiv, mi-a plăcut întotdeauna mingea și realizez că și asta numai bine nu mi-a făcut, pentru că întotdeauna mă puneam pe mine pe primul loc și mai puțin echipa. Iar acum sunt extrem de agresiv cu jucătorii care fac asta, e un joc de echipă și trebuie să fie toată lumea în slujba echipei și nu invers.

„Sigur aș fi avut nevoie de mai mult de la tata, dar nu pot să-l judec deoarece tot pentru familie a muncit, a făcut eforturi, a făcut sacrificii foarte mari, până la urma urmei ăsta a fost destinul” – Edi Iordănescu

Dar, așa cum am spus, n-am avut nici pe tata aproape, e un paradox asta, pentru că el era foarte implicat în activitatea lui și eu am plecat… efectiv eu am părăsit casa părintească la 18 ani, când am plecat în Grecia.

Am mai avut o experiență și în Cipru, am fost plecat mult din București, am fost la Vaslui când era în Liga a II-a, am fost la Focșani când era în Liga a II-a, am fost la Inter Gaz, la Petrolul. Am fost departe de casă…

„Nu a putut să fie lângă mine pe cât aș fi avut nevoie ca să mă echilibreze din punct de vedere mental, sufletește”

Și ce înseamnă că tatăl tău nu fost lângă de tine?
– Nu a putut să fie lângă mine pe cât aș fi avut nevoie ca să mă echilibreze din punct de vedere mental, sufletește. Cel puțin în fazele inițiale ale carierei mele, la 15-20 de ani, atunci aș fi avut nevoie foarte mare…

Uite un exemplu: am plecat în Grecia la 18 ani, stăteam într-un apartament singur, eram la Panionios, echipă de prima ligă care tocmai câștigase Cupa, am jucat în Cupa Cupelor, ultimul an de Cupa Cupelor, a câștigat Lazio atunci, cu o generație extraordinară, cu Salas, Crespo, Veron, Lazio care ne-a eliminat pe noi în „sferturi”.

Am prins jocuri în prima ligă din Grecia la 18 ani, am și debutat într-un meci cu Apollon Limassol în cupele europene, a fost o perioadă extraordinară, dar seara mă retrăgeam singur, mi-aduc aminte că atunci abia începusem să cochetăm cu telefoanele mobile, eu nu aveam și-mi umpleam buzunarul cu fise, mergeam la un telefon la colțul străzii și băgam fisă după fisă să sun acasă… Erau momente foarte grele de singurătate și aș fi avut nevoie de familie.

„Numele mi-a fost un inamic pentru că întotdeauna am fost tratat diferit și nu pozitiv, ba dimpotrivă, întotdeauna lumea era sceptică, întotdeauna trebuia să demonstrez dublu decât alți colegi ca nu cumva să iasă discuții că sunt favorizat. Gândiți-vă că tata era antrenorul echipei naționale și eu eram jucător în România și toată lumea era atentă la orice făceam” – Edi Iordănescu

Am terminat primul an, am avut propunere pentru prelungire, mi se dublase salariul, eram văzut ca un jucător talentat, de perspectivă, e adevărat că făceam multă „figurație” cu mingea și chiar publicul, la unele jocuri acasă, mă mai certa pentru că eram estetic, dar puțin eficient, asta este realitatea.

Și am venit acasă în vacanță, rămăsese să semnez prelungirea, am venit acasă și familia m-a văzut că slăbisem patru, cinci kilograme, din păcate singurătatea și faptul că nu avea cine să mă ajute din punct de vedere emoțional, să-mi fie aproape, m-a făcut, așa, să nu am forța mentală necesară cu care să pot să mă impun sută la sută, cu toate că mi se făcuse o ofertă bună de prelungire.

Am venit acasă și probabil că a fost un moment de răscruce în cariera mea și chiar dacă nu-mi place să mă uit în urmă și să am regrete, pentru că sunt lucruri pe care nu le mai poți schimba uneori în viață și trebuie să te uiți doar în față, e un moment pe care l-am regretat mult timp.

Cred că dacă reușeam să mă impun și dacă prelungeam contractul și-mi găseam echilibrul emoțional și-mi apropiam niște oameni care să-mi fie suport, cariera mea ar fi luat altă direcție.

Și poate am fi vorbit astăzi și de jucătorul Edi Iordănescu, nu doar de antrenorul Edi Iordănescu…
– Foarte posibil… pentru că odată ce am avut acea propunere, era clar interesul din partea clubului, a președintelui care era extrem de entuziasmat de mine și îmi făcea aproape toate mofturile și am speculat asta, am plecat de la o anumită mașină, am ajuns la altă mașină, am plecat de la un apartament mic și am ajuns la unul dublu ca mărime, adică era clar că intențiile erau bune și aveau încredere în mine.

„Nu pot să-l judec deoarece tot pentru familie a muncit, a făcut eforturi, a făcut sacrificii foarte mari, până la urma urmei ăsta a fost destinul”

Apropo de numele de Iordănescu, ai simțit că te strivește uneori… Tata ce spunea, cum te sfătuia să treci peste ele, a realizat cât îți era de dificil?
– A realizat, munca lui a fost atât de… de… de grea și cu multe responsabilități, foarte complexă, încât probabil că era conștient că aveam nevoie de mai mult suport, dar n-a avut, efectiv, cum să mi-l ofere.

Eu eram într-un loc, el era în alt loc și, sigur, vorbeam, încerca să mă încurajeze, să mă ambiționeze, să-mi spună că trebuie să trec peste acele momente, poate… nu poate, sigur aș fi avut nevoie de mai mult, dar nu pot să-l judec deoarece tot pentru familie a muncit, a făcut eforturi, a făcut sacrificii foarte mari, până la urma urmei ăsta a fost destinul, am ajuns aici, drumul meu a fost altul și chiar nu vreau să mă mai uit în urmă cu regret, chiar dacă rămân la părerea că puteam să realizez lucruri infinit mai multe și mai frumoase.

  • 42 de ani împlinește Edi Iordănescu pe 16 iunie 2020
  • 4 turnee finale de Mondiale sau Europene are în palmares antrenorul Anghel Iordănescu pe banca echipei naționale: CM 1994 (SUA), CM 1998 (Franța), CE 1996 (Anglia), CE 2016 (Franța)
  • 12 ani avea Anghel Iordănescu atunci când s-a legitimat la Steaua (1962)
  • 14 ani a jucat Anghel Iordănescu la Steaua (1968-1982) plus un meci, dar ce meci!, în 7 mai 1986…
  • 7 trofee are Anghel Iordănescu ca jucător, toate cu Steaua: 2 titluri de campion (1976, 1978), 4 Cupe ale României (1970, 1971, 1976, 1979), 1 Cupă a Campionilor Europeni (1986)
  • 8 trofee are Anghel Iordănescu, ca antrenor, cu Steaua: 4 titluri (1987, 1988, 1989, 1993), 2 Cupe ale României (1987, 1989), 1 Cupă a Campionilor Europeni (1986 / antrenor secund), 1 Supercupă a Europei (1987)  
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles