Editorial. Ce ascunde moțiunea anti-Ciolacu și cum a devenit Kelemen Hunor Motanul Încălțat

În urmă cu un an, de sub politichia de mărgăritar a lui Marcel Ciolacu a izvorât o bășcălie de zile mari. Actualul premier (de stânga, adică d’ăla care „ține cu poporu’!”) a declarat că nu se va mări nicio taxă. Mai târziu, a aflat că șambelanul lui de la Finanțe nu știe să numere banii și că gaura de zeci de milioane din contabilitate urmează să-l coste. Așadar, s-a sucit și a atras asupra lui o încercare timidă de moțiune de cenzură, de care a izbutit să scape doar cu sprijinul mereu utilului prieten Kelemen Hunor, acest teribil Motan Încălțat, pe care chiar dacă-l dai afară pe ușă de la guvernare, el intră pe fereastră.

Moțiunea anti-Ciolacu și vrăjelile lui Kelemen Hunor, un bal mascat pe banii românilor

Despre scopul și durata vizitei UDMR pe scena politică v-a vorbit, stimați cititori, profesorul Cătălin Avramescu, astfel că nu este cazul să repet ideile respective. De altfel, nici Cristian Pîrvulescu nu s-a lăsat mai prejos, astfel că subiectul este deja „blindat”. Nenorocirea face ca politica să fie, într-adevăr, cea mai veche meserie din lume, iar negocierile între geambașii de biruri lasă urme grele în portofoliile portofelului țării.

Sigur, dacă ne referim strict la UDMR, este necesar un recurs la istorie, mai exact la anul 1996, când războinicul Milică a făcut pact cu Pișta și cu Ferencz, pentru că altfel nu l-ar fi bătut în alegeri pe cumătrul nea Nelu nici până în zilele noastre. Acolo și atunci s-a petrecut dezastrul pe care îl achităm și astăzi. Dar să revenim la ideea inițială…

După ce prietenul Ciolacu s-a trezit cu calamitatea de la Finanțe, în loc să-l dea afară pe Șoricelul Descălțat, dom’ șef l-a mutat la Fondurile Europene, ca să le facă zob și pe astea. Ei bine, pentru deficitul financiar plătim noi…

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Organele (neoperabile) de control ale statului, oblăduite de PNL și de PSD tolerează, ba chiar susțin, politica de distrugere a întreprinderilor mici și mijlocii, printr-o creștere nejustificată de biruri și de umilințe, toate acestea fiind făcute cu sprijinul tacit, dar palpabil al UDMR, „asociația culturală” tolerată și târziu înscrisă ca partid politic, lucru nemaivăzut în societatea europeană actuală.

Cum a ajuns AUR „opoziția” echitabilă și stafia Alessandrei Mussolini

Dincolo de cronica acestor nenorociri, pe care cu bucurie le înghițim, tragedia stă în faptul că unica opoziție din România a ajuns să fie AUR. E ca și când te-ai bate cu La Camorra și ți l-ai lua drept aliat pe Fane Spoitoru!

Dar e bine și să ne fie de bine, vom ajunge și noi ca italienii, care tremură pe la colțuri de frica Alessandrei Mussolini, nepoata lu’ nen’tu’ Benito, de altfel membră a Parlamentului European. Până la urmă, o fi vreo diferență între „Il Duce” și „Il Muce”?…

Acesta este efectul major și de lungă durată care va fi produs de măsurile irascibile luate de un guvern struțocămilă, pe spinarea umilinței cetățeanului român. În contextul perfid în care autoritățile statului pretind că încurajează industria națională, cea mai grea povară pică pe stigmatele întreprinderilor mici și mijlocii.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

„Suport, deci exist!”

Dincolo de măsurile cu fard populist, actualul Executiv a călcat cu ghetrele și cu fracul tocmai în noroi. Dragi și naivi cetățeni, tovarășii care nu-și mai văd limuzinele de atâtea dosare vă oferă cu o mână, iar cu gheara ailaltă îndeasă în buzunarul rupt al unui Stat care nu știe să producă bani din ban, ci doar să-i cheltuie.

Nu trebuie să te cheme „Isărescu”, pentru că și el mai greșește, ori să fii vreun geniu în finanțe ca să-ți dai seama că scumpirile cumplite la alimente și la combustibil sunt nejustificabile. Cu siguranță, există o explicație, vorba unui grup umoristic, iar doamna liberală Turcan ne-ar putea oferi o „monstră”, că’mneaei găsește mereu ceva „sustenabil”. Însă, cu tot aplombul muncitoresc al actualului for tutelar, în frunte cu Ayatollahul Klaus, se pare că nu există alternative.

Conform Prima News, prețul la „ciolacul” de carne a crescut cu 35%. Nu suntem poporul lui Mafoame, dar nici țara lui Rockefeller. Se pare, totuși, că trăim într-un neorealism descartian demn de toată jena. Noi suportăm, că nu e nicio nenorocire: Suport, deci exist!

Dacă gânditorul francez René Descartes a scris, prin anii 1600 „cogito ergo sum”, adicătelea „gândesc deci exist”, a venit și rândul inventivului nostru popor să găsească o forma mai interesantă de trăire, grație și mai inventivei sale clase politice, care concepe alianțe contra naturii la fiecare colț de ședință.

Singura noastră șansă, unica binecuvântare pentru copiii noștri, care poate că nu vor fi și ei blestemați să suporte, stă într-o reacție a Curții Constituționale. Deși am avut impresia că și pe acolo am zărit stafia Monei Pivniceru, așa că șansele sunt slabe. Și totuși…

Exemplul parizian al unei întreprinderi mici

În urmă cu câțiva ani am mers într-o călătorie la Paris. Într-o seară, am luat cina la un restaurant cochet, aflat chiar în buricul orașului. Nimic spectaculos, o tarabă cu sturioni în față, înăuntru oameni vii și cu șarm. Am aflat că patroana descinde dintr-o familie românească. Am vorbit mult, au trecut orele în trap și meniul metrourilor se închisese. Dar a fost ungător cu miere pe tartarul meu de suflet.

Am aflat că în Franța, „țară scumpă”, cum credem noi, afacerile micilor întreprinzători sunt protejate substanțial de stat, iar un poet debutant – spre exemplu – primește de la o editură de clasă precum Gallimard, 40% din costul primului său volum.

În ce zonă a socialismului de dreapta multilateral împlătoșat cu inel de „AUR” ireverențios ne găsim noi, domnilor Ciolacu, Hunor, Ciucă și Iohannis? Am și eu, precum fiecare cetățean, dreptul unei întrebări retorice. Din nefericire, însă, copiii noștri, părinții și bunicii, pensionarii de care râdeți și elevii pe care îi tembelizați cu rețete de supraviețuire și cu manuale alternative, nu pun întrebări. Ei au învățat să suporte, pentru că în România s-a instituționalizat educația arnăutului care pretinde biruri și nu oferă nimic din partea cârmuirii.

V-am oferit exemplul francez. Există, însă, și altele. În Germania, muncitorii au făcut din protest un act de cultură. În urmă cu 11 ani, în Spania, sindicatele au scos toată țara în stradă, iar Regele a fost obligat să le dea dreptate. În România, dincolo de timidele încercări ale profesorilor și ale medicilor, nu se mișcă decât placa seismică a milogelilor Guvernului.

Nu poate fi negat nici faptul că patronatele noastre, multe dintre ele fiind coautoare la distrugerea industriei și a economiei românești, nu au partea vinei. Există locuri în România în care oamenii sunt practic forțați să plece în străinătate, din pricina condițiilor na(t)ive de muncă. Mass-media a relevat, de ani de zile, această realitate, care pentru unii devine alternativă. Există un dumping la nivel macro, pe care nu vom putea să-l ducem decât tot prin buzunarul cetățeanului. Să mă ierte Dumnezeu, nu sunt nici socialist sau, mai rău, populist, dar contextul politico – social pe care îl oferă guvernările românești, din ’90 încoace, seamănă cu efectul deodorantului la subrațul broaștei.

De fapt, care este scopul acestui demers pe care îl facem prin acest articol? Unul dintre interlocutorii frecvenți pe care îi citiți în FANATIK îmi spunea de curând că singura șansă a unei guvernări stabile stă într-o alianță. Adăuga faptul că o conducere monocoloră nu-și prea mai găsește reușita, nici măcar în țări mai evoluate decât a noastră. Are perfectă dreptate! Și totuși, i-am replicat că strategia CPUN-ului din anii imediați Revoluției, nu-și mai are hazul.

Probabil că suntem sortiți să defilăm prin spațiul zodiacal al compromisului, dar aceasta nu este decât o formă de subzistență. Pentru că, în România, compromisul presupune „a lăsa de la tine” pentru un anumit interes, nu reprezintă o formă a dezbaterii de idei. Ne-o demonstrează Guvernul Ciolacu, așa cum a făcut-o recent și cel al lui Ciucă, ștergându-și mereu majoritatea la nas cu batista lui Hunor, ca să nu pice în clasament, în fața unei opoziții furibunde dar secată de identitate.

Democrația noastră originală oferă cel mai bun exemplu al frecatului mentei, sport la care suntem campioni mondiali, nu de alta, dar suntem singurii concurenți. Cine nu joacă doarme pe bară, așa cum ani de zile ne-a demonstrat fostul avocat al poporului, dl. Ciorbea. Nu că actualul ar fi mai breaz. Țările civilizate nu „suportă”. Ele există.