De o săptămână vorbim despre transferul lui Drăgușin. Un fotbalist bun, sper să fie căpitanul echipei naționale. Dar îl lăudăm într-o țară care i-a avut fundași centrali pe Dinu, Belodedici și Chivu. Tot acolo au jucat Costică Ștefănescu, Gică Popescu și Rădoi.
Dacă mă duc la stoperii de la începutul anilor ’80 vi se taie picioarele și pofta de elogii. Sameș, Gino Iorgulescu, Nicolae Tilihoi și Ioan Andone.
Bumbescu nici nu intră pe lista asta – a prins naționala după 1986. Și cine a fost Bumbescu? Un campion al României cu U Craiova, Dinamo și Steaua. Bumbescu a luat Cupa Campionilor cu Steaua după ce a eliminat Leeds United și Inter Milano cu Craiova si Dinamo.
În 1985, pe Wembley, Gino Iorgulescu, titularul postului, a lipsit. Și în locul lui a jucat și a făcut-o excelent Ștefan Iovan, căpitanul de la Sevilla, care era fundaș dreapta la Steaua.
Dacă vă spun posturile de la mijloc în sus – înghețați! Balaci și Marcel Răducanu se călcau pe călcâie, de a trebuit Marcel să plece.
Se renunțase la 4-4-2 și nu mai erau la modă extremele. Adică Țălnar și Orac, Crișan, Cârțu și chiar Geolgău, Marcel Răducanu fugise în RFG, dar apăruse Marin Barbu. Iar la Corvinul era Romulus Gabor. Și pe urmă a venit Lăcătuș, iar lui Marius n-aveai ce să-i faci, echipa trebuia să înceapă cu el.
După Mexic 1970, Dinu și Dumitrache au fost nominalizați pentru „Balonul de aur”, lui Dembrovschi i s-a promis o statuie în Mexic și pe prima pagină a unei reviste internaționale de fotbal a apărut poza cu duelul Sătmăreanu – Pele. În pomelnicul ăsta n-am scris un rând despre cel mai mare dintre toți – Hagi – dar nu mai era nevoie.
Din păcate, tot în țara asta, presa sportivă l-a scos fotbalistul anului (în 2019, parcă) pe portarul Radu și nu era cazul. Îi rog pe tovarășii ziariști să nu-i facă lui Drăgușin ce i-au făcut portarului Radu.
Succes, Drăgușin! Dar vezi că ai în spate, în cârca acestui text, balauri ai fotbalului românesc și mondial! Ridică-te întâi la valoarea lor.