Editorial unionist Cornel Dinu. La pace, „câinii” mei, că războiul aduce doar sânge, praf și pulbere! Se pierde prea mult timp când nu mai e timp deloc… Și Dinamo moare…

Scriam într-un editorial din FANATIK, pe 30 septembrie 2019, chiar în titlu: „Mușcat de «câini» incontestabili când am vrut doar binele «haitei» dinamoviste”. Mă refeream la câțiva din PCH și apoi din DDB. Încheind logic acest titlu cu propria-mi caracterizare a trăirii: „Am vocație de martir!”…

Eeee, trecând peste mușcăturile „câinilor” incontestabili de acum, cu mușcăturile nevinovate ale câinilor din ogradă sunt obișnuit, chiar antrenat, încă din copilăria din Târgoviște. Unde tatăl meu avea mereu câte patru, cinci maidanezi de… rasă pură! …Față de cei 60, și vreo 200 de cai!, din conacul părintesc negustoresc din Bârlad.

Alte vremuri, rupte parcă din paginile lui Ionel Teodoreanu cu raiul de „La Medeleni” și, mai ales, din încântătorul roman „Tudor Ceaur Alcaz”, de care prea puțini dascăli de Limba și LITERATURA Română mai știu azi…

Editorial unionist Cornel Dinu. Oameni buni… „Câinii” mei… Se pierde prea mult timp când nu mai e timp deloc… Faceți pace că războiul aduce doar sânge, praf și pulbere! …Și Dinamo moare!

„Norocos” de mic, în special vara, puii „nestematelor” ham-ham din curte mă agățau de câte-un deget. Ținând la și crezând în moștenitorii neamului, mătușile mă purtau de mână și 30 de zile, „jour par jour”, la capătul orașului, la antirabicele înfiorătoare în burtica-mi ce n-avea cum să-mi simtă încă anestezia licorii de împărtășanie.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Eram tot numai înțepături, pe fond sângeriu de tinctură de iod. Culoare ce m-a atras cu adevărat peste vreo 20 de ani, în „eprubetele” cu cel mai bun vin negru („roșu” îi spun amatorii, am fost profesionist și la așa ceva…) din România, consumate numai cu oameni cu har, în crama din Remus 15 a lui nea Mitică Creangă. Mare oenolog, suflet ales, frate mai mare de spirit nu numai în împărtășania zeilor… odihnește-l, Doamne!

Mai readuc în „cetania” din editorialul de anul trecut doar două din învățăturile consemnate de la mătușile mele: „Cornele, să n-ai încreder în oameni!” și „Ești prea bun pentru lumea asta, crezi în oameni cu naivitatea neamului nostru și vei suferi…”.

Se refereau la gena comportamentală vlaho-moldavă, îngăduitoare, conciliantă, ades periculos de naivă a tatălui și nu la acela al maică-mii, nobila sârboaică Lila Radulovici. La ea nu! Dar la mine nu vedeți cât de des apare… „u picku materinu!”. Nu retractez nimic!

Chiar sunt prea blând la ce se-ntâmplă și acum la noi, atâta timp cât sabia dreptății și a adevărului e pitită vremelnic în tot felul de cotloane pentru a minții și a înșela, chiar a vinde țara din ce în ce de mai mulți.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Editorial unionist Cornel Dinu. Războiul dintre păstorul german Nero și ciobănescul carpatin Urs care m-a adus la un pas de moarte!

Câinii, cam singurele viețuitoare care respectă propovăduirea cerească „Iubește-ți aproapele!”, tot își mai sar între ei la beregată. Mi-aduc aminte că într-un an de pe la începutul mileniului, cred că 2001 (mai eram lăsat să antrenez!), pe la 10 seară, contrar obiceiului, am ieșit în curte…

Păstorul german Nero era într-o despărțitură, iar ciobănescul carpatin Urs într-alta. Crescuse și mârâia de ceva timp la imperialul Nero, și din gelozia că-l plimbam mai mult și că dormea cu „tăticul” său omenesc.

Mâinile mele, obișnuite mai mult cu mesele de citit și scris, dar și de închinare întru sănătate, cu păharul, și din neatenție, le-am deschis portițele… Doamne, ce încăierare a-nceput între „puii lui tata”! Silvioara mea a aruncat cu apă! Nimic! După vreo 10-15 minute de luptă, cu mâinile trăgând de zgărzile prinse în colții lor, am reușit să-i despart, împingându-l pe carpatinul Urs în curticica lui.

Eram lac de apă, cu pantalonii sfâșiați și mâinile șiroaie de sânge. M-am spălat și m-am bandajat cât am putut și am zăcut o oră în pat. Inima o luase din loc! Cred că atunci am trecut peste un infarct minor…

A doua zi, după ce Adi Mihalcea și-a spart buza într-un meci de campionat cu Sportul Studențesc, câștigat în „Regie” cu 1-0, l-am dus la „Urgență” să-l coase. Văzându-mi mâinile, esteticienii profesorului Lascăr m-au convins să-i las să le sutureze. Și era cât pe-aci să dau colțul!

Le spusesem că nu tolerez xilina, ca la Frankfurt în 1979, când mă ciocnisem și căzusem rău peste Bernd Hölzenbein… Și tocmai cu xilină m-au anesteziat! Noroc cu o doctoriță de la Reanimare care mi-a făcut repede hemisuccinat de calciu și am scăpat!

Editorial unionist Cornel Dinu. Dinamo moare, e înfiorător de aproape de a ieși din istoria primei divizii după 72 de ani, majoritatea de glorie, și voi mai stați la discuții teoretice?!

 Mi-au venit acestea în minte, cu limitele de rigoare acum, când constat că pacea propusă demult și de mine facțiunilor de suporteri despărțiți cu mult înainte ca eu să cred în proiectul „socios”, nu se poate realiza.

Mintea și educația mea moral creștină intuiește abia acum că separarea dintre PCH, Peluza Sud și alți discordanți motivați doar de chilipir din alte locații ale tribunelor are și unele accente la vederea mușcăturilor gen „Dați-vă la o parte ca să conducem noi!”…

Altfel nu s-ar explica ce mi-a spart timpanele de curând: „Ne așezăm la masa discuțiilor, dar numai pentru a stabili că proiectul nostru e mai bun!”. Și mă-ntreb: Dinamo moare, e înfiorător de aproape de a ieși din istoria primei divizii după 72 de ani, majoritatea de glorie, și voi mai stați la discuții teoretice?!

Suntem cu toții aproape de reanimare, după infuzia nicidecum de capital, ci de otravă a neavenitului „nevoiță” de la Rin și a slugilor sale. Iar cei care au gândit la început (clar ca lumina zilei, știu ce spun!) proiectul „socios”, dar, spre deosebire de ceilalți, n-au putut decât să-l schițeze teoretic își țin coada pe sus!

Editorial unionist Cornel Dinu. Oameni buni… „Câinii” mei… SE PIERDE NEPERMIS DE MULT TIMP! Când nu mai e timp deloc…

Am ajuns noi, zăvozi uniți de curte domnească creștină, atât amar de ani cât a domnit legea tradiției, să lăsăm impresia, din ce iese la lumină, că dihonia ar porni de la tentația „cașcavalului”. Lăsați cei doar câțiva din DDB și ADPD deșertăciunile fratricide deoparte măcar acum, în al 13-lea ceas. Ce frumoasă era „Nuova Guardia” când erați cu toții doar „câini” frați în aceeași peluză, nu prin tot felul de comiții, comitete, boarduri și borduri!

Chiar și atunci când Mihnea și Elias, cu Moflea, Tararache & comp. au speriat Belgia când au aterizat la Bruges… Dându-mi apă la moară să-i spun prietenului Michel Sablon, supervizor UEFA, îngrijorat de ce anunța poliția belgiană, că la cum ne-a vândut Occidentul și ne-a transformat în colonie încă de pe atunci, merită și el o liturghie din „Ștefan cel Mare” și Oborul creștin ortodox…

De neuitat este ce ați făcut bine împreună, de reașezat mai bine este ce trebuie făcut tot împreună în viitor PENTRU DINAMO. Nu pentru Dinu, Mihnea, Elias, Răzvan, Moflea, Tararache, Thomas, Bogdan, Ingi… PENTRU DINAMO! Cât mai avem DINAMO…

Pentru a nu mai fi „Dinamoul” aducător de plus-valoare fraudulos vinovată atâția ani, nu numai în buzunarele hulpave ale lui „nevoiță”. Știu bine ce ieșea din fițuicile decontărilor șui Romică casierul și buzunarele lui Cristi, Nicu și Vasile, Dumnezeu să-l odihnească!… a fost om bun… era pentru echipa din tribune respirația celei din teren…

M-am aprins și eu în vorbe, cum mi-e felul, dar numai ca răspuns la jignirile câtorva… Aprigi ca și mine pentru binele lui Dinamo. Sunt trecute, să le uităm! Să lepădăm zalele războinice ale trufiei și intoleranței! Goi venim pe lume, goi o părăsim…

Acum, treceți toți peste toate cât mai repede pentru că răstignirea Dumnezeului nostru pe pământ, DINAMO, e din ce în ce aproape.

În istoria lumii n-a existat război peste care să nu se așeze Pacea. E timpul ei și între „câinii roșii” adevărați din tribune. Că în teren, nevolnicii care au decis soarta echipei au adus practicanți ai „fotbalului de vestiar”, deghizați în „câinii roșii” de glorie apusă, ce nici hingherii nu-i mai iau…

Generalul De Gaulle spunea: „Grandoarea unui popor este dată de el însuși”. Ei bine, parafrazând, „Grandoarea unei echipe este dată de ea însăși și de suporterii ei”. Uniți, cum sunt în lumea occidentală, de care ne putem apropia luând acest model al binelui și nu atâtea rele care ni s-au injectat. Nu degeaba se spune că „Balcania este sânge, miere și fum!”…

Editorial unionist Cornel Dinu. Tactică impusă de vorba populară „Asta avem, asta iubim!”

În noaptea jocului de la Ovidiu, o mână de suporteri ai „câinilor roșii” au aprins focul sacru în fața hotelului unde era echipa. Ca un recurs în anulare al condamnării aproape pronunțate de după continuarea pandemiei de distrugere ades cu premeditare a administrației cazată și ea tare ciudat, la hotelul Rin…

Și-ncepu meciul… La 4-3-3-ul obișnuit al Viitorului, cu portarul Tordai și fundașul dreapta Dussaut noutăți, „Dinamoul” de Rin, specie pe cale de dispariție, a răspuns cu un 4-4-2 oarecum inspirat.

Numai că după vreun sfert de oră concepția de echipă construită cu realism, omogenitate și respectând principiile jocului modern a Viitorului a început să facă diferența. Prin posesie și coordonare a mișcărilor pe teren, cu siguranța execuțiilor tehnice a mult mai multor jucători cu școala fotbalistică la zi. Și nu cam la „fără frecvență” ca periculos de mulți de la Dinamoul de Rin, specie pe cale de dispariție.

A fost de ajuns expectativa de la un corner a ciudaților defensivi Mihai Popescu și Ricardo Grigore pentru ca Virgil Ghiță să facă nestingherit 1-0. Reluând cu capul de lângă martorii cu doar pontaj de apărători ai lui Adi Mihalcea. Care, oricum, a pus în teren mai aproape de un adevăr forțat de vorba populară „Asta avem, asta iubim!”, epigonii „câinilor roșii” adevărați de altădată…

Care puteau egala dacă Deian Sorescu lovea mingea în minutul 29 și nu doar o alinta ștergând-o… jenat cam de 11 m de Cosmin Matei venit la disperare din spate, dar cine-i „albitru” să le vadă pe toate? El n-are, săracu’, televizor să-i dea cu VAR pe greșeli…

N-au fost multe faze de poartă, deși dominarea gazdelor a fost de necontestat. Atâta timp cât Ricardo Grigore și Alexandru Răuță sunt așezați ca posibili creatori la mijlocul terenului, acolo unde se scrie cel mai mult soarta meciurilor, slabe speranțe pentru condamnatul la canalul plângerii săpat de atâția alții până la el, Adrian Mihalcea.

La fel ca izolarea lui Diego Fabbrini în banda stângă în prima parte a jocului și un cuplu de atacanți cam supărați pe tehnică și mișcare, Robert Moldoveanu și Mattia Montini. Iar șuturile și pivotările în careu ale revitalizatului Gabi Iancu (specialitatea lui Gică Hagi!) au fost mult mai amenințătoare decât singurul „trasor”, tare, dar peste al încă nedefinitului „Ricci” Grigore.

Editorial unionist Cornel Dinu. Cine ar trebui blocat împreună cu „nevoiță” în ușa rotativă de la Rin

Hagi a schimbat trei jucători la pauză, are de unde, meritul lui. Pe când Dinamoul de Rin, specie pe cale de dispariție, la ce are (și) pe banca rezervelor, e mai mult cu buza umflată a pieire. În a doua repriză, liniile blocului încă nefuncțional al lui Mihalcea au avansat, dând sporadice impresii de presing și marcaj prin presionare, obligând la o oarecare prudență pe Viitorul.

Etalând în continuare siguranța posesiei, plimbând mingea când, cum și pe unde au vrut, „copii” lui Hagi au revenit pe final în careul lui Cătălin Straton. După bara din deviere a lui Fabbrini, care a avut câteva acțiuni spre aducere aminte că a pontat în „squadra azzurra”, părintele deznădejdii, Popa Daniel, a luftat, cum altfel?, la 10 metri de poartă și, în ultimele trei minute Straton și-a salvat miraculos echipa de la o nouă veritabilă umilință.

Gică Hagi a schimbat spre final încă doi fotbaliști. Că, repet, are de unde. Dinamoul de Rin, specie pe cale de dispariție, i-a aruncat în teren, în lupta de supraviețuire, pe Sin și pe Șerban, consfințind că toți aceia care au adus practicanții de fotbal din septenalul păgubos de nevoiță continuă, ar trebui blocați împreună cu „nevoiță” însuși în ușa rotativă de la intrarea în hotelul Rin, ca într-o scenă cu împușcături din celebra peliculă a lui Coppola, Nașul 2.

Ca bun creștin, ar trebui să spun Doamne ferește! Dar pedepsește-i, Sfinte Creator, după această ultimă ghilotinare tocmai de ziua pieirii marelui Ștefan cel Mare, nume cu rezonanțe de glorie trecută a Dinamoului de Rin, specie pe cale de dispariție…