Sport

Exclusiv. Lista secretă de transferuri a lui Gigi Becali la FCSB: șase jucători, de la CFR Cluj și Sepsi OSK!

Gigi Becali pregătește o campanie importantă de transferuri pentru vară în cazul în care FCSB ia titlul. FANATIK a aflat numele jucătorilor aflați pe listă.
17.05.2023 | 11:35
Exclusiv Lista secreta de transferuri a lui Gigi Becali la FCSB sase jucatori de la CFR Cluj si Sepsi OSK
Gigi Becali pare să fi renunțat la ideea de a vinde FCSB și pregătește o campanie importantă de transferuri pentru vară, iar FANATIK a aflat numele jucătorilor aflați pe listă. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

În ediția de marți, 16 mai, a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Gigi Becali, finanțatorul ”roș-albaștrilor”, a dezvăluit faptul că va aduce mai mulți jucători pentru sezonul viitor dacă echipa sa va câștiga titlul.

Ce transferuri tari pregătește Gigi Becali la FCSB

Becali a evitat să ofere vreun nume de jucător care ar putea ajunge din vară la FCSB. FANATIK a aflat că pe lista de transferuri a patronului de la FCSB se află șase fotbaliști din SuperLiga: trei de la CFR Cluj și trei de la Sepsi OSK! Becali și-a delegat deja oamenii să ia legătura cu cluburile respective și cu reprezentanții jucătorilor.

ADVERTISEMENT

„Dacă iau campionatul o să fac niște transferuri mari. Pe posturi acolo, nu o să dau acum nume. Dacă iau campionatul o să fac patru transferuri, cinci poate. Mă interesează fundași centrali și un singur atacant. Și eventual un mijlocaș mai creativ și mai agresiv. O să vedem atunci, mai întâi să luăm campionatul”, declara patronul ”roș-albaștrilor”, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Gigi Becali încearcă să profite de problemele financiare cu care se confruntă campioana en-titre CFR Cluj. Și-a propus să-i aducă din Gruia pe trei dintre cei mai buni oameni din lotul lui Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali vrea să ia axul central de la CFR Cluj

Din informațiile FANATIK, primul nume de pe listă este cel al lui Rangelo Janga. Internaționalul din Curacao are 31 de ani și joacă pe postul de atacant. Este golgheterul celor de la CFR Cluj în acest sezon cu 10 reușite, iar Gigi Becali îl vrea pentru a întări linia de atac. Acolo Andrea Compagno nu are concurență. Janga are o cotă de piață de 900.000 de euro.

La FCSB ar putea ajunge și mijlocașul ghanez Nana Boateng (29 de ani), care a jucat în acest sezon 30 de partide în SuperLiga și a marcat trei goluri. Patronul FCSB nu a ascuns faptul că își dorește un mijlocaș creativ și puternic, iar africanul cotat la 2,2 milioane de euro se încadrează în acest tipar. El ar putea fi o soluție în linia de trei de la centrul terenului a ”roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

Al treilea jucător de la CFR Cluj aflat pe radarul lui Becali este internaționalul Andrei Burcă. Fundașul de 30 de ani a ratat mai multe ocazii de a pleca în străinătate, iar o venire la FCSB ar putea să-i ofere șansa de a încerca din nou să atingă grupele Champions League. Ajuns titular la echipa națională, jucătorul este cotat la 4.000.000 de euro.

În discuția avută cu Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA, latifundiarul din Pipera nu a ascuns faptul că Burcă este un jucător pe care și-l dorește. El a subliniat că principalul obiectiv de mercato al verii este aducerea a doi fundași centrali, mai ales că, măcar numeric, defensiva actuală a lui Elias Charalambous nu e una de top.

ADVERTISEMENT

Ninaj, Păun și Safranko, jucătorii de la Sepsi țintiți de Gigi Becali

FANATIK a aflat și cei trei jucători pe care Gigi Becali i-a ochit la Sepsi OSK. Aceștia joacă tot pe posturile ce trebuie acoperite la FCSB: fundaș central, mijlocaș central și atacant. Este vorba de Branislav Ninaj, Nicolae Păun și Pavol Safranko.

Slovacul Ninaj este un apărător puternic în vârstă de 29 de ani, cu o cotă de piață de 800.000 de euro. Titular indiscutabil în echipa lui Cristiano Bergodi, acesta a jucat 33 de meciuri în actualul sezon din SuperLiga. Avantajul lui Ninaj îl reprezintă faptul că el poate fi folosit și ca fundaș dreapta sau închizător.

La doar 24 de ani, Nicolae Păun este singurul fotbalist din cei șase vizați de Gigi Becali care poate fi un transfer pe termen lung. Mijlocaș la închidere cu o disponibilitate mare la efort, Păun are deja două selecții la echipa națională și este cotat în acest moment la 1,2 milioane de euro.

Ultimul, dar nu cel din urmă nume care apare pe lista celor de la FCSB, este cel al atacantului slovac Pavol Safranko (28 de ani). Revenit în vara trecută la Sepsi după un an petrecut în Africa de Sud, jucătorul a mai fost în atenția lui Becali, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, dar cele două părți nu s-au înțeles.

Safranko a marcat doar 6 goluri în 28 de partide jucate pentru Sepsi în SuperLiga, însă el are avantajul că pe lângă atacant central mai poate fi folosit și în cele două benzi. Slovacul este cotat la 800.000 de euro.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,65 este cota pentru „ambele marchează” la meciul Farul – FCSB

ADVERTISEMENT