Mihăilă, magul de pe „betoniera” lui Edi, vrăjitorul Moruțan și norocul proverbial al dinastiei Iordănescu

Scorurile nu sunt mincinoase, dar, uneori, devin expresia palpabilă a cinismului. Acum ne dă mâna să facem haz de disprețul și de sarcasmul altora (vezi cetățeanul Murat Yakin), pentru că, vorba unui rapsod îndrăgit de mulți fotbaliști, „partitura” de la Lucerna s-a scris pe portativul „ce miracol, ce minune”… Cu Mihăilă parcă renăscut din travaliul băncii de rezerve și cu Moruțan sclipitor după ce se plictisise de joaca de-a năluca, Naționala a mai salvat un mit, mai important decât punctul câștigat: Norocul dinastiei Iordănescu, de data asta îndeplinit de VAR și de o transversală…

Mihăilă, magul care a explodat „călcâiul” lui Ahile, Moruțan cu vraja paselor și cum s-a salvat norocosul Edi de „hop șvaițer”, cu „Hopp Schwiiz”

La Lucerna, bidiviii lui Edi Iordănescu s-au săturat să tot pască lucerna umilinței până prin minutul 89, când s-a petrecut minunea. Cuplul de rezerviști Moruțan & Mihăilă a trăznit taman când gazdelor le era lumea mai dragă, semn că pe Planeta Fotbal nu e destul să te fălești cu găurile din cașcaval, dacă n-ai și găuri în apărare. Asta, pentru că tot râdeau de „Naționala de Serie B”, care, până la urmă, s-a trezit din corzi în ceasul al 12-lea, prin acest inexplicabil talent românesc de a învia aproape perpetuu.

Și pentru că, dincolo de tabela de marcaj a vieții, rămân multe lucruri inexplicabile, aici putem vorbi despre noroc. Bară transversală, aproape aiuritoare a gazdelor, după o învălmășeală în careul nostru veșnic aglomerat și apoi dreptatea zeului VAR, pe care îl boscorodim de atâtea ori…

S-a vorbit de-a lungul anilor despre norocul proverbial al tatălui Puiu, încât până și runele, semnele zodiacale și horoscopiștii de la un cap la altul al țării au început să dea semne legate menirea dinastiei Iordănescu.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Indiscutabil, cu Elveția, Edi a avut șansă. Timp de mai bine de trei sferturi din joc, am trăit cu imaginea betonierei artificiale pe care a inventat-o selecționerul. La un moment dat, din „trupa pe butoaie” așezată pe două rânduri ca în jocurile cu soldăței de plumb din copilărie, prin hățișurile căreia atacanții elvețieni se jucau de-a vardiștii cu hoții de puncte, tresăriseră doar paradele lui Horațiu Moldovan și decența intervențiilor lui Screciu, aflat la debut. „Puțin, foarte puțin”, ar fi spus Dem Rădulescu, într-un film din seria „BD”.

Și totuși, parcă ar fi fost prea de tot…

Comedia n-a mai continuat în același ritm, mai ales pentru că Murat Yakin, ca orice individ orgolios care s-a trezit purtând pe umeri un nume de sultan, s-a crezut cuceritor și demn în a privi viața din „susul” ei, care dovedește, de cele mai multe ori, „josul” inevitabil.

Dincolo de impresia generală, de meci catastrofal făcut de Naționala României (cu excepția rezultatului și a zvâcnirilor din final), să nu uităm ca, la „ultima strigare”, puteam câștiga. Moruțan, faultat din spate de Steffen, era pe punctul să-i pună lui Pușcaș glonțul pe țeavă.

Dar, parcă ar fi fost prea de tot! Parcă văd titlurile stereotipe: „Remontada!”, „…pe modelul Liverpool”, iar cei mai nostalgici și-ar fi amintit de apocalipticul Dinamo – Foresta (4-5 după 4-0), din vremuri apuse. Sincer vorbind, nici n-am meritat victoria și am fi alunecat cu toții în derizoriu…

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Rămâne, însă, imaginea lui Mihăilă, care se poate lăuda că a descoperit două călcâie ale lui Ahile. Primul a fost cel al apărării elvețiene, care devenise visătoare precum Heidi, la înalte culmi de prosperitate și progres. Apoi, l-a străfulgerat chiar pe al său, după ce, în focul pasiunii a călcat strâmb, când se bucura în fața suporterilor, rămași în sfârșit fără arsenalul pirotehnic care ne-a strămutat, de atâtea ori, în „Balcanii” stadioanelor civilizate.

Decalajul valoric, depășit de un puseu de incandescență

Dincolo de rezultatul pozitiv în sine, dar și de dezamăgirea produsă de joc, iată că Naționala ne propune o cale de mijloc, tipică oricărui tip de… „tranziție”. Am scăpat de obsesia faptului că eram neînvinși, după ce întâlniserăm cele mai slabe echipe din grupă. Asistăm la un puseu de normalitate forțată, dincolo de restul decalajelor valorice.

În al doilea rând, este admirativ să privești o Românie în care nimeni nu mai este transformat în țap ispășitor. Am știut sau ne-a fost dat să facem fulger din umilință și bucurie din slalomul printre nedumeriri. Contează, nu-i așa, rezultatul și magia finalului incandescent.

Semi-victoria din meciul cu Elveția nu este o performană. Este, însă, un „hop” sau un „Hopp” trecut, nu sărit, ci suferit. Și mai e ceva. Pentru România, șansele de calificare se împart cu ea însăși. Mai pe șleau, totul ține de norocul pe care, proverbial, fiecare și-l face cu propriul său destin.