Sport

Fanii lui Dinamo, mesaj în forță pentru meciul cu CSA Steaua. Câte bilete au primit pentru marele derby

Fanii lui Dinamo așteaptă cu sufletul la gură marele derby cu CSA Steaua și au anunțat că vor face spectacol ca pe vremuri în Ghencea.
30.03.2023 | 19:25
Fanii lui Dinamo mesaj in forta pentru meciul cu CSA Steaua Cate bilete au primit pentru marele derby
Fanii lui Dinamo așteaptă cu sufletul la gură marele derby cu CSA Steaua și au anunțat că vor face spectacol ca pe vremuri în Ghencea. Sursă foto: Facebook Peluza Catalin Hildan-Dinamo
ADVERTISEMENT

Întâlnirea din etapa a 4-a a play-off-ului din Liga 2 Casa Pariurilor se va disputa luni, 17 aprilie, de la ora 18:00. Deținătorii de drepturi TV au avut bătăi de cap destul de mari cu programarea jocului, din cauza meciurilor din primul eșalon.

Dinamo va avea 5.000 de fani în Ghencea la partida cu CSA Steaua

La scurt timp după ce au aflat că vor beneficia de 5.000 de bilete la derby-ul cu marea rivală CSA Steaua, fanii lui Dinamo au sunat adunarea și au promis că vor crea o atmosferă incendiară pe noul stadion din Ghencea.

ADVERTISEMENT

”5000 în Ghencea. Nu există deplasare care să ne trezească amintiri mai plăcute decât cele de pe Ghencea. Indiferent de scor, meciurile jucate pe Ghencea începeau mereu cu cel puțin 2 săptămâni înainte de fluierul de start.

Ne imaginam deja mii de câini în corteo, luând cu asalt cartierul Militari până spre cel mai ostil teritoriu din tot Bucureștiul față de câini. Nopți petrecute la vopsit de coregrafie, măsurători, mirosuri de vopsea și alte sacrificii deveneau din ce în ce mai ușoare atunci când știam că vom fi la ei acasă, iar ei nu vor avea noroc.

ADVERTISEMENT

Când credeam că toate astea s-au oprit și că niciun meci cu ei (oricare-ar fi) nu va mai fi la fel, iată-ne din nou pregătiți. Doar că de data asta vom fi mulți, vom fi 5000 și vom merge la ei din nou în sărbătoarea care le provoacă una dintre cele mai negre amintiri”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook Peluza Catalin Hildan-Dinamo.

Un bilet la marele derby costă 15 lei

”În a doua zi de Paște, ne vom strânge toți ca într-o mare familie și vom merge din nou la ei pentru a le aduce aminte că suntem în continuare aici, doar că pe banii noștri și pe eforturile proprii.

ADVERTISEMENT

Ne vom aminti de acel Paște din 2007 când le-am provocat o suferință de nedescris, când lumea se pregătea să ia Lumina, iar noi le-o stingeam. De data asta, ei vor avea lumina aprinsă, dar a noastră va fi mai puternică pentru că a noastră vine din eforturile pe care le-am depus din suflet și nu le-a făcut vreun minister pentru noi.

Așadar, câinilor, în a doua zi de Paște va fi despre o deplasare istorică. Avem 5000 de bilete pentru meciul din Ghencea, iar acesta se va juca la ora 18:00, luni, 17 aprilie. Un bilet costă 15 lei.

ADVERTISEMENT

Nu există scuze pentru care să nu ne prezentăm într-un număr uriaș pentru ceea ce va fi, poate, cea mai frumoasă deplasare și cea mai frumoasă amintire din Liga 2, despre care sperăm să rămână amintire. CU TOȚII ÎN GHENCEA!”, se mai arată în postarea suporterilor.

”Câinii” vor umple jumătate de stadion la Dej

Până la marele derby cu CSA Steaua, pe dinamoviști îi așteaptă o deplasare lungă. ”Câinii” vor juca pe terenul Unirii Dej în etapa a 2-a din play-off-ul din Liga 2 Casa Pariurilor, dar gazdele au ținut să le facă o surpriză plăcută.

În ciuda faptului că stadionul Municipal din Dej nu poate primi decât 3.000 de spectatori, oficialii clubului au decis ca jumătate dintre acestea să meargă către galeria lui Dinamo pentru ca spectacolul să fie unul pe măsură. Și astfel meciul se va desfășura cu casa închisă.

Unirea Dej a început play-off-ul cu o înfrângere clară pe terenul Stelei, scor 0-3, în vreme ce Dinamo a remizat pe teren propriu, cu Gloria Buzău, scor 1-1. Cele două echipe sunt la egalitate, 32 de puncte, dar ”câinii roșii” au avantajul golaverajului. Duelul dintre Unirea Dej și Dinamo va avea loc duminică, 2 aprilie, de la ora 16:00.

ADVERTISEMENT
Tags: