Sport

Fiul fostului ministru al Sportului, lovit de mașină în timpul antrenamentului. A avut nevoie de operație

Ciclistul Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, a fost victima unui accident rutier în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta și a ajuns pe masa de operație.
25.02.2024 | 13:10
Fiul fostului ministru al Sportului lovit de masina in timpul antrenamentului A avut nevoie de operatie
Ciclistul Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, a fost victima unui accident rutier în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta și a ajuns pe masa de operație. Sursă foto: Facebook Eduárd Novák
ADVERTISEMENT

Eduard Novak a fost ministru al Sportului din decembrie 2020 până în 2023, sub mandatele premierilor Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, iar după ce și-a depus mandatul a avut un mesaj sumbru în momentul în care a aflat că forul va fi transformat în Agenție Națională.

Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, operat după un accident rutier

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a anunțat pe rețelele de socializare că fiul său cel mare, Edvard, a fost lovit de mașină în timpul unui antrenament pe bicicletă și a avut nevoie de o operație minoră.

ADVERTISEMENT

”Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieșiți la antrenament, a intrat o mașină. Din fericire a scăpat doar cu o mică intervenție chirurgicală. Acum câțiva ani, Edmond a pățit același lucru.

Drumurile din România sunt extrem de periculoase, șoferi nervoși, condus agresiv, grijă zero pentru partenerii de trafic. Pentru că asta suntem. Parteneri de trafic, ar trebui să împărțim șoselele cu bicicliști, motocicliști, dar nu o facem.

ADVERTISEMENT

Cum să faci performanță în condițiile în care nu numai că nu ai unde să te antrenezi, nu ai bani de echipamente. dar mai îți riști și viața, mi-e greu să înțeleg. Autoritățile sunt fericite când medalii ajung acasă, dar sportivii, iată, sunt victimele haosului de pe șoselele din țară”, a scris Eduard Novak, pe contul de Facebook.

Novak cere ca poliția să aibă campanii de informare

Fostul ministru crede că ar fi momentul ca poliția rutieră să pornească o campanie de informare și conștientizare pentru șoferi și care să diminueze accidentele rutiere în care sunt implicați bicicliștii.

ADVERTISEMENT

”Poate că e momentul în care poliția rutieră pornește o campanie de informare și conștientizare pentru șoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omenește ca cei care fac ciclism de performanță, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiți ‘donatori’”, a menționat Eduard Novak.

Imediat după ce și-a încheiat mandatul de ministru al Sportului, Eduard Novak a susținut o conferință de presă în care a făcut bilanțul celor doi ani și jumătate petrecuți în fruntea sportului românesc și în care a mărturisit că cea mai mare realizare a sa este Strategia Națională pentru Sport.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru consideră că pentru o mai bună organizare a sportului în României trebuie făcută descentralizarea, iar faptul că nu a reușit acest lucru în anii petrecuți în fruntea ministerului este cel mai mare regret al său.

ADVERTISEMENT
Tags: