Sport

Florin Călinescu, fascinat de Emma Răducanu: „Cel mai frumos mesaj spus vreodată de cineva în limba română!” Video

Florin Călinescu a vorbit despre performanța Emmei Răducanu și de mesajul în limba română transmis de câștigătoarea de la US Open pentru fanii din România.
20.10.2021 | 16:27
Florin Calinescu fascinat de Emma Raducanu Cel mai frumos mesaj spus vreodata de cineva in limba romana Video
Florin Călinescu, fascinat de Emma Răducanu: „Cel mai frumos mesaj spus vreodată de cineva în limba română!” Video. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Unul dintre cei mai iubiți oameni de televiziune din România a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre noua emisiune care a fost lansată pe 19 octombrie la Prima TV.

Călinescu a fost invitat recent la podcastul lui „Micutzu” (n.r. Cosmin Mihai Nedelcu) în care a analizat-o pe Emma Răducanu dar și pe Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Florin Călinescu, despre Emma Răducanu: „Vorbește cu „r” de mori! Nici nu cred că o să câștige o sută de turnee”

Fostul jurat de la „Românii au talent” s-a îndrăgostit pur și simplu de inocența și puritatea jucătoarei de doar 18 ani, pe care o consideră în continuare doar un copil. Emma Răducanu va participa la Transylvania Open și a transmis un mesaj special în română pentru fanii ei. Florin Călinescu poate fi urmărit vorbind despre Emma Răducanu în acest podcast la minutul 2:00:48.

„Ai ascultat mesajul ăla al lui Emma Răducanu? Băi, cel mai frumos mesaj spus vreodată de cineva în limba română! Graseiază, deci vorbește cu „r” de mori! Și e ca un copil, mă. „Pa!” la sfârșit. Cel mai frumos, cel mai sincer, cel mai fericit. E un copil”.

ADVERTISEMENT

Emma Răducanu a câștigat turneul de Grand Slam de la US Open și a devenit bogată peste noapte, însă Florin Călinescu a fost foarte deranjat de reacțiile din presă: „A luat trei milioane de dolari și o întreabă un prostovan din englejii ăia: ‘Și ce-o să faci acum cu premiul ăsta?’ Cum ce-o să fac? I l-am dat lui și tatii și lui mami! Eu am venit aici că poate câștig să-mi iau niște căști noi! Incredibil!”. 

Florin Călinescu e sceptic că Emma Răducanu va reuși să domine ani în șir tenisul mondial

Florin Călinescu consideră că Emma Răducanu nu are încrâncenarea și foamea nestăvilă a unor jucătoare sau jucători mari care și-au dorit să doboare toate recordurile: „Nici nu cred că o să câștige o sută de turnee, nici nu cred că o să facă o sută de miliarde pentru că nu e Williams care a plecat să facă, să dreagă, Kournikova. Toate astea au plecat pentru bani”.

ADVERTISEMENT

Călinescu a dat-o ca exemplu și pe Simona Halep, care tocmai s-a logodit și vine după o pauză lungă de la tenis:„Uite buburuza (n.r. Muguruza), Simona noastră, își trăiești și viețuca. Te duci acolo călău ca Djokovic sau… Federer a dat-o pe joacă. Nadal, încrâncenați din-ăștia, de-aia se și fac accidente, Murray, le pleznește ceva pentru că se gândesc: Aoleu, aoleu, aoleu dacă….”.

Prezentatorul „Florin Călinescu Show” l-a adus în discuție și pe Ilie Năstase despre care spune că a jucat tot timpul de plăcere și nu a fost niciodată încrâncenat:

ADVERTISEMENT

„Dacă aoleu ce mă?Am pierdut finala la Wimbledon. Ilie Năstase: Și dacă am pierdut-o ce mă? E un joc! Păi da dar n-ai făcut milioane! Așa și? N-am făcut milioane. Și care e treaba? M-am jucat tenis zice Ilie Năstase. Ăștia toți sunt…”, a spus Florin Călinescu la M.C.N. Podcast, moderat de comediantul Micutzu.

Florin Călinescu a declarat pentru Fanatik că vrea să reia „Procesul Etapei”: „Ne jucăm cu ideea”

Călinescu se gândește serios să reia și emisiunea „Procesul Etapei”, mai ales că a debutat și din postura de comentator sportiv pentru Prima TV: „Ne jucăm și cu ideea de a relua «Procesul etapei»! Sunt niște păreri pentru o emisiune vineri seară, înainte de etapă, eu parcă m-aș duce, totuși, luni cu «Procesul», când se termină nebunia. Vom vedea și vom lua împreună o decizie. Ați observat, pe Sport am ieșit deja la încălzire cu comentariile de la Liga 1, încercăm să aducem o altfel de abordare în spațiul media de la noi”, a spus Florin Călinescu în exclusivitate pentru FANATIK.

Florin Călinescu a avut marți seară, 19 octombrie premiera emisiunii „Florin Călinescu Show” pe Prima TV, care a avut un rating 0,9, 140.000 de telespectatori urmărind noua sa emisiune.

„Va fi un show așa cum îl știți deja, o emisiune făcută cu mânuțele astea două, un show care a scris istorie și care va mai scrie. Vreau să mai descrețesc frunțile românilor, să ajungă toți cât mai repede mai inteligenți decât politicienii care-i conduc cum îi conduc”, a mai spus Florin Călinescu pentru site-ul nostru.

  • 3.000.0000 de dolari a câștigat Emma Răducanu din tenis la 18 ani
  • 19 octombrie e data la care a avut premiera noua emisiune a lui Călinescu de pe Prima TV
  • 2003 e anul în care Florin Călinescu a realizat „Procesul etapei” la PRO TV
ADVERTISEMENT