Rapid are încă transferurile blocate, dar „mercato” este deschis pentru echipa lui Adrian Mutu. Din informațiile FANATIK, cel mai recent nume cu care se negociază este Gabriel De Moura, fostul jucător al retrogradatei Dinamo.
În timp ce foștii săi colegi de la Dinamo erau la vizita medicală în vederea noului sezon, fundașul dreapta Gabriel de Moura își vede de propriul drum. Brazilianului cu cetățenie portugheză i-a expirat contractul cu „câinii”, dar are mari șanse să continue în SuperLiga.
Deși s-a exprimat la reluarea pregătirilor pentru a continua la Dinamo și în liga secundă, Moura a decis că mai bine pentru el este să plece în altă parte. Iar astrele pot fi darnice cu brazilianul. Este în discuții avansate cu Rapid, unde este dorit de Adrian Mutu!
Deși este un jucător în vârstă, el împlinind 34 de ani pe 18 iunie, Moura are multă experiență la nivelul primei noastre divizii. Acesta este principalul atu pentru care Rapid l-a pus pe lista de achiziții, chiar dacă, surprinzător, Moura a retrogradat cu ambele echipe la care a jucat sezonul trecut: Gaz Metan Mediaș și Dinamo!
Oricum, ca și în campionatul precedent, Rapid continuă pe ideea unei defensive experimentate, cu jucători mult peste 30 de ani. Dacă Moura semnează cu giuleștenii, linia de 4 din fața lui Horațiu Moldovan ar putea arăta astfel: Moura (34), Săpunaru (38), Grigore (35), Morais (35). Adică, 144 de ani!
Există și variantele tinere pentru Adi Mutu, de la Claudiu Belu și Onea la nou-sosiții Paul Iacob și Florin Ștefan. Dar, probabil, Mutu vrea experiență în acea zonă a terenului care asigură poarta și de unde pornește construcția.
Pentru Moura, dacă semnează cu Rapid, ar fi a patra formație din fotbalul românesc. Adus de Sepsi pentru prima oară, în vara lui 2018, Moura a plecat pentru jumătate de sezon la Dinamo, apoi a ajuns la Mediaș. De acolo a evadat la începutul acestui an, când deja lacătul era aproape pus la Gaz Metan. A jucat în primăvară la Dinamo, cu care a retrogradat, premieră istorică!
Problema majoră a Rapidului în acest moment este legată însă de interdicția la transferuri până nu achită 600.000 de euro lui Julio Cesar.
Victor Angelescu a dat asigurări că totul se va rezolva, chiar dacă Rapid a pierdut procesele la FIFA și la TAS cu jucătorul, dar și cel de la Tribunalul București cu FRF. Poate face recurs la Tribunal, dar până atunci va cere suspendarea deciziei pentru a-și putea legitima jucătorii.
Rapid i-a transferat în această pauză competițională pe Iacob de la Chindia, pe Andrei Ciobanu de la Farul, plus Costache și Florin Ștefan de la CFR Cluj. Mutu mai așteaptă un vârf de atac.