Generația vișinie: Școala unde toată lumea cântă dimineața imnul Rapidului

Pentru a vedea ce înseamnă cu adevărat spiritul Rapidului, FANATIK a fost în vizită la Școala Primară și Gimnazială Nr. 162, pe Strada Copșa Mică Nr. 1, situată în inima cartierului Giulești, în apropiere de Piața Giulești.

Ion Motroc, Rică Răducanu și Alex Ioniță II au fost elevii Școlii 162

Povestea școlii rapidiste a ajuns și la urechile conducerii Rapidului, mai ales că pe porțile ei au intrat jucători importanți din istoria „alb-vișinie”, precum Rică Răducanu și Ion Motroc, care au reușit să aducă primul titlu în Giulești, în 1967. Mai recent, Alexandru Ioniță II a învățat și el în această școală, alături de fratele său, Paul Ioniță, campion național la haltere și sportiv la, evident, CS Rapid.

Nu sunt, însă, singurii sportivi de performanță care au călcat pragul acestei școli. Acolo a învățat și Ionuț Zainea, fost jucător în Liga 1 la Pandurii Târgu-Jiu și, nu în ultimul rând, Radu Marisa, care a fost titulară în echipa României la Campionatul European de volei.

Școala 162 are o tradiție lungă, la fel ca Rapidul

Școala 162 e cu 4 ani mai „bătrână” decât Rapidul. Instituția a fost vizitată până și de președintele Klaus Iohannis, care a fost prezent pe 15 septembrie la deschiderea anului școlar, alături de ministrul Educației, Ligia Deca.

Digi24.ro

Explozie la Strasbourg, într-un tren în care se aflau europarlamentari

Între cei aproximativ 400 de elevi ai școlii, nu există aproape niciun dinamovist sau stelist! Copiii merg la meciuri Rapidului, vin la școală îmbrăcați preponderent în „alb-vișiniu”, iar mulți dintre ei chiar joacă la juniorii Rapidului, la fotbal sau la handbal. Ceea ce se întâmplă la Școala Primară și Gimnazială 162 descrie cel mai bine rapidismul și spiritul din Giulești așa cum spune și imnul echipei: „Suntem peste tot acasă” pentru că „Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid”.

„De când au venit prima oară pe Giulești, s-au îndrăgostit de-o echipă ca-n povești”

E o zi frumoasă de toamnă și soarele e sus pe cerul lipsit de nori. Ajungem pe Strada Copșa Mică, la numărul 1 și ne lăsăm ghidați de sunetul tobelor, care băteau din ce în ce mai tare cu cât ne apropiam mai mult.

Domnul director Stoican Dorin ne întâmpină la intrare, în timp ce vecinii au ieșit la poartă, destul de deranjați de atmosfera de stadion care venea din curtea școlii. Directorul îi asigură că nu va dura foarte mult: „Ce-ați pățit, vecina? Sunteți supărată? Trece repede…”. E 10:30, e pauza mare și toți copiii sunt afară.

Fetele, băieții, din clasa întâi, clasa a patra sau mai mari, sunt îmbrăcați în tricourile Rapidului, au eșarfe și steaguri. Încep să cânte și ni se face instant pielea de găină. De menționat că „micii rapidiști” nu au fost anunțati de vizita noastră. Pentru ei e doar o altă în zi în care își strigă liberi dragostea pentru Rapid.

Digisport.ro

S-a aflat! Boala din cauza căreia Ion Țiriac a fost internat în spital: ”Foarte grea, urâtă”

Stația de amplificare a școlii umple văzduhul cu imnul Rapidului și toți copii încep să cânte, să sară și să se bucure de parcă ar fi pe stadion: „Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid”.

Atmosferă ca în Giulești și viitorul toboșar al galeriei Rapidului

Nu mai știm dacă ne aflăm la o școală sau suntem pe stadion, dar așa e în Giulești. Stăm de vorbă cu unul dintre copii. Cristi are 13 ani și bate toba la fel de bine ca toboșarii din Peluza Nord: „Pentru Rapid e totul. Nu m-a învățat nimeni. Am «furat» de la alții din galerie. Când m-a dus tata prima oară pe stadion nu știam de unde se aud tobele. Apoi am fost încă o dată și încă o dată și am învățat toate ritmurile.

Merg la toate meciurile Rapidului. Când mă duc pe stadion mă simt de parcă suntem o familie. Vin și colegii de la școală pe Giulești. Batem la tobe doar o dată sau de două ori pe săptămână. Vecinii sunt cam supărați și mergem pe partea cealaltă, spre Calea Giulești”.

Ca orice copil, Cristi are un vis: „Vreau să fiu toboșar în galeria Rapidului!”. Și are toate șansele să o facă. Se vede cu ochiul liber că are ritmul în sânge și talentul său e nativ: „Doar la tobe știu să cânt. Una dintre tobe e a mea și am dat aproape o mie de lei pe ea. Cealaltă ne-a cumpărat-o domnu’ director”.

Și fetele sunt pătimașe „pe Rapid”. Toți îl așteaptă pe „Săpunaruuuuuuu!” la școala lor

În continuare am stat de vorbă cu Bogdan, un puști care flutura mândru steagul Rapidului: „Săpunaru e jucătorul meu preferat. Rapidul este a doua noastră casă”. La întrebarea ce jucător le-ar plăcea să le viziteze școala, răspunsul a venit instant și la unison: „Săpunaruuuuuuu!”, a strigat corul de copii. S-a mai menționat și numele lui Rrahmani, Horațiu Moldovan și, nu în ultimul rând, Alex Ioniță II. Faptul că acești copii sunt crescuți în spiritul Rapidului devine din ce în ce mai evident: „Eu fac box la Rapid”. „Eu fac fotbal la grupa de 2010. Îmi doresc să joc pentru Rapid”, „Și eu!”, „Și eu!”, „Și eu!”…

Și fetele sunt la fel de pătimașe. Am stat de vorbă cu Renata, handbalistă la CS Rapid: „Am 12 ani și vreau să fac handbal de performanță. Ne place și nouă fotbalul și chiar mergem la meciuri. Îmi place Săpunaru”. Primim lămuriri suplimentare: „Prima iubire a fetelor este Rapidul”. Clopoțelul sună. Pauza mare s-a terminat și copiii se îndreaptă spre clase, puțin dezamăgiți că timpul a trecut așa repede. Suntem invitați în biroul domnului director, alături de inspectorul școlar Laurențiu Oprea.

Directorul școlii, Stoican Dorin, explică fenomenul: „Istoria școlii practic se confundă cu cea a Rapidului”

Domnul director Stoican Dorin ne face să înțelegem ce se întâmplă la cea mai rapidistă școală din România: „Istoria școlii practic se confundă cu cea a Rapidului. A fost înființată imediat după Primul Război Mondial, în 1919. Elevii din toate timpurile au fost rapidiști. Vă spun asta sută la sută. Am ajuns aici în 1997. În ultimii 30 de ani au fost aici unul, maxim doi steliști sau dinamoviști.

Chiar a venit o inițiativă din partea galeriei pentru cei care iau premiile 1, 2 și 3 să primească un abonament la meciurile Rapidului și un tricou. Ne-ar plăcea la finalul anului școlar să vină jucătorii aici la școală. Avem și un parteneriat cu CS Rapid, iar copiii școlii fac gratis sport de performanță”.

Poveste fabuloasă cu Rică Răducanu: „A descoperit o idilă și între director și profesoara de rusă. A urmat un mic șantaj”

Ajungem și la Rică Răducanu: „Doi dintre jucătorii care au câștigat primul titlu din istoria Rapidului în 1967 au învățat aici: Ion Motroc și Rică Răducanu. Nea Rică mai vine pe aici și ne-a spus câteva povești interesante.

Descoperise o idilă între directorul de atunci și profesoara de limba rusă. I-a surprins și a fost… așa… un mic șantaj. Ne-a povestit că tatăl său a venit cu niște găini la școală, aduse pe motocicletă cu ataș și așa a trecut clasa. Avea probleme mari la matematică și la rusă”.

Discuția a ajuns inevitabil și la Alex Ioniță: „El a fost feblețea mea și am rămas foarte apropiați. Are niște părinți extraordinari. Mergeau cu noi peste tot la competiții. În 2009, ne-am calificat în finala pe țară la Olimpiada Sportului Școlar și am fost și la Jocurile Olimpice ale Copiilor, la Atena. A dat un gol cum nu am mai văzut în viața mea: bară transversală, bară laterală, din nou bară laterală și apoi a intrat mingea în poartă!”.

Când a realizat că Alex Ioniță poate ajunge fotbalist: „Avea calități extraordinare”

Alex Ioniță este copilul de suflet al directorului și profesorului de sport: „Un băiat foarte cuminte. Poate că această calitate a lui s-a transformat puțin într-un defect. Nu are răutatea aia… de fotbalist… în el. Avea calități extraordinare, cum rar vezi la un copil și m-am convins că va ajunge departe încă din 2009, la finala pe țară de la Zalău, unde a avut niște execuții absolut fenomenale.

Îmi aduc aminte că tatăl său a vândut o basculantă… da, da, o basculantă… ca să investească în cariera sa și i-a luat prima pereche de ghete. Avea execuții incredibile și simțul porții foarte dezvoltat. Din toate pozițiile dădea gol sau pase filtrante brici.

Au crezut foarte mult în el și l-au susținut. Niște părinți ideali, o familie modestă, cu foarte mult bun simț. Țin legătura și acum cu mama lui. De când l-am văzut prima oară, în clasa a cincea, mi-am dat seama că o să ajungă fotbalist. Am zis că nu e adevărat așa ceva”.

Laurențiu Oprea, fost junior și căpitan al Rapidului înainte să devină inspector școlar

Trecem la domnul inspector Laureunțiu Oprea, care a fost junior și căpitan la Rapid și elev al școlii 162: „În anii ’70, toți copiii din cartier își doreau să joace la Rapid. Primul meu antrenor a fost Ilie Greavu, dar am avut foarte mulți antrenori valoroși: Teo Codreanu, Ion Pop, Nichi Dumitriu – «Fachirul din Giulești». Când eram anticamera primei echipe, i-am avut pe marii Viorel Kraus și Valentin Stănescu. I-am avut colegi pe Ion Manu, Vili Goanță, Ion Ion, Sameș la un moment dat”.

În cele din urmă a renunțat, însă, la fotbal și a luat calea învățământului: „Din păcate, vremurile au fost în așa fel încât la un moment dat nu toți cei care și-au dorit să facă sport de performanță au reușit. Foarte multe personalități sportive, și nu numai, au ieșit de pe băncile acestei școli reprezentative pentru Giulești”.

Veștile despre mișcarea rapidistă de la Școala 162 s-au propagat… rapid: „Toți profesorii din București știu ce se întâmplă aici și chiar și la inspectorat se vorbește de asta. Este un fenomen. Nu știu dacă în alte școli sunt așa grupați ca aici. Înainte de meciuri se pune mereu imnul Rapidului și toți copiii cântă, cei care țin cu alte echipe, puțini, sunt un pic timorați”.

Alex Ioniță: „Am amintiri frumoase de la Școala 162. E incredibil ce se întâmplă acolo”

Alex Ioniță II a fost extrem de încântat să povestească și el despre primii pași pe care i-a făcut în fotbal, la Școala 162: „E incredibil ce se întâmplă acolo. Am amintiri frumoase de la Școala 162. Eram mai mulți, vreo patru de la Rapid în aceeași clasă și îi băteam pe toți. Nu a ajuns, însă, niciunul fotbalist. Am câștigat pe Sectorul 1, pe București și apoi pe țară. Am terminat, cred, parcă pe locul 5.

Ne înscriam la toate competițiile și a fost cea mai frumoasă perioadă a mea dintre toate. Tot ce se întâmpla acolo te făcea să îți placă și școala în același timp, pe lângă turneele la care am participat. Am mers la Atena, la Jocurile Olimpice ale Copiiilor și meritam să ne calificăm, dar au schimbat regulamentul, ne-au cam păcălit. Trebuia să jucăm în sferturi sau în semifinale”.

Se gândește să își dea copilul tot la Școala 162: „Am fost de curând cu el acolo”

Alex nu a uitat niciodată de unde a plecat și chiar a fost de curând la Școala 162, iar numele de Ioniță ar putea avea continuitate: „Domnul director ne făcuse echipamente vișinii. Era foarte frumos. Am fost la școală chiar de curând, împreună și cu fiul meu. Clar iau în calcul să îl dau și pe el acolo, dar mai sunt cinci ani. Știu cum am fost tratat acolo și cum e școala. E una dintre primele opțiuni”.

Mijlocașul Rapidului a vorbit despre materiile care îl puneau cel mai mult în dificultate și năzbâtiile pe care le făcea la școală: „Nu am fost niciodată de nota 10 la școală, dar de un 6-7 nu se punea problema. La chimie și la fizică aveam cele mai mari probleme. La chimie mai ales nu înțelegeam nimic. Odată am copiat la biologie și ne punea în șir ca să ieșim din clasă.

Eu îmi băgasem copiuța într-un buzunar la genunchi și îi zic colegului meu de bancă: «Ia uite ce am eu aici!». Și doamna profesoară era în spatele meu și n-am văzut-o. Mi-a scos copiuța și mi-a pus 1. Cred că eram în clasa a VI-a. Cu el ajungeam mereu la cancelarie, la domn’ director. Ne dădea una după ceafă, dar așa în glumă, știa că nu suntem răi”.

Jucătorii Rapidului sunt impresionați: „Probabil vom merge la ei să le facem o surpriză”

Ioniță a dezvăluit pentru FANATIK că fotbaliștii Rapidului ar putea să le facă o vizită copiiilor: „Toți jucătorii de la Rapid am fost impresionați de ce se întâmplă la Școala 162. Chiar vorbeam cu Săpunaru și i-am trimis video. Și, cel mai probabil vom merge la ei să le facem o surpriză. Cei care cunosc Giuleștiul știu de copiii de acolo. Chiar am mai mers în vacanță să joc fotbal acolo în sală”.

Rică Răducanu, povești memorabile de pe băncile Școlii 162

FANATIK a stat de vorbă cu Rică Răducanu, care a retrăit acele vremuri care l-au marcat pentru tot restul vieții: „S-a făcut școală acolo, să dăm talente la Rapid. Copiii acolo sunt crescuți rapidiști, cum eram noi pe vremuri. Am copilărit acolo, la Piața Giulești, în cartier. Toată lumea e cu Rapid acolo. Mai trec și eu pe la școală… Am nostalgia cartierului și mai joc câte un tenis cu piciorul în sală”.

„Ricanu” recunoaște că stătea cam prost la capitolul învățat: „Era un director, Cenușaru, care ne-a crescut pe noi. El a făcut școala și era cu sportul. A tras de mine că începusem cu 4, cu 3. Erau note de la 1 la 5. Cel mai tare eram la sport, dar fugeam mereu de la școală. N-am fost cu socoteli, măcar să am eu bani să văd dacă mă încurc.

Aia a fost cea mai frumoasă perioadă a mea, mi-ai adus aminte acuma. Eu venisem de la țară și bine mi-a făcut că m-a dus tata acolo. Nu prea le aveam cu școala și erau niște fete în fața mea. Mă băgam pe sub bancă să copiez și nu voiau să se dea la o parte. Băgam mâna și le era frică la toți de mine. Eram șeful bătăilor în școală. Erau unii mai barosani, cu bani și îi luam pe lângă mine. Îmi dădeau câte o savarină pe săptămână”.

Ion Motroc, amintiri de la Școala 162 prin ochii fiului său, Florin: „A început să plângă”

Florin Motroc a auzit multe povești despre Școala 162 de la tatăl său, nea’ Nelu Motroc, cum îi spun apropiații: „Tata a învățat acolo și mi-a povestit multe lucruri, din păcate are 86 de ani și bătrânețea lasă urme. Are un Alzheimer pe care îl ținem în frâu. A fost acolo, la școală, acum vreo zece ani și a început să plângă.

Nu mai fusese de când terminase școala. Directorul școlii a fost coleg cu mine, a făcut IEFS-ul și îl cunosc foarte bine. Până și profesorul de sport a fost elevul tatălui meu. Am fost și eu acolo, că a jucat fata mea un meci de volei”.

„O poveste interesantă legată de renașterea Rapidului cu Mircea Lucescu, când s-au bătut la campionat vreo doi, trei ani. Îmi aduc aminte că nu era nocturnă pe Giulești și meciurile erau după-amiază pe la patru, cinci, când noi aveam ore. Se golea școala! Toată lumea mergea la meci. N-aveai ce să le faci! Eu am rămas șocat” – Stoican Dorin, directorul Școlii 162

„Pe vremea mea era altfel. Jucam la echipa de juniori a Rapidului și îmi aduc amintea cum s-a închis stadionul Giulești. Au trecut cu trenul Nicolae și Elena Ceaușescu pe lângă stadion și era prea mare gălăgie, scandări. Asta s-a întâmplat înainte de meciul de pe Ghencea dintre Rapid și Petrolul, la care am și fost prezent, când s-a bătut recordul de spectatori. A fost ceva de vis și atâta frustrare din partea rapidiștilor că i-a scos de pe stadionul lor. Echipa nu mai avea șanse de promovare” – Laurențiu Oprea, inspector școlar

„Eu eram aproape corigent și nu puteam să fiu pionier. Toată lumea întorcea capul pe stradă, eu julit pe la picioare, nasol, și mi-am dat seama că problema e că n-am cravată. Până la urmă, m-am dus la unul de-al meu și mi-a pus cravata. M-am dus spre casă și când m-au văzut pe stradă ziceau «Uite-l pe Rică, e pionier! Mamă, mamă… Bravo!». Și eu, politicos, «Săru-mâna, mulțumesc». M-a dus mintea. Toată lumea mă saluta. Până atunci îmi ziceau «Iorgu bagabontu’». Dar uite că am avut noroc și am ajuns cel mai bine de acolo. Când m-a văzut acasă, tata nu mai putea de mândru ce era: «Bravo, Ricuțu! Mânca-ti-aș sufletul, ești deștept!»” – Rică Răducanu

• 105 ani de istorie are Școala Primară și Gimnazială Nr. 162
• 3 jucători importanți ai Rapidului au călcat pragul școlii: Ion Motroc, Rică Răducanu și Alex Ioniță II