Spaniolul Xavi Pascual a demisionat oficial din funcția de selecționer, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate încă de pe 26 ianuarie. Tehnicianul în vârstă de 55 de ani își încheie după doi ani al doilea mandat pe banca României.
Președintele Constantin Din a anunțat într-o conferință de presă că imediat după ce Xavi Pascual își va rezilia înțelegerea, funcția de selecționer al naționalei de handbal masculin va fi preluată de George Buricea, actualul antrenor de la CSM Constanța.
În vârstă de 44 de ani, Buricea a precizat că nu a fost luat prin surprindere de propunerea de a veni la cârma primei reprezentative și a promis că echipa va da totul în calificările pentru Campionatul Mondial.
”Nu m-a surprins propunerea. S-a tot vorbit în ultima perioadă. Sunt un luptător și îmi plac provocările. Dintotdeauna a fost visul meu să antrenez naționala României și vreau să fac ceva pentru țara mea. Ușa naționalei este deschisă doar pentru jucătorii care vor să vină sută la sută.
Favorită România în fața Cehiei nu știu dacă este, mai ales ținând cont că returul se va juca în Cehia, iar ei au jucători cu foarte mare experiență. Dar dacă nu credeam că noi putem face chestia asta nu eram acum în fața dumneavoastră. Nu pot promite o calificare, dar pot promite că vom da totul pe teren”, a declarat Buricea.
Noul selecționer al naționalei de handbal masculin a României va avea parte de un debut de foc. ”Tricolorii” vor întâlni reprezentativa Cehiei în faza play-off europeană a Campionatului Mondial din 2025. Meciurile vor avea loc tur-retur, între 8 și 12 mai.
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a vorbit despre durata contractului lui George Buricea și a anunțat care sunt obiectivele noului antrenor al naționalei masculine.
”Propunerea este pe perioada mandatului meu. Primul obiectiv este calificarea echipei naționale la Campionatul Mondial, după care avem nevoie de reconstrucție, de liniște, să preia ceea ce a făcut domnul Xavi Pascual”, a spus Din.
“Tricolorii” au participat pentru prima dată după 28 de ani la Campionatul European de handbal masculin. România revenit acasă după faza grupelor, fără niciun punct, iar Xavi Pascual a fost aspru criticat pentru prestațiile modeste ale echipei.