George Pușcaș a reușit să marcheze în poarta Israelului unul dintre cele mai importante goluri din cariera sa, într-un moment în care a fost numit cel mai slab atacant din Serie A. Jucătorul lui Genoa a trecut prin momente foarte grele, așa cum a dezvăluit Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.
Andrei Vochin a dezvăluit cum era distrus de presă Rodion Cămătaru de celebrul scriitor Eugen Barbu, un caz comparabil cu cel al lui George Pușcaș: „I s-a făcut o mare nedreptate. La nivel de critică a fost mai rău decât ce i s-a întâmplat lui Rodion Cămătaru pentru că atunci pe vremea comuniștilor erau 2-3 ziare, o voce sau două.
Din punct de vedere al valorii fotbalistice îți dai seama că nu. George trebuie să mai aibă multe realizări în carieră ca să ajungă la valoarea lui”, a mai spus oficialul FRF la FANATIK SUPERLIGA.
Întrebat de Horia Ivanovici dacă vârful a avut vreodată gândul să renunțe la națională, Vochin a răspuns: „El a suportat cu stoicism și a vrut să arate pe teren că lucrurile nu stau așa. Eu nu sunt chiar atât de apropiat de el ca să îmi dau seama, dar eu nu am auzit să discute despre așa ceva”.
Vochin a apreciat foarte mult declarațiile lui Pușcaș după meciul cu Israel: „Mi-a plăcut foarte mult declarația de după meci. A fost calmă, echilibrată, dură, dar nu ‘v-am închis gura’ sau prostii de-astea pe care nu pot să le înțeleg niciodată. Nu trebuie să închizi gura nimănui. Trebuie să joci și să le arăți și să îi faci să își ceară scuze, așa cum se întâmplă acum”.
Vochin știe cât de dificil i-a fost lui Pușcaș în toată această perioadă: „I-a fost greu pentru că eu știu ce înseamnă George Pușcaș pentru echipele naționale ale României. El a venit în cadrul loturilor naționale de mic, de la 15 ani. El întotdeauna a fost peste generația lui. El a jucat la echipe născuți în 1992, el fiind născut în 1996, la echipa națională de tineret”.
Atacantul are 25 de meciuri numai la U21, la care se adaugă alte 9 la juniori: „Deci el a venit la naționala de tineret cu două campanii înaintea celei din Italia. Ca să vă dați seama. A jucat pentru România și a făcut-o cu conștiinciozitate, cu spirit și cu dorința pe care o vedeai pe fața lui.
El fiind plecat din țară de la o vârstă mică, de la 16 ani. N-a avut probleme la inghinali că nu joacă. Se simte român și asta pe el îl durea pentru că a fost până la urmă unul dintre protagoniștii calificării la U21 pentru 2019. A fost unul dintre protagoniștii turneului final.
Nu a fost permanent nedreptățit, pentru că atuncea în Italia a fost lăudat. Dar echilibrul ăsta trebuie să îl ai în momentul în care lauzi sau critici. Poate că a fost lăudat excesiv atunci trebuie să înțeleagă și când e criticat excesiv”.
Dacă e luni, marți și vineri, ora 10:30, e FANATIK SUPERLIGA! Podcastul e LIVE doar pe site-ul FANATIK.RO. Emisiunea se vede ÎN PREMIERĂ pe YouTube și Facebook de la 17:30.