Sport

Gică Hagi a comentat absența lui Dorinel Munteanu la Farul – Oțelul. Ce a spus despre meci: „E poate cel mai bun adversar”

Gică Hagi a vorbit despre absența lui Dorinel Munteanu de pe bancă la meciul Farul - Oțelul. Managerul tehnic al campioanei se așteaptă la un duel extrem de greu.
23.02.2024 | 18:48
Gica Hagi a comentat absenta lui Dorinel Munteanu la Farul  Otelul Ce a spus despre meci E poate cel mai bun adversar
Gică Hagi a vorbit despre absența lui Dorinel Munteanu de la meciul Farul - Oțelul. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Gică Hagi și Dorinel Munteanu nu au ocazia să se întâlnească de la nivelul băncii tehnice în Farul – Oțelul. Duelul de la Ovidiu are loc sâmbătă, 24 februarie, ora 17:00, în etapa a 27-a din SuperLiga. „Regele” se așteaptă la un duel infernal contra gălățenilor.

Gică Hagi, în alertă înainte de Farul – Oțelul: „E poate cel mai bun adversar”

Farul are nevoie de o victorie pe teren propriu contra Oțelului Galați pentru a se liniști în privința calificării în play-off. De cealaltă parte, gălățenii nu și-au luat gândul de la calificarea între cele mai bune 6 echipe ale sezonului, deși se află mai aproape de retrogradare.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi se așteaptă la un duel extrem de greu, mai ales că moldovenii au impresionat în deplasare în actuala stagiune. „E un meci foarte important, cu un adversar care iese la joc. Așteptăm să fie agresivi.

Echipa are curaj, încredere, iese la joc. Trebuie să facem un meci foarte bun, să ne impunem prin posesie și defensiv să stăm foarte bine. Obiectivul e victoria. Trebuie luat fiecare meci în parte, dintre cele care au rămas.

ADVERTISEMENT

Ne așteaptă și o etapă intermediară, totul trebuie să fie pregătit pentru acest final de campionat regulat. Oțelul a pierdut două meciuri în deplasare, e poate cel mai bun adversar. Mi se pare ceva extraordinar să pierzi doar două meciuri în deplasare!”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă.

Gică Hagi a comentat absența lui Dorinel Munteanu la Farul – Oțelul

Dorinel Munteanu nu va fi pe banca Oțelului Galați la meciul cu Farul. „Neamțul”, care s-a confruntat și cu probleme de sănătate, este suspendat după ce a fost eliminat la meciul cu Dinamo, scor 1-3.

ADVERTISEMENT

„Dorinel a făcut o muncă extraordinară acolo, ne așteaptă un meci greu. Antrenorul contează mult. Va urmări meciul de unde îl va urmări și va da indicații. Sper să facem un meci mult mai bun ca Oțelul.

Trebuie să câștigăm, pentru că victoriile aduc succes”, a mai spus Gică Hagi. Oțelul nu se va putea baza la meciul cu Farul pe Ștefan Bodișteanu, Răzvan Tănasă și Mihai Adăscăliței.

ADVERTISEMENT

„Este un meci foarte greu și foarte important pentru noi și trebuie să facem un meci mare. În fiecare meci gândul meu e să ajut echipa să câștige meciu și dacă pot și marca este și mai bine”, a spus Rivaldinho înaintea meciului cu Oțelul.

„Obiectivul nostru este să luăm cele trei puncte este practic o finală pentru noi. Îi știm i-am analizat și știm cum să îi atacăm. Nu cred ca e un dezavantaj faptul că Dorinel Munteanu este suspendat și nu va fi pe bancă”, a spus și Ronaldo Deaconu.

ADVERTISEMENT