Sport

Ianis Hagi nu e uitat la Rangers. Coechipierii i-au dedicat victoria: ”Singura modalitate de a-i ura noroc”

Ianis Hagi nu va mai juca în acest sezon din cauza unei accidentări, iar coechipierii de la Rangers au ținut să-i ridice moralul dedicându-i ultima victorie obținută în campionat.
27.01.2022 | 09:58
Ianis Hagi nu e uitat la Rangers Coechipierii iau dedicat victoria Singura modalitate de ai ura noroc
ADVERTISEMENT

Internaționalul român a fost nevoit să se opereze în urma rupturii de ligamente suferite în meciul de Cupă cu Stirling Albion și va fi nevoit să stea departe de gazon timp de cel puțin șase luni.

Imediat după aflarea verdictului, Hagi jr. a anunțat că va reveni mai puternic în sezonul viitor, arătând că este pregătit mental să treacă și peste această provocare.

ADVERTISEMENT

Coechipierii de la Rangers, dedicație specială pentru Ianis Hagi

Rangers a jucat miercuri seară primul meci după accidentarea lui Ianis Hagi, s-a impus extrem de greu, scor 1-0, pe teren propriu, cu modesta Livingston, iar coechipierii au ținut să-i dedice victoria mijlocașului român.

Canadianul Scott Arfield a marcat golul, în minutul 75, el revenind pe teren după o accidentare. Rangers este lider, cu 55 de puncte, patru puncte peste Celtic, ocupanta poziției secunde. Livingston se află locul 9, cu 23 de puncte.

ADVERTISEMENT

La finalul întâlnirii, mijlocașul zambian al lui Rangers, Fashion Sakala, care a fost desemnat cel mai bun jucător al întâlnirii, i-a dedicat succesul lui Ianis Hagi și a spus că așteaptă ca acesta să revină cât mai repede pe teren.

Trei puncte pentru moralul lui Ianis Hagi

”A fost un meci foarte greu, dar eram pregătiţi pentru el. Ne-am dorit cele trei puncte. Despre asta am vorbit şi a fost un joc special din cauza situaţiei lui Ianis Hagi. A fost o dedicaţie foarte mare pentru el. Cred că singura modalitate de a-i ura noroc şi să se facă bine curând a fost să obţinem cele trei puncte.

ADVERTISEMENT

”A fost foarte greu împotriva unei echipe care se apară jos. A fost greu să-i deschidem, dar am luptat foarte mult pentru victorie și a fost special. M-am bucurat foarte mult că Scott Arfield a marcat la revenirea după accidentare.

Dar, această echipă caută mereu următoarea provocare. Acum trebuie să ne concentrăm asupra partidei din weekend cu Ross County”, a declarat Sakala, conform publicației The Scottish Sun.

ADVERTISEMENT

Van Bronckhorst, încântat de atitudinea jucătorilor

La rândul său, antrenorul Giovanni van Bronckhorst a spus că s-a temut la un moment dat că jucătorii săi nu vor putea să deschidă lacătul defensivei adverse: ”Sunt foarte mândru pentru că a fost un joc dificil în circumstanțe foarte dificile.

Dacă vezi șansele pe care le-am creat în prima repriză și nu înscrii, știi că va fi o seară grea pentru că timpul trece. Scott Arfield a fost pe margine ceva vreme, dar putea juca câteva minute și mă bucur că a fost decisiv.

Circumstanțele au fost foarte grele, dar am continuat să luptăm pentru a câștiga jocul și asta am făcut. Sunt trei puncte mari pentru noi. A fost bine să-l avem pe Scott înapoi și să-l pot trimite în joc. La fel este și pentru Kemar Roofe și Ryan Jack”, a încheiat tehnicianul olandez.

ADVERTISEMENT