Sport

Ion Țiriac o sfătuiește pe Simona Halep să ceară despăgubiri uriașe: „200 de milioane, nu 10”

Ion Țiriac îi recomandă Simonei Halep să ceară daune de sute de milioane de euro. Reacția dură a fostului tenismen
14.03.2024 | 19:37
Ion Tiriac o sfatuieste pe Simona Halep sa ceara despagubiri uriase 200 de milioane nu 10
Ion Țiriac e convins că Simona Halep ar putea primi până la 200 de milioane de euro drept daune. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Ion Țiriac a susținut-o permanent pe Simona Halep, iar miliardarul îi cere campioanei de la Roland Garros să fie nemiloasă după ce și-a demonstrat în instanță nevinovăția.

Ion Țiriac, sfat categoric pentru Simona Halep: „Mizilic așa, zece milioane?!”

Ion Țiriac nu este deloc mulțumit de suma pe care Simona Halep o cere în procesul intentat companiei care a  pus pe piață suplimentul: „Să vedem ce se întâmplă în viitor cu procesul intentat companiei producătoare. Ce va face Halep și cine o va sfătui din punct de vedere legal… La fel, ce se întâmplă cu echipa ei, cu fabricantul produsului (n.r. de la care Simona a cerut 10 milioane de dolari)”.

ADVERTISEMENT

Țiriac e sigur că ar fi trebuit să fie de cel puțin 10 ori mai mare: „L-a dat în judecată pe fabricant în Statele Unite, nu în România sau la Cioflingeni sau în Congo. Trebuia să-l dea pentru 100-200 de milioane, nu pentru zece milioane. Mizilic așa, zece milioane?!”. 

Fostul mare tenismen a dat-o ca exemplu pe Eugenie Bouchard: „Zece milioane a luat fătuca aia canadiancă, care a căzut în vestiar la US Open. Nu mai joacă acuma, face modă. A căzut acolo, s-a lovit puțin, iar Federația Americană i-a dat zece milioane ca să nu-i dea în judecată!”.

ADVERTISEMENT

Ion Țiriac a dezvăluit sumele uriașe pe care Simona Halep le-a cheltuit cu avocații”

Țiriac susține că Simona Halep a cheltuit o avere cu avocatul Howard Jacobs„Atenție! Un bun avocat în Statele Unite costă între 1.200 și 1.500 de dolari pe oră. Adică dacă scrie o scrisoare ți-a luat o mie de dolari cel puțin. Câteva mii de ore sunt milioane bune de dolari… Zeci de milioane?!

Îți iei riscul? Poți să plătești? Halep poate să plătească! Merită? Poate merită sau nu merită. Trebuia să le ceară mai mulți bani, vai de mine și de mine!”.

ADVERTISEMENT

Ion Țiriac a mers mai departe și e gata să o ajute pe Simona Halep: „Sunt foarte puțini avocați buni, iar eu cunosc doi în Statele Unite. Unul care pe mine m-a costat când am dat ATP-ul în judecată. Milioane, milioane, milioane…

Dar sunt și avocați care spun ‘Bă fato, eu cred că tu ai dreptate. Hai să facem o afacere împreună. Împărțim ce câștigăm’. Sau poate vrei doar un dolar daune morale”, a mai spus omul de afaceri la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de pe gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a intentat proces companiei din Canada

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a făcut demersurile împotriva firmei din Canada încă de la finalul lui septembrie 2023„I-am dat în judecată. Înțeleg ce spune el, că poate nu au primit înștiințarea. I-am dat în judecată de acum o lună, dar procedurile legale durează pentru că nu există mediere sau ceva asemănător, noi nu avem ce înțelegere să facem cu ei.

Asta am descoperit noi în ceea ce luase Simona. Apoi am luat alte recipiente sigilate, comercializate tot de firma canadiană. Am găsit aceeași contaminare. De altfel, nu e vorba că noi susținem ceva, ci e clar: chiar tribunalul de la Londra, care a judecat cazul, a decis că a fost vorba de contaminare de la acest supliment.

Că tribunalul a spus că această contaminare nu explică totul, aici intrăm în altă discuție. Dar contaminarea în sine, din produsul canadian, nu mai e o ipoteză, a fost validată de tribunal”, a mai spus apărătorul din instanță al jucătoarei noastre.

Bogdan Stoica, replici dure: „Habar n-aveau de unde au luat ingredientele”

Bogdan Stoica nu s-a oprit aici și i-a desființat pe patronii firmei: „Nu au (n.r. alte fabrici). Produc în Canada, dar la fabricile altora. Da, sunt o firmă mică, nu știu cum să spun, probabil meteorică. Cum să știe ei asta (n.r. produsul era contaminat), dacă habar n-aveau de unde au luat ingredientele! Am descoperit noi că din China. John Koveos (n.r. alt proprietar al firmei) a fost audiat pe videoconferință. Și acolo a explicat ce știe. Știa foarte puține.

Ei nu doar că produc în alte fabrici, că ei nu au. Dar nici acele fabrici nu sunt cele care aduc ingredientele, ci un importator. Noi am făcut o trasabilitate. Și am descoperit că o parte a ingredientelor folosite la acest colagen au venit din China. 

Noi nu putem stabili aceste lucru. Contaminarea poate avea loc oriunde, și în procesul de fabricație. Însă pe baza unei analize de jurisprudență sportivă extinsă am văzut că multe cazuri de contaminare pe suplimente au ca origine China. În privința medicamentului Roxadustat, China e prima țară care l-a aprobat, care îl produce și îl utilizează masiv în tratamente, în special pentru problemele renale severe

 

ADVERTISEMENT