Ionela Cozmiuc, amplu interviu despre viaţa în canotaj: “Munceşti pentru a deveni campion, dar nu te gândeşti cu ce plăteşti facturile, ce pui pe masă!”. Exclusiv

Seria “Olimpicii României” vă prezintă interviuri, poveşti şi reportaje despre sportivii care ne vor reprezenta în vara acestui an la Jocurile Olimpice de la Paris. Episodul patru o are în prim plan pe Ionela Cozmiuc.

Ionela Cozmiuc, amplu interviu despre viaţa în canotaj: “Am fost selecţionată marţi şi vineri am şi plecat la Orşova”

Triplă campioană mondială şi campioană europeană la canotaj, Ionela Cozmiuc speră să îşi încheie cariera cu o medalie olimpică. Într-un interviu FANATIK, sportiva a vorbit despre începuturile ei în canotaj, despre dezamăgirea de la Rio, sacrificiile şi avantajele de a practica un sport la cel mai înalt nivel, dar şi cum e să fii căsătorită tot cu un canotor, Marius Cozmiuc:

Ionela, cum te-ai apucat de canotaj?

– Cum se apucă majoritatea canotorilor. Am fost selecţionată. Eram elevă la şcoală şi am fost selecţionată de către domnul antrenor Cristian Maliş. Eu am fost selecţionată marţi şi vineri am şi plecat la Orşova.

Adică la doar trei zile distanţă. Şi cum te-ai hotărât aşa rapid? 

– Eu sunt originară din satul Plutoniţa, din judeţul Suceava. Povestea mea a fost un pic mai complicată. Ştiam de canotaj de când eram în clasa a VI-a. Domnul Cristian Maliş a luat la ocazie o femeie de la noi, din sat. Şi ea a fost selecţionată când era mai mică, dar părinţii nu au lăsat-o să meargă. Coincidenţa face ca şi băiatul femeii respective să fie canotor acum, în lotul olimpic. Sunt nişte conexiuni.  Când a luat-o la ocazie, domnul Maliş a întrebat-o dacă sunt fete înalte în sat la noi. Şi ea a spus de mine şi de verişoara mea. Ea este născută în final de an 1994 şi eu la început de an 1995. Iar în sportul nostru este un lucru foarte important.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

“O doamnă-antrenor de la Constanţa mi-a spus că nu pot să fac niciodată canotaj”

Contează anul în care te-ai născut, nu luna…

– Da, exact. Erau două luni între noi, dar practic considerat un an. Eu eram în clasa a VI-a, aveam 12 ani, eram foarte mică. Selecţia se face la 14-15 ani. Mai iau şi de 13 ani, dar foarte rar. După aceea, tot în vara aia, chiar înainte de vacanţă, au venit şi antrenorii de la Fălticeni. Eu când i-am văzut i-am întrebat dacă sunt cei de la Orşova. Ei mi-au spus că sunt de la Fălticeni şi pot să merg să văd dacă îmi place, dacă mă acomodez. Am luat şi numărul lor de telefon şi a rămas să ne auzim.

Înţeleg…

– Când am început clasa a VII-a, au venit în selecţie antrenori de la Constanţa. O doamnă-antrenor de la Constanţa mi-a spus că nu pot să fac niciodată canotaj şi atunci m-am liniştit. Eu în vara aia am fost şi la scăldat, mi s-a udat telefonul şi am pierdut toate numerele de telefon. Nu mai aveam niciun număr, nici de la Fălticeni, nici de la Orşova. Când eram în clasa a VIII-a, a venit iar domnul Cristian Maliş în selecţie. A oprit la o altă şcoală, noi atunci am început să avem transport cu microbuzul. Şoferul ne cunoştea foarte bine şi i-a spus că ştie el două fete înalte la şcoala din Doroteia, unde eram noi. A ridicat toată clasa în picioare, m-a scos pe mine afară. Vara mea a rămas puţin în urmă la centimetri şi era şi în alt an născută. Şi am plecat imediat.

“Mai aveam colege care plângeau şi nu înţelegeam. Eu abia aşteptam să plec de acasă”

Ţi-a fost greu să pleci?

– Nu. Nu mi-a fost nici greu, nici dor de casă. Mai aveam colege care plângeau şi nu înţelegeam. Eu abia aşteptam să plec de acasă, să cunosc oameni noi, să schimb mediul.

Cum a fost să practici canotajul? Din câte ştiu, este un sport greu, la care depui mult efort…

– Da, într-adevăr. Dar noi o luăm treptat cu acest sport. Mai întâi vâsleşti, mai faci o baie. Apoi, pe lângă vâslit mai faci o alergare. Treptat, suntem introduşi în lumea performanţei, care este foarte grea, într-adevăr. Dar dacă faci acest lucru treptat, reuşeşti să faci faţă.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Tu ai plecat acasă setată să faci performanţă sau a venit pe parcurs?

– Nu ştiam foarte mult, dar îmi doream să merg cât mai departe şi am descoperit totul pe parcurs.

“Prima deplasare în străinătate a fost cu emoţii, dar în concurs am ştiut mereu să le controlez”

Care a fost primul tău concurs pe care ţi-l aminteşti?

– A fost la două luni după ce m-am apucat de canotaj. Eram cu o colegă care făcea canotaj de şase luni înaintea mea şi am câştigat dublu la juniori 3. Violeta Mihai o chema pe colega mea. A fost un sentiment foarte frumos. Iar acel concurs mi-a dat curaj.

Mai voiai să urci pe podium…

– Da, voiam mai mult. Prima deplasare în străinătate a fost cu emoţii, dar în concurs am ştiut mereu să le controlez. Primul concurs internaţional a fost Campionatul European din 2011. Eram junioară mică, singura care a prins lotul de Mondiale, cum spunem noi. Atunci am tras dublu cu Ioana Vrânceanu. Am venit pe locul doi la europene.

În 2016 ai participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice. Este ceva special pentru voi, sportivii, la acest concurs?

– Cel puţin, la ediţia din 2016 a fost ceva special pentru că nimeni nu se aştepta să calificăm acea barcă. Eu cred că acolo a fost mâna lui Dumnezeu pentru că la regata de recalificare am intrat ultimele în finală, se calificau primele două. În ultimii 250 de metri parcă toată lumea rămânea pe loc, doar noi înaintam.

“Acea ediţie de la Tokyo s-a încheiat cu un gust amar pentru mine şi pentru Geanina”

Un loc 8 în competiţia de la Rio…

– Pentru noi a fost un rezultat bun având în vedere cum ne-am calificat. Eram amândouă la tineret. Bineînţeles că ne-am fi dorit finala şi de ce nu o medalie, dar eu cred că eram destul de mici să gestionăm ce s-a întâmplat acolo.

Peste cinci ani au venit jocurile de la Tokyo. A fost mai dificil de gestionată competiţia, având în vedere că a fost o pandemie?

– Nu numai de asta. Pentru noi a fost o ediţie de Jocuri foarte dificilă pentru că am avut multe accidentări. Acea ediţie de la Tokyo s-a încheiat cu un gust amar pentru mine şi pentru Geanina (n.r. Geanina Beşleagă). Am muncit foarte mult, timpii noştri de acasă erau foarte buni. Chiar şi cei din concurs au fost foarte buni, dar nu suficient.

V-aţi fi dorit mult o medalie, dar n-a fost să fie…

– Bineînţeles.

“Cred că am dat canotajului unii dintre cei mai frumoşi ani din viaţă. Nu ne pare rău pentru că iubim acest sport şi ceea ce am făcut, am făcut cu drag”

Cum vezi Jocurile Olimpice de la Paris? Şi asta pentru că la Mondialele de la Belgrad am arătat foarte bine…

– La Mondialele de la Belgrad am tras la dublu vâsle şi am obţinut locul trei. Este prima medalie din 2018, când am ieşit campioane mondiale. La această ediţie, formula a fost schimbată. Am tras cu colega mea mai mică, cu Mari (n.r. Mariana Dumitru). S-a dovedit a fi un dublu foarte puternic. Acum, Geanina s-a reîntors şi dintre noi trei se va alege cel mai puternic dublu. Sperăm ca treaba să fie bună.

Cea mai mare dorinţă a ta este să îţi închei cariera cu o medalie olimpică?

– Da, este ceea ce îmi doresc cel mai mult şi de asta am rămas în canotaj.

După Jocurile Olimpice urmează să te retragi. A dat soţul din casă în interviul pe care l-am avut…

– Acesta ar fi planul. 30-ul (n.r. 30 de ani) bate la uşă şi ne dorim şi noi să ne mărim familia. Cred că am dat canotajului unii dintre cei mai frumoşi ani din viaţă. Nu ne pare rău pentru că iubim acest sport şi ceea ce am făcut, am făcut cu drag. Însă, trebuie să ştii când e momentul să faci şi altceva pentru tine, sufleteşte. Nu doar pentru ţară, pentru sport…

“Nu trebuie să te gândeşti cu ce plăteşti facturile, ce pui pe masă. Stai ca la hotel, nu ca la 5 stele, dar totuşi…”

Care sunt sacrificiile pe care trebuie să le facă un sportiv pentru a face canotaj de performanţă?

– Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre sacrificii. Că nu am avut aceeaşi copilărie ca ceilalţi colegi ai mei, ok. Dar dacă mă uit unde sunt eu acum şi unde sunt ceilalţi colegi, nu îmi pare rău. Şi ei sunt realizaţi, cu meserii frumoase, la casele lor. Dar eu cred că ei au fost nevoiţi să muncească mult mai mult decât am făcut-o eu. Noi, aici, suntem într-un sistem protejat, ca să spun aşa. Ştii că ai de făcut antrenament, asta este nişa pe care mergi tu. Munceşti pentru a deveni campion. Dar nu te confrunţi şi cu problemele exterioare. Toate acestea sunt rezolvate.

Înţeleg…

– Nu trebuie să te gândeşti cu ce plăteşti facturile, ce pui pe masă. Stai ca la hotel, nu ca la 5 stele, dar totuşi… Ştii că ai masa la oră fixă, antrenamentele la oră fixă, este un program foarte bine construit.

“Din toată povestea aceasta numită canotaj, Marius este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”

Cum este să fii căsătorită tot cu un canotor? Veniţi din aceeaşi lume, staţi în acelaşi loc, faceţi acelaşi lucru…

– Din toată povestea aceasta numită canotaj, Marius este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Mai bun decât medaliile. El este sprijinul meu. Suntem acolo unul pentru celălalt, indiferent de ce probleme apar. Am învăţat foarte bine să comunicăm şi să rezolvăm împreună problemele. În afara faptului că formăm o familie frumoasă, am învăţat să fim şi o echipă foarte puternică în tot ceea ce facem.

Sunt mai mari emoţiile când îl urmăreşti sau când eşti în barcă?

– Infinit mai mari. Am mari emoţii când trage Marius, dar şi mai mari emoţii când trage fratele meu (n.r. Florin Lehaci). Este un sentiment pe care nu poţi să îl controlezi.

Cum crezi că vă veţi descurca la Paris?

– O să vorbesc din perspectiva canotajului românesc, în general. La cât muncim şi câtă dăruire, seriozitate şi ambiţie văd în jurul meu, nu cred că au cum să fie urâte aceste Jocuri Olimpice. Cred că vom obţine medalii şi medalii frumoase. Avem o echipă puternică, matură şi acest lucru se va vedea la Jocuri. Ca de fiecare dată, avem nevoie şi de un dram de noroc ca totul să iasă aşa cum ne dorim.

• 3 titluri mondiale are Ionela Cozmiuc
• 29 de ani are sportiva originară din Suceava