Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ironii despre castingul pentru postul de antrenor la Dinamo: ”E ca în filmul B.D.” / ”I.C. vine de la ‘Începe căderea’”

Analiștii FANATIK SUPERLIGA au ironizat modul prin care conducătorii lui Dinamo au decis să aleagă antrenorul care să-l înlocuiască pe Ovidiu Burcă.
01.12.2023 | 12:02
Ironii despre castingul pentru postul de antrenor la Dinamo E ca in filmul BD  IC vine de la Incepe caderea
Analiștii FANATIK SUPERLIGA au ironizat modul prin care conducătorii lui Dinamo au decis să aleagă antrenorul care să-l înlocuiască pe Ovidiu Burcă. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo a oficializat despărțirea de omul care în sezonul precedent a readus miraculos echipa în SuperLiga. FANATIK a aflat că Burcă s-a certat la cuțite cu Andrei Nicolescu după derby-ul cu FCSB și acela a fost momentul despărțirii.

Conducătorii lui Dinamo, ironizați pentru modul cum aleg antrenorul

Pentru a găsi un înlocuitor pentru Ovidiu Burcă, oficialii lui Dinamo au mai multe nume pe listă și au hotărât să facă un fel de casting înaintea de a decide. Alegerea conducătorilor din Ștefan cel Mare a fost ironizată la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, în care s-au făcut comparații cu celebra serie de filme cu ”B.D. – Brigada Diverse”.

ADVERTISEMENT

”B.D. vine de la Burcă demis? Eu am crezut că asta înseamnă”, a deschis seria glumelor Robert Niță, iar Alin Buzărin a continuat: ”Casting-ul de la Dinamo este exact ca în B.D. ‘Două pitulici, două mari și două mici. Ce vă recomandă? Vocea și talentul meu’.

Să sperăm că nu se ajunge și la faza cu: ‘Ce avem aici? Una sută lei. Puțin, foarte puțin’. E ridicolă avalanșa asta de știri, acum se vorbește de Ciobi (n.r. – Liviu Ciobotariu), după aia despre Ionuț Badea, după aia despre Bratu, după aia despre Chirilă. Sunt mulți cu B ca să poată să-i demită”.

ADVERTISEMENT

Niță nu crede că Ciobotariu vine la Dinamo

Fostul atacant Robert Niță s-a arătat mirat de faptul că pe lista oficialilor de la Dinamo se află și Ionuț Chirilă. ”Cred că ar trebui pus ‘Începem căderea’”, a spus el, susținut de Buzărin: ”Adică IC. Dar de ce ‘începem’ că era oricum căzută”.

”Nu, nu, că dacă vine respectivul chiar că e groasă atunci la Dinamo. Pe băiatul ăsta de la Corvinul (n.r. – Florin Maxim) îl recomandă ceva. Adică nu a pierdut doi ani și jumătate, promovează cu ei, sunt pe locul doi în liga secundă, face lucruri. În rest, hai să fim serioși.

ADVERTISEMENT

Și Ciobi care nu cred că e atât de presat nici din punct de vedere profesional, nici financiar, încât să accepte Dinamo în momentul ăsta. Adică pentru Ciobotariu dacă acceptă Dinamo în momentul ăsta e o mare încercare”, a afirmat Niță.

Se cere un antrenor cu experiență

Cristi Coste, moderatorul FANATIK SUPERLIGA a dezvăluit că decizia finală în ceea ce privește numirea unui antrenor la Dinamo aparține trio-ului Andrei Nicolescu, Eugen Voicu și Gabriel Glăvan.

ADVERTISEMENT

Acest lucru l-a surprins pe Robert Niță: ”Nu te cred. Cei trei? Păi mai bine îl țineau pe Burcă. Dacă îl lași să plece pe Burcă trebuie să aduci unul cel puțin la nivelul lui. Iar dacă ne uităm…”.

La rândul său, jurnalistul Alin Buzărin a vorbit despre faptul că cei trei mai bine se orientau către un antrenor cu experiență: ”Trio-ul ăsta ar fi putut să aducă un antrenor cu mare experiență care să conducă tot Dinamo. Unul căruia să nu-i oferi nimic. Unul gen Andone”.

Varianta propusă de Buzărin a fost imediat contrată de Robert Niță: ”Dar cine vine și pe ce vine? Ce îi oferi tu ăluia cu mare experiență să vină? Păi ce, Nea Ando se mai complică? De ce nu rămâne Burcă, eu asta nu înțeleg.

Dacă tot vrei să pleci, de ce nu pleci înainte de meciul cu FCSB când are antrenorul care vine 2 săptămâni să pregătească echipa. Cine stă pe bancă cu Sepsi? Colceag am înțeles că nu. Și rapidist dacă era Burcă nu cred că-l susțineam așa”.

FANATIK SUPERLIGA poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, în direct doar pe FANATIK.RO. Emisiunea poate fi vizionată în premieră pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici, luni, marți, vineri, ora 17:30.

Glume pe seama situației de la Dinamo

ADVERTISEMENT
Tags: