Sport

Ivan Rakitic, despre transferul lui Ianis Hagi la Sevilla: “L-aş primi cu braţele deschise!”

Starul celor de la Sevilla, Ivan Rakitic, spune că îl aşteaptă pe Ianis Hagi cu braţele deschise. Croatul a făcut şi o radiografie a fotbalului românesc actual.
26.05.2021 | 15:12
Ivan Rakitic despre transferul lui Ianis Hagi la Sevilla Las primi cu bratele deschise
ADVERTISEMENT

După un sezon foarte reuşit alături de Rangers în care a reuşit să câştige primul titlu din carieră, Ianis Hagi este pe lista de transferuri a mai multor cluburi europene, printre care şi deţinătoarea trofeului Europa League, FC Sevilla.

Ivan Rakitic, despre transferul lui Ianis Hagi la Sevilla: “L-aş primi cu braţele deschise!”

Fostul star al Barcelonei, Ivan Rakitic, a spus că îl aşteaptă pe Ianis Hagi cu braţele deschise la Sevilla, însă nu ştie dacă va veni, în condiţiile în care el este încă jucător şi nu manager la echipa andaluză:

ADVERTISEMENT

“Pe Ianis Hagi l-aş primi cu braţele deschise la Sevilla. Nu sunt manager să ştiu dacă vine sau nu, dar îl cunosc pe Ianis, este un jucător foaret bun şi cred că poate face faţă cu brio la Sevilla”, a spus Rakitic într-o conferinţă de presă.

Ivan Rakitic, despre transferul lui Ianis Hagi la Sevilla: "L-aş primi cu braţele deschise!"
Ivan Rakitic, despre transferul lui Ianis Hagi la Sevilla: “L-aş primi cu braţele deschise!”. Sursa: hepta.ro

“Fotbalul românesc are o istorie foarte importantă în spate, cu multi jucători foarte buni”

Mijlocaşul croat a vorbit şi despre situaţia actuală a fotbalului românesc care trece printr-un recul puternic, însă susţine că România ar putea reveni la performanţele pe care le-a avut odată în fotbal:

ADVERTISEMENT

“Fotbalul românesc are o istorie foarte importantă în spate, cu multi jucători foarte buni. Este normal să existe o perioadă de recul, însă sunt sigur că fotbalul românesc poate reveni acolo sus unde a fost odată.

Cred că aceste calificări la Cupa Mondială sunt o şansă bună pentru România să revină la un turneu final. Am jucat cu mulţi jucători români foarte buni, de la care am avut ce să învăţ”, a spus starul croat.

ADVERTISEMENT

“Îl ştiu şi pe Ciprian Deac, sigur. Am jucat alături de el la Schalke 04”

Ivan Rakitic nu l-a uitat nici pe Ciprian Deac, alături de care a fost coechipier la Schalke 04 în sezonul 2010-2011, pe care l-a felicitat pentru un nou titlu de campion al României:

“Îl ştiu şi pe Ciprian Deac, sigur. Am jucat alături de el la Schalke 04. Din păcate nu am ţinut legătura, dar mă bucur că a câştigat din nou campionatul în România. Pe viitor sigur că mi-ar plăcea să mai vorbim, a fost un coechipier foarte bun”, a spus Rakitic.

ADVERTISEMENT

“A fost un sentiment special când am câştigat Europa League alături de Sevilla în 2014”

Mijlocaşul celor de la FC Sevilla a fost întrebat şi de care trofeu pe care l-a câştigat a simţit că este mai important: Europa League alături de Sevilla în sezonul 2013-2014 sau Champions League alături de Barcelona, în stagiunea 2014-2015:

“Au fost două sezoane de vis. Toată lumea şi-ar dori să trăiască aşa ceva. A fost un sentiment special când am câştigat Europa League alături de Sevilla în 2014, după o finală cu Benfica. A fost un sezon foarte lung şi ne-am bucurat foarte mult de trofeu. Repet, a fost ceva special.

Dar, apoi a venit succesul în Champions League cu Barcelona. Am avut acolo nişte coechipieri extraordinari: Leo, Neymar, Xavi, Iniesta, Mascherano, cine nu şi-ar dori să joace cu ei? Toţi consideră că Champions League este cel mai important succes, pentru că e cea mai mare competiţie, dar pentru mine Europa League a fost ceva special”, a spus Rakitic.

Ivan Rakitic este unul dintre cei mai importanţi jucători croaţi din ultimii ani, fiind parte a echipei care a jucat finala Cupei Mondiale din 2018. Între 2014 şi 2020 a jucat la Barcelona, iar de la începutul sezonului trecut s-a întors la Sevilla.

  • 33 de ani are Ivan Rakitic
  • 106 selecţii în echipa naţională a Croaţiei a bifat Rakitic

 

 

ADVERTISEMENT