Sport

Jessica Goicoechea, prințesa de gheață a Catalunyei. Se iubește cu un fost jucător al Barcelonei

Când vine vorba despre femeile frumoase din Spania, unul dintre „refrenele” care stă pe buzele tuturor este Jessica Goicoechea.
19.10.2023 | 10:05
Când vine vorba despre femeile frumoase din Spania, unul dintre „refrenele” care stă pe buzele tuturor este Jessica Goicoechea. Sursă foto: Instagram Jessica Goicoechea
ADVERTISEMENT

O spectaculoasă blondă, adevărată minune a naturii, cu iubit fotbalist, fost la Barcelona. Născută pe 22 noiembrie 1996, la Barcelona, Jessica Goicoechea este una dintre cele mai apreciate femei din Spania.

Debut impresionat la nici 20 de ani…

Pe lângă faptul că arată cu adevărat fabulos și nu ascunde deloc acest lucru, ea are și o carieră de invidiat, care a făcut-o cunoscută în întreaga lume. Fotografiile în diferite ipostaze sexy, corpul parcă sculptat de un bărbat iubitor de eternul frumos feminin și aparițiile incendiare pe podiumurile din lumea modei au ajutat-o să-și facă un nume.

ADVERTISEMENT

Și dacă la asta adăugăm relația de dragoste cu Marc Bartra, fostul fundaș al Barcelonei, actualmente sub contract cu formația turcă Trabzonspor, avem tabloul complet al unei femei de succes.

Deși măsoară doar 1,67 metri, Jessica a reușit să pătrundă în exclusivista lume a modei datorită frumuseții ei orbitoare. Nu degeaba ibericii au numit-o ”Prințesa de gheață a Catalunyei”.

ADVERTISEMENT

Încă de mică, ea a fost atrasă de lumea modei și persoane care i-au fost aproape în copilărie au povestit cum Jessica se juca prin casă de-a fotomodelul și cerea să fie fotografiată în diferite ipostaze. Văzând că puștoaica are talent în această direcție, părinții au susținut-o să urmeze diferite cursuri de profil în perioada adolescenței.

Așa cum era de așteptat, Jessica Goicoechea nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a intra cu adevărat în lumea modei și, la nici 20 de ani împliniți, a avut parte de prima sa apariție pe podiumurile de modă. Se întâmpla chiar în orașul natal, la Barcelona, pentru o firmă nu foarte cunoscută.

ADVERTISEMENT

Însă, dezinvoltura cu care adolescenta a pășit în acest malaxor al frumuseții a atras atenția altor case de modă care pândeau apariția unor astfel de puștoaice. Așa se face că în scurt timp superba catalană a început să primească tot mai multe contracte importante.

…urmat de Puma, Calvin Klein, Victoria’s Secret, Vogue, Glamour, Elle sau Esquire

Nume grele precum Puma, Calvin Klein și Victoria’s Secret și-au dorit ca Jessica să le poarte creațiile, iar acest lucru a însemnat pentru frumoasa blondă recunoașterea pe plan mondial. Au urmat apariții din ce în ce mai dese în Vogue, Glamour, Elle sau Esquire, unele dintre cele mai apreciate revistă de modă.

ADVERTISEMENT

Era clar că ”minunea Catalunyei” reușise să cucerească lumea. Însă, frumoasa blondă a înțeles repede că aparițiile pe catwalk pentru cele mai importante case de modă nu este de ajuns pentru un viitor strălucit.

Împreună cu buna sa prietenă Luna Sobrino, fotomodel de… Primera Division, născută în Malaga, cu o carieră strălucitoare la Madrid și în Uruguay, au pus pe picioare o afacere care în timp s-a dovedit extrem de avantajoasă.

Cele două și-au făcut propria linie de îmbrăcăminte și costume de baie, iar faptul că Jessica era pionul de bază al acestui businnes au denumit afacerea ”Goi”, prescurtarea numelui ei de familie.

”Femeia fatală” are curajul expunerilor provocatoare

Supranumită de alții ”Femeia fatală”, Jessica Goicoechea a știut tot timpul să-și atragă fani de partea sa. Prezențele sale la diferite evenimente publice au fost adevărate fantasme regale pentru bărbați.

Una dintre cele mai strălucitoare apariții a avut loc la un festival din Spania, unde frumoasa blondă și-a făcut intrarea într-o rochie neagră transparentă, cu dungi și spatele gol, prin care se vedea o pereche de… bikini minusculi!

Ea și-a asortat ținuta cu pantofi negri și cu o geantă mică de mână. A fost unul dintre momentele în care rețelele de socializare au explodat, iar comentariile pozitive au curs fluviu.

Un alt moment spectaculos a fost la cea de-a doua ediție a premiilor Idolo, când Jessica s-a afișat într-o rochie elegantă, transparentă și sclipitoare în același timp, reușind să atragă toate privirile. Se vedea aproape totul prin ținuta folosită de superba blondă, dar asta nu a împiedicat-o să urce pe scenă pentru a-și primi premiul.

Atrasă de viața reală, nu îi place deloc lumea virtuală

Jessica este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde are peste 1,8 milioane de urmăritori, însă a dezvăluit că nu îi place deloc lumea virtuală. Este mult mai atrasă de viața reală, iar tot ce se poate vedea pe contul său de Instagram sunt doar imagini ce trebuie urcate pentru a respecta condițiile contractuale cu diferite companii.

”Social media este doar un instrument. Emitem sau vindem o impresie despre noi înșine care nu este exact așa cum suntem, sau nu împărtășim imagini când ne simțim dezamăgiți. Lăsăm doar frumosul sau idilicul să fie văzut și, în realitate, toți avem propriile noastre probleme”, a spus ea.

Într-o postare incendiară din Maldive, Jessica și-a făcut reclamă la propriile costume de baie de pe o frumoasă plajă însorită. Mai mult, într-una dintre fotografii, în care apare cu spatele, catalana a renunțat la sutien și a aprins imaginația bărbaților.

Alte imagini cu ea în costum de baie pe un iaht și cu un pahar de băutură în mână, întinsă la soare pe o plajă sau într-o rochie transparentă de culoare ciclam prin care i se vedeau toate frumusețile au strâns milioane de aprecieri în mediul online.

La fel de apreciate au fost și pozele făcute în vacanța din Andorra, acolo unde a postat pe un câmp de flori îmbrăcată în pantaloni kaki (la care a renunțat la un moment dat rămânând doar în bikini) și sutien verde.

A avut două relații tumultoase înainte de iubirea cu Marc Bartra

Așa cum era și normal, bărbații au roit în jurul frumoasei blonde. Și nu orice bărbați, ci unii cu dare de mână. Primul său iubit a fost tot din lumea modei. Manechinul spaniol River Delfin Canomanuel Viiperi a stat timp de doi ani la brațul Jessicăi, însă relația lor s-a încheiat urât.

Femeia a ajuns la poliție pentru a-l reclama pe iubitul său de violență conjugală și chiar a mărturisit unor publicații spaniole că a fost maltratată. Viiperi a scăpat basma curată și nu a ajuns după gratii, însă a pierdut una dintre cele mai frumoase femei.

Au urmat alți doi ani de relație cu actorul spaniol Aron Julio Manuel Piper Barbero, născut la Berlin. Finalul a venit cu totul neașteptat după o vacanță în Maldive. Doar că la scurt timp după despărțire, bărbatul a fost surprins într-o postură afectuoasă cu cântăreața Dua Lipa.

Presa de scandal a speculat imediat și a scris că artista britanică ar fi cauza despărțirii dintre cei doi, dar Jessica a dat dovadă de eleganță și s-a abținut de la a face vreun comentariu pe această temă.

Iubitul Marc are trei copii, mai vrea doi, Jessica nu și nu…

Frumoasa blondă nu a stat prea mult singură și în toamna anului trecut și-a găsit alinarea în brațele lui Marc Bartra, fost fundaș la FC Barcelona. Deși la început cei doi au negat cu vehemență că ar fi împreună, paparazzi i-au surprins în ipostaze tandre. A fost momentul în care ei au recunoscut că formează un cuplu și nu s-au mai ascuns de ochii lumii.

Jessica Goicoechea spune că este o relație bazată pe încredere, deoarece ei nu… stau împreună și se văd doar ocazional! Și asta pentru că Marc este legitimat la formația Trabzonspor și stă mai mult în Turcia, în timp ce ea este prinsă cu angajamentele pe care le are și trebuie să zboare în întreaga lume.

Chiar înainte de a o cunoaște pe Jessica, Bartra, care a jucat în cariera sa la FC Barcelona, Borussia Dortmund, Betis Sevilla și Trabzonspor și care are 14 selecții în naționala Spaniei, a divorțat de soția sa, jurnalista Melissa Jimenez. Din această căsnicie care a durat timp de cinci ani, fotbalistul are trei copii: Gala, April și Max.

Cu Jessica ar vrea încă doi, dar ”Prințesa de gheață a Catalunyei” este, deocamdată, de… gheață în această privință, din cauza carierei cu cerințe specifice clare și dure în domeniul maternității.

”Mă simt copleșită și încerc să nu mă gândesc la ce va fi în viitor. Trăiesc în prezent, dar când mă gândesc la viitor îmi imaginez o viață stabilă după ce mi-am atins obiectivele. Nu am timp să mă gândesc la viitor. Prezentul meu este plin și îmi ocupă tot timpul”, a declarat Jessica Goicoechea.

  • 1,8 milioane de fani are Jessica Goicoechea pe Instagram
ADVERTISEMENT