Patronul vicecampioanei României a explicat motivul pentru care Nicolae Dică a decis să-l schimbe la pauza meciului pe Dawa, fiind foarte nervos la adresa camerunezului.
Joyskim Dawa a făcut scandal la pauza meciului dintre Universitatea Cluj și FCSB, Gigi Becali dezvăluind motivul pentru care Nicolae Dică l-a schimbat la pauza meciului:
„Dawa s-a certat cu Dică pe la vestiare, că nu știu ce, că rămâne la vestiare, nu știu. Am înțeles că a comentat ceva, Dică a făcut foarte bine.
După ce că… n-am văzut așa ceva. Fundași centrali așa slabi să nu știe să dea o pasă verticală. Pentru ce să dau bani pe fundași centrali găină? Haruț… Doamne ferește, așa ceva. Pretenții la campionat n-am, echipa e așa cum e. Nu joacă echipa nimic”.
„Nu există play-off dacă jucăm așa, te bate toată lumea. Eu am crezut că sunt cei mai buni, ca valoare, dar e cel mai slab joc.
Nu că e slab, că nu-i joc slab, poate e o vrăjeală, o magie, parcă le dă cineva droguri în pahare. Numai pase greșite. Și Olaru a dat numai pase la adversari sau i-au luat pe sus pe ăștia”, a mai spus Gigi Becali, la TV PrimaSport.
„N-avem ce face, gândul meu e de retragere, ce pot să vă spun e că nu mai există investiții. O să dau și fundașii ăștia centrali de doi lei și aduc tineri de la Academie”, a continuat Gigi Becali.
„Tamm, dă, mă cu capul, nici cu capul nu mai dă bine. Că de-aia mă bucuram că e înalt. Ia uite-l ce face în loc să se ducă să dea cu capul.
Cordea nu își explică de ce nu pasăm, dar tu de ce nu pasezi, mă? Dacă ești bărbat du-te la vestiar și țipă să joace fotbal, urlă”, a mai spus patronul vicecampioanei României.