Brazilia a fost eliminată dramatic de Croația la penalty-uri, iar Neymar a părăsit Mondialul în lacrimi. De cealaltă parte, Argentina s-a calificat în semifinale, iar Messi a reușit să rupă „blestemul” penalty-urilor.
Starul naționalei selecao, Neymar Jr., a fost unul dintre cei mai afectați jucători, după ce reușise să deschidă scorul și să egaleze recordul de goluri al legendarului Pele.
Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost consolat de coechipieri și adversari, dar și de fiul lui Ivan Perisic, în timp ce brazilianul l-a luat pe puști în brațe.
De cealaltă parte, Dominik Livakovic a scris istorie pentru naționala Croației, după ce a apărat încă un penalty, iar portarul lui Dinamo Zagreb a primit trofeul „Jucătorul Meciului”.
Un alt moment marcant l-a avut în prim plan pe selecționerul Tite, care a rămas stană de piatră la finalul meciului și cu ochii în lacrimi. Antrenorul nu a putut suporta umilința eliminării și și-a anunțat demisia la scurt timp.
Suporterii Argentinei nu au putut rămâne indiferenți la eliminarea Braziliei. Fanii care erau deja prezenți pe stadionul Lusail sau în preajma au sărbătorit ca la un gol fluierul de final al partidei împotriva Croației.
Lionel Messi a fost urmărit non-stop, iar o imagine dinaintea startului meciului Argentina – Olanda este sugestivă.
Pe teren, lucrurile au stat la fel, iar starul naționalei Argentinei a fost marcat la „sânge” de către jucătorii olandezi.
Chiar și în aceste condiții, Messi a dat o pasă de gol și a marcat din penalty, fiind cel mai bun jucător al Argentinei împotriva Olandei.
Nahuel Molina a reușit primul gol în tricoul Argentinei și a deschis scorul cu o reușită superbă în minutul 35, după un assist de excepție al lui Messi. Bucuria fundașului dreapta al lui Atletico Madrid a fost un alt moment impresionant.
Olanda a avut parte de o revenire senzațională, după ce a fost condusă cu 2-0 de Argentina, iar „Portocala Mecanică” a egalat în minutul 11 de prelungiri prin Wout Wehorst și a trimis meciul în prelungiri.
Atacantul lui Beșiștaș a fost îmbrățișat de către toți coechipierii și de jucătorii aflați pe banca de rezervă, într-o explozie de bucurie cum greu mai vezi pe un stadion de fotbal.
Loteria penalty-urilor a oferit din emoții uriașe, iar totul s-a decis la ultima lovitură de departajare, transformată de Lautaro Martinez.
Lionel Messi și jucătorii argentinieni au sărbătorit de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial, în timp ce olandezii erau la pământ.
Pentru Lionel Messi, golul marcat împotriva Olandei a însemnat a zecea reușită la Campionatul Mondial. Starul „pumelor” a egalat recordul de goluri al lui Gabriel Omar Batistuta.